Aurelian POPA-STRAVRI: Un valoros acordeonist și cântăreț al vremii sale – Nelu Orian[1]

 

Discreția și delicatețea, modestia și buna creștere cu care Nelu Orian s-a manifestat față de contemporani, mai ales în mijlocul breslei cântăreților de muzică populară, activând în mijlocul profesioniștilor, ca solist la acordeon și solist vocal sau ca instrumentist acompaniator, motivează într-o oarecare măsură puținele date ale biografiei sale. Din cele pe care ni le-a declarat pe când avea vârsta de 72 de ani, s-a născut în anul 1930 în comuna Turdaș, județul Alba, el mai având trei frați. A urmat primele trei clase, iar după decesul tatălui său a continuat școala în București, fiind găzduit de un unchi. (Ca artist de concert, observați din fotografie că Nelu Orian și-a păstrat portul popular ardelenesc). De acordeon s-a apropiat în Palatul Radiodifuziuni[2], cântând ritornele la acest instrument în concertele Orchestrei de Muzică Populară a Radioteleviziunii Române, formație de prestigiu artistic cu care a colaborat între anii 1960-1980. Tot în această perioadă a învățat să cânte la fluier pentru a da ritornele la cântecele interpretate și înregistrate de Lucreția Ciobanu și Petre Săbădeanu.

A cântat cu Orchestra de Muzică Populară a Radioteleviziunii Române în concerte, înregistrări, în emisiuni radiodifuzate sau televizate, sub conducerea dirijorilor Victor Predescu, George Vancu și Radu Voinescu. Tot cu această Orchestră a efectuat turnee artistice în stațiunile de pe litoralul românesc,[3] iar peste hotare, doar în Ungaria, în anii ’80 ai decolului XX. Întâlnirea cu maestrul interpretării muzicii la acordeon s-a petrecut chiar în după-amiaza zilei în care el a fost invitat să cânte într-un concert festiv, cu mult apreciata Orchestră populară menționată mai sus, dirijor fiind Paraschiv Oprea, compozitor, pianist, acordeonist. Potrivit de statură, bine legat, cu pielea feței netedă, lipsită de riduri, cu o voce caldă și vorbă blajină, cu o ținută fără cusur, în costum bărbătesc de oraș, cu cămașă, cravată, Nelu Orian emana un aer degajat ca al unei ființe omenești împlinite, calme și atente. Ne-am exprimat atunci admirația sinceră pentru prestația sa artistică, la momentul respectiv aflându-se la pensie, se pare încă de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului XX.

De la mult apreciatul solist Gheorghe Turda avem o prețioasă amintire despre Nelu Orian, solistul afirmând că acordeonistul cânta în Orchestra de Muzică Populară a Radioteleviziunii Române alături de Marcel Budală, la conducerea orchestrei aflându-se, cum am afirmat mai sus, George Vancu, Radu Voinescu sau Victor Predescu. Acești dirijori au activat ca dirijori permanenți, în ordinea enumerări lor, după cum urmează: Vancu, 1960-1991, Radu Voinescu – pe numele său adevărat Rudolf Wagner – din 1954 până aproximativ în 1976, iar Victor Predescu, în perioada 1950-1977. Deducem că Nelu Orian a cântat și cu continuatorii celor trei dirijori, printre ei remarcându-se Paraschiv Oprea, ca dirijor colaborator din anul 1970 și dirijor permanent din 1984 până în anul 2004, al Orchestrei de muzică Populară a Radiodifuziunii. Prin repertoriul său muzical folcloric, Nelu Orian confirmă legătura sa nativă cu tradițiile Câmpiei Transilvaniei, dar și îndelungata perioadă de viață petrecută printre concetățenii din regiunile de sud ale țării, el interpretând cu același talent cântece și melodii de joc popular din Muntenia, Oltenia și Dobrogea.

Cele afirmate sunt motivate și de majoritatea pieselor muzicale înregistrate în studiourile Radioteleviziunii cât și pe cele două albume de melodii instrumentale și vocale produse de Casa de discuri Electrecord. De altfel este menționat fără rezerve, de către Daniela Caraman Fotea în articolul pe care aceasta, în calitatea de directoare a Casei de Discuri Electrecord, l-a semnat sub titlul ,,Postul de radio național (mai) aproape de centenar”: ,,Între instrumentiștii notabili care și-au alăturat numele orchestrei de muzică populară a radio-ului îi numesc pe: Ionel Banu, Nicușor Predescu, Constantin Mirea, Nelu Stan, Moise Belmustață, Efta Botoca, Alexandru Țitruș, Ștefan Bibescu, Mihai Stoicescu (violoniști); Marin Cotoanță, Grigore Kiazim (cobză), Marcel Budală, Nelu Orian, Nicolae Florian, Constantin Bordeianu (acordeon), Iosif Cocoș, Nicolae Vișan, Tony Iordache, Iani Ciuciu (țambal), Constantin Dobre, Radu Simion, Gheorghe Zamfir (nai), Constantin Gherghina (trompetă), Dumitru Zamfira (fluiere) ș.a.. Selecția trimite la virtuozitatea aparte a celor nominalizați, majoritatea avănd și discuri personale la casa de discuri Electrecord; ca atare, popularitate. Și astăzi, concertele susținute în Sala Radio se desfășoară cu săli pline, înregistrările neocolindu-i nici pe cei mai talentați dintre cei tineri.”

Am preluat un citat mai mare tocmai pentru a se observa câteva nume de instrumentiști care stăpâneau cu măiestrie arta solisticii cât și a acompaniamentului specific diferitelor regiuni, zone și sub-zone, vetre etno-folclorice, locuri din care se selectau interpreții de muzică populară cei mai premiați, mai de succes la public, de către Redacția de Muzică Populară Radio, în colaborare cu etnomuzicologi de la Institutul de Etnografie și Folclor, printre care Tiberiu Alexandru și Emilia Comișel. Nu ne îndoim că Nelu Orian s-a perfecționat asiduu la acordeon, trecând de la succesele repurtate cu grupele de muzică populară, cum au fost grupul vocal folcloric și taraful din orașul Otopeni, pe care le-a îndrumat și condus la începutul activității sale[4] la colaborarea cu Orchestra de Muzică Populară a Radioteleviziunii, fiind solicitat de însăși dirijorii acestei orchestre.[5] A purtat cu cinste pe umerii săi responsabilitatea de a cânta alături de Marcel Budală sau de alți acordeoniști ca Nicolae Florian și Constantin Bordeianu. Deducem, după repertoriu, faptul că Nelu Orian și Constantin Bordeianu participau la înregistrările cu soliști din zona intracarpatică, de unde și ei proveneau, piesele muzicale fiind dirijate de George Vancu, ca și de Radu Voinescu, la rândul lor cunoscuți pentru abilitatea cu care alegeau aranjamentul orchestral și acompaniamentul specific Transilvaniei, Banatului, Maramureșului, Țării Crișurilor. Noutatea era însăși culoarea timbrală, posibilitățile melodice și armonice ale acordeonului, instrument intrat progresiv în orchestrele de muzică populară orășenești, mai pregnant după anii 1940, 1950. Reprezenta un instrument modern la vremea respectivă, atrăgător și inedit pentru publicul doritor de muzică națională sătească sau de piese de divertisment și de joc popular.

Spre deosebire de Nicolae Florian, Nelu Orian nu a înregistrat piese de factură clasică din repertoriul unor culturi europene, în schimb și-a modelat stilul instrumental și cel al interpretării vocale, după tradiția nostalgică, lirică, doinită sau ,,legănată” ritmic, profundă d. p. d. v. sentimental, a folclorului tradițional din Transilvania, Muntenia și Oltenia. Desigur, are excelente reușite și în piesele de joc alert, din regiunile sudice ale României, inclusiv din Teleorman sau din Dobrogea. O notă aparte și o calitate în plus a prestației sale artistice o constituie calitățile vocale și distincția unui repertoriu autentic de nuntă și din timpul petrecerilor populare. Pentru unul dintre cântecele de dragoste, din stilul modern al folclorului românesc, el a adaptat versurile firești pentru un interpret bărbat, n-a preluat cuvânt cu cuvânt versurile aceluiași cântec interpretat de cunoscute soliste, așa cum unele soliste obișnuiesc să le preia, la rândul lor, din repertoriul specific cântăreților bărbați, fără a le adapta logic, genului feminin.

Modéle de interpretare la acordeon a avut, dar a ținut cont și de sfaturile unor folcloriști literari ca și de cele ale unor redactori muzicali care și-au pus semnăturile pe textele înaintate comisiei pentru înregistrări radio și Electrecord. Tainele acestui important interpret al vremii sale, a doua parte a secolului XX, se descoperă citind și analizând muzical partiturile pieselor sale, notate cu acribie de violonistul muzician Dumitru Vulparu, și ascultând înregistrările sale Radio și Electrecord. Nelu Orian rămâne semnificativ în istoria muzicii populare românești de azi, de mâine și din totdeauna, prin înregistrările sale, toate calitative și de mare efect artistic. Este de ajuns să ascultăm aceste înregistrări dacă nu am avut fericita ocazie să-l admirăm în concertele de la sala Radiodifuziunii, în emisiunile Televiziunii Române sau în spectacolele și recitalurile susținute în stațiunile de pe litoralul românesc. A cântat cu aceeași atenție și acuratețe acompaniind nu doar pe soliștii transilvăneni, ci și pe interpreții vocali sau instrumentali din Muntenia, Oltenia, Moldova și Dobrogea. Pentru că nu este de dorit să confundăm repertoriul său total, cu puținele sale înregistrări realizate sub bagheta dirijorilor George Vancu, Radu Voinescu și Victor Predescu. Alte răspunsuri sau confirmări ale celor afirmate deja le puteți obține doar cântând după aceste partituri ale albumului de față, ascultând totodată înregistrările după care muzica a fost transpusă pe portative.

O lucrare demnă de o instituție muzicală, iată, este realizată de Dumitru Vulparu, un violonist și practician al scriiturii muzicale, stăpân pe tehnica modernă a transcrierii notelor pe portativ. Acest album fiind doar unul dintr-o serie impresionantă de albume muzicale destinate elevilor de gimnaziu de la Școlile de Artă, de la Școlile Populare, liceenilor de la colegiile de muzică, studenților Academiilor de Muzică sau Universităților Muzicale din țară sau de peste hotare. Nu mai puțin folcloriștii, dirijorii, mai ales interpreții instrumentiști pot folosi cu succes acest prilej de a-și îmbogăți experiența practicării muzicii folclorice românești, spre folosul concertelor și spectacolelor de ținută civilizată, artistică și culturală. Iar compozitorii găsesc surse inepuizabile pentru compozițiile lor, arta populară fiind recunoscută ca o artă simbolică, accesibilă dar și … abstractă[6], păstrând trăsături ale unui perpetuu modernism al trăirii autentice. Căci aceasta contează, trăirea în postura de interpret, dirijor ca și de spectator. Astfel oricine poate avea acces la resursele de bază ale înțelegerii și admirației pentru patrimoniul folcloric românesc, practica lui putând atrage un japonez sau chinez, un tânăr muzician american, canadian, sau sud-american, amatori de muzică din Nordul Euro-Asiei ca și pe cei din Africa sau Australia. Aşadar cu atât mai mult generaţiile tinerilor muzicieni români deveniţi pe rând maturi, au oportunitatea de a se instrui şi educa pornind de la cunoaşterea şi cultivarea folclorului divers, mozaicat[7] deşi unitar pe tot teritoriul locuit de români.

Această orientare culturală şi spirituală şi nu orice altceva, cum s-a şi demonstrat în epoca contemporană, poate sta la reconfigurarea şcolii româneşti moderne de interpretare, promovare artistică prin spectacole de înaltă altitudine morală şi creaţie muzicală originală. Instituţiile de cultură, administraţia, asociaţiile culturale, organizaţiile non-guvernamentale, instituţiile de spectacol trebuie să găsească în organizaţiile politice de partid ca şi în Guvernul şi Parlamentul României sprijinul necesar atingerii obiectivelor de reîncadrare a valorilor româneşti în concertul european şi universal. Exemple peremtorii fiind succesul recitalurilor şi concertelor interpreţilor doctori în ştiinţe muzicale Gheorghe Zamfir şi Grigore Leşe, a altor solişti faimoşi binecunoscuţi şi îndrăgiţi ai ţării, a spectacolelor Ansamblului Folcloric ,,Dor transilvan” din Cluj Napoca[8] şi a altor ansambluri de copii şi tineri ca şi a orchestrelor şi ansamblurilor profesioniste, cu spectacole susţinute în ţară şi peste hotare. Aceste personalităţi şi grupuri artistice poartă cu cinste şi devotament, cu pricepere şi ştiinţă etnofolclorică, stindardul tricolor al României, în strânsă legătură cu învăţământul primar, preuniversitar şi universitar muzical, cu cercetătorii fenomenului tradiţiilor autohtone. Mulţumiri dascălilor pasionaţi şi altruişti[9] de la toate nivelurile învăţământului muzical artistic[10], învăţători, profesori, instructori, managerilor de instituţii artistice, sponsorilor şi editorilor care reprezintă acest domeniu ce susţine un înalt civism şi prin care ne manifestăm la egalitate cu statele dezvoltate ale lumii.

Aurelian Popa-Stavri

 

 

[1]Articolul biografic este publicat în seria ,,Cântece şi jocuri populare româneşti. Caietul nr. 57. Melodii interpretate la acordeon şi voce de Nelu Orian”, autor Dumitru Vulparu, Editura PROŞCOALA Râmnicu Vâlcea, 2026. Transcrieri de Dumitru Vulparu cu un articol biografic semnat de Aurelian Popa-Stavri. Deasemenea, biografia solistului a fost prezentată la Radio Reîntregirea din Alba Iulia, de către preot Ionuţ Şopterean, realizator de emisiuni de folclor. În emisiunea dedicată lui Nelu Orian, un interviu la care a răspuns Aurelian Popa-Stavri.

[2] Sala Palatului Radiodifuziunii a fost inaugurată la 12 septembrie 1961, cu ocazia celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional ,,George Enescu”.

[3] Solistul de muzică populară Gheorghe Berian din Făgăraș, culegător de folclor, își amintește de Nelu Orian, distins interpret  întâlnit în concertele din stațiunile înfloritoare de pe litoralul românesc, de pildă din Eforie Nord, de la Grădina de vară ,,Valurile mării”, de pe lângă complexul Belona, membru colaborator al orchestrei în care cântau Alexandru Țitruș, Ionel Dinicu, acompaniidu-i pe soliști precum Maria Ciobanu, Ileana Sărăroiu, Ionela Prodan, sub bagheta dirijorilor Ionel Budișteanu sau Florian Economu. Perioadă în care muzica populară românească, muzica ușoară, piesele de cafe-concert antuziasmau pe turiștii români și străini sosiți la odihnă și relaxare pe litoral.

[4] Sursa: ,, Petre Ion, instrumentist și cântăreț de excepție” născut la Otopeni, la 26 XI 1946. Info Primăria Otopeni.

[5] ,,Concursul «Cine știe câștigă» de la Munteni Buzău, județul Ialomița și șezătoarea literar-muzicală au fost înregistrate de Radio România la 20 februarie 1972 și au fost difuzate de postul național la 27 februarie 1972, la ora 14,30 pe programul 2. …Spectacolul care a urmat a fost o mare încântare pentru public. Acompaniați de orchestra Radiodifuziunii Române, dirijată de maestrul Radu Voinescu, au cântat pentru entuziastul public Elena Munteanu și Nelu Orian, dar și Irina Loghin și Benone Sinulescu. Au mai fost în spectacol și mai mulți actori, între care Elena Sereda și Adela Mărculescu, precum și câțiva importanți poeți care au citit din creațiile lor”. Examinatori au fost profesorul Ion Mustață și poetul Dan Deșliu. Premiații au răspuns la întrebări despre ,,Lumea satului în proza lui Mihai Sadoveanu”  și despre istoria județului Ialomița. Sursa: Almanahul comunei Munteni- Buzău, p. 94. Cf https://primariamuntenibuzau.ro/newsite/images/almanah-mbuzau-2016.pdf

[6] Interviu cu Sabina Ispas, în cartea,, Misiunea: patrimoniul muzical. Interviuri, studii, eseuri despre muzică și radiofonie”, autor Aurelian Popa-Stavri, editura Amurg sentimental, București, 2021.

[7]S-a demonstrat că diversitatea genetică a poporului român este unică faţă de componenţa genetică a popoarelor învecinate, ca rezultat al contribuţiei genetice internalizate de-a lungul mileniilor istoriei autohtone. ,,Este cea mai mare diveritate genetică din regiune”. Această diversitate genetică ,,reflectă fiecare secol de convieţuire” a diferitelor ramuri genetice (populaţii) şi ,,e similară cu rezilienţa”, cu robusteţea de adaptare şi supravieţuire. S-a evidenţiat totodată că ,,liniile materne au o continuitate mai mare, Femeile au rămas pe loc. Copiii vorbeau limba mamei”, Totodată, enclavele rurale din munţi şi din apropierea lor au reprezentat vetrele de continuitate istorică şi  de plămădire a tradiţiilor folclorice şi etnografice. ,,Limba a supravieţuit, identitatea a supravieţuit. Nu datorită purităţii ci tocmai amestecului, Nu suntem o copie a nimănui, nu suntem un accident”. ,,Într-un spaţiu carpato-dunărean care a funcţionat ca un creuzet timp de două milenii”. Conform documentarului de pe YouTube ,,Dacii, Romanii, Slavii – Cine sunt cu adevărat Românii?”, site-ul Istoria Completă.

[8]În luna octombrie a anului 2026 Ansamblul Folcloric DOR TRANSILVAN al Companiei de Transport Public din Cluj Napoca, unul dintre cele mai valoroase ansambluri care activează în municipiu, a prezentat spectacole în cadrul Festivalului UNESCO Suwon Hwaseong din Coreea de Sud, unde a participat la Marea Paradă Regală King Jeongjo.  În anul 2025, a participat la Festivalul Internaţional de Turism de la Shanghai, China. Înfiinţat în anul 1994 este singurul ansamblu de întreprindere înfiinţat după 1989. A debutat în cadrul spectacolelor Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov din anul 1995. Laureat cu premiul ,,Oscar pentru folclor” la Festivalul Mondial „Castello di Gorizia”, Italia, ca ambasador cultural al Clujului a reprezentat  tradi’iile româneşti în 95 de festivaluri internaţionale organizate pe trei continente. Conform site-ului dortransilvan.ro şi a înregistrărilor numeroase pe You Tube.

[9]Un exemplu este profesorul de muzică Constantin Irimia, îndrumătorul Grupului Tradiţional DOR din vatra etnofolclorică Bosanci-Moara, Suceava, promovat de Lorena Nechifor OItean într-o ediţie a emisiunii de muzică tradiţională  din fiecare duminică ,,Ţesătorii de vise” , la Radio România Antena Satelor. Conform site-ului antenasatelor.ro/tesatoriidevise – articol de Bianca Iliescu. ,,Constantin Irimia: «Muzica tradiţională va rezista în timp, pentru că lumea va redescoperi folclorul adevărat»”.

[10]Nu aducem în discuţie, în acest context, condiţiile materiale, economice, sociale şi atmosfera morală, improprii adeseori, în care aceste activităţi se desfăşoară cu pasiune, sacrificii materiale, eforturi fizice şi de concentrare ca şi de timp atât din partea tinerilor cât şi din partea familiilor lor, a mentorilor şi managerilor de instituţii.

by