Cartea, pe care o am deschisă în fața inimii mele, este una durută și luminoasă.

O lumină sfâșietoare, precum o floare răzbătând prin asfalt, îmi este călăuză la citirea ei.

La început s-ar părea că autoarea este o continuatoare a pământeanului ei, Dumitru Matcovschi, în desaga lirică a căruia era așa de multă durere și dor.

Mai ales Dor…

Dar nu este așa.

În capitolul dedicat colindelor creștine și tradiției populare strămoșești din volum s-a întâmplat ceva, încât m-am trezit dintr-odată în copilărie.

Citeam și îmi dădeam seama, totodată, că văd o radiografie a unui trecut, din care a mai rămas atât de puțin…

Angela Mândâcanu privește ninsoarea.

O vede frumoasă și lină.

Fulgii sunt împodobirea casei „noastre”, adaugă ea.

Acest cuvânt: „noastre” doare cumplit.

Mai este, oare, casa care a fost cândva, demult, a noastră сhiar a NOASTRĂ și azi?

Răspunsul e la vedere, nu trebuie căutat îndelung.

Angela Mândâcanu când vine, iarăși, Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, zisul Crăciun, aruncă de pe ea pătura uitării.

„E caldă soba tatei”, scrie ea.

Și aceste cuvinte ori acest rând doare cumplit.

Și atunci mă întreb: –Câte sobe ale tatei, vorba ei, mai sunt calde și azi?

Răspunsul e la vedere, nu trebuie căutat îndelung.

Angela Mândâcanu aude Colinda „Nemuririi”.

O aude din depărtări de veacuri venind.

Chiar dacă e „șoptită abia-abia”.

Și aceste cuvinte dor cumplit.

Mai mult decât orice durere fizică.

Angela Mândâcanu ne îndeamnă să colindăm din casă-n casă.

Cum, când în multe, dacă nu în majoritatea caselor noastre, nu mai arde nicio făclie?

Răspunsul e la vedere, nu trebuie căutat îndelung.

Angela Mândâcanu scrie despre „iarna de cândva”.

Despre iarna ca o binecuvântare, când ea „picta inimioare-n nămeți”.

Poezia Angelei Mândâcanu, spre deosebire de cea a altor, multor colegi, are Viață.

Din Viața Celui fără de Început și fără de Sfârșit.

Căruia îi spune: „Cât te doare, Doamne, rana/Suferită pentru mine!!!”.

Murirea spre Înviere o vede.

Și îngână Mântuitorului ei: „Tu, iertător, pui mâna Ta pe creștet,/Eu pentru asta nu știu ce-Ți pot da./Azi pe altar pun doar inima mea./Simt sufletul curat cum proaspăt crește”.

De la colindele de inspirație creștină, Angela Mândâcanu face o trecere firească spre poezia de conotație creștină.

Redăm numai o poezie-catren, „Pe prispa casei mele”, în care încape o lume întreagă: „Mi-i dor să stau pe prispă,/Pe-un țolișor de lână,/Să sfătui, negrăbită,/Cu maica mea bătrână…”.

Un potop de evlavie poate fi desprins din poezia Angelei Mândâcanu, atunci când citim:„Am fost, maică, azi, pe-acasă,/Dar era poarta-ncuiată,/Numai crinul sub fereastră/Înflorea ca altădată”.

Ce este, în fond, scrierea ei, pe care, succint, o prezentăm aici?

Un Monument al tradiției populare creștine și al Neuitării de Dumnezeu și de Părinți.

De aici aflăm și Crezul poetei noastre: „Am un crez în Dumnezeu–/Asta-i tot ce am și eu./Și din tot ce am mai dau,/Alții nici atât nu au…”.

… Revenim la început.

Când ninsorile erau adevărate și colindele adevărate erau.

Și parcă toate adevărate erau, nu ca acum.

„Știm, Doamne, că prea mult Te-am supărat,/Dacă atâtea ierni n-avem ninsori/Și nici colindele nu vin în prag,/Nici sărbătorile nu-s sărbători”…

Are dreptate! Nimic nu mai e cum a fost.

Ba mai mult.

Porunca poruncilor Domnului rămâne și mai importantă ca oricând.

„Iubiți-vă fără motiv!/Fiți Oameni! Chiar e-atât de greu?/Iubiți-vă fără motiv!/Cum ne iubește Dumnezeu!”.

Citind acestea ne amintim despre ce are mai de preț omul, despre Darul suprem, cel primit la nașterea lui. Sufletul, comoara comorilor. „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”, zice Mântuitorul.

Și, în acest sens, nu se putea să încheiem mai bine această prefață cu o poezie, absolut antologică, scrisă de Angela Mândâcanu. Care sună așa:„Astăzi sufletu-a plecat de-acasă./Obosit de chin, fără puteri./Fără el, în vremea nemiloasă,/Eu trăiesc, grăbind spre nicăieri.//Lumea toată parcă m-a uitat./Candela aprind și-o pun pe masă./Eu o noapte-ntreagă m-am rugat/Să se-ntoarcă sufletul acasă!”.

Întoarcerea Acasă este echivalentul întoarcerii în Rai, la începutul divin.

La Facerea Lumii.

Ajuns aici, grație Domnului Sfânt, nu-mi rămâne decât să adeveresc faptul că ne aflăm în fața unei Poete adevărate, de talent proniat și binecuvântat de Cel care l-a și creat, întru mântuirea noastră, a tuturor fiilor și fiicelor Lui!

Amin!

by

Referinţă Bibliografică

Dorința de reîntoarcere în Rai a Poetei Angela Mândâcanu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 noiembrie 2026