Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Mihai Neagu Basarab: Elena Armenescu – Destinul călătorului

Mihai Neagu Basarab: Elena Armenescu – Destinul călătorului

Elena Armenescu: Destinul călătorului

Această culegere de eseuri, evocări și recenzii a văzut lumina tiparului la editura Rawex Coms din București în anul 2025 și se deschide cu un moto din Epictet: „Ca și convingere adânc înrădăcinată, soarta este cea mai rea formă de sclavie; pe de altă parte, există o oarecare ușurare știind că Dumnezeu poate fi înduplecat de rugăciunile tale.” Într-o binevenită prefață, autoarea, poetă de vocație, începe prin a se mărturisi: „În acest volum, m-am hotărât să vă ofer ce am scris când rămâneam cu mine însumi, gândindu-mă la câteva aspecte privind sensul vieții omului pe pământ, dar și la evenimente și la personalități pe care le are neamul nostru – care au contribuit la rezistența prin vremi și totodată la împlinirea noastră ca națiune.” Poeta formulează în continuare cele patru legi ale destinului: „1. Persoanele pe care le întâlnești sunt persoanele potrivite.(Nimeni nu intră în viața noastră din întâmplare.)

Ceea ce ni se întâmplă este singurul lucru care ni se putea întâmpla. 3. Orice moment în care se începe este momentul corect. 4. Când ceva se termină, se termină.” Formulând aceste legi ale destinului, autoarea se așează sub zodia fatalismului, încercând astfel să-și aline zbuciumul sufletesc la care o constrânge lirismul propriu (implicat desigur în destinul ei).

Autoarea citează în continuare din Biblie, din Nicola Tesla, din Sun Tsu, din Omraam Aivanhov și din William Jennings Bryan, deși ultimul o contrazice: „Destinul nu este o chestiune de noroc; este o chestiune de alegere. Nu este un lucru de așteptat, acesta este un lucru ce trebuie atins.” Autoarea îi dă parțial dreptate, în urma schimbărilor apărute în ziua de azi. Trebuia să-i dea dreptate, pentru că oricine îi studiază opera beletristică observă cu ușurință că este o perfecționistă care aspiră spre maxima înțelepciune realizând astfel o personalitate discret antinomică. De altfel, chiar autoarea recomandă ieșirea de sub tirania destinului pentru a intra sub umbrela Providenței.

Cartea are două părți. Prima începe cu un eseu care dă titlul volumului și în care scopul principal al călătoriei este cunoașterea care trebuie să ducă la iubire, aceasta din urmă fiind, desigur, de mai multe feluri, între iubire erotică și iubirea de Dumnezeu. Urmează evocarea „Pământ de stea și duh îngeresc”, despre poetul Ronald Gasparic, ucis la vârsta de 21 de ani, căruia i-a apărut o singură carte de versuri prefațată de Cezar Ivănescu și Vasile Andru, acesta din urmă fiind născut în aceeași zi, 22 mai, cu autoarea. Sunt reproduse două minunate poezii ale autoarei, în încheierea evocării. Urmează „Maramureș – mândru în toate anotimpurile”, de fapt – un interviu cu profesoara de muzică Măriuca Verdeș. „Biofotonica în iubire” este un fragment din romanul „Dora dincolo de surâs”. „Cerul, oglinda noastră magică” ne-o prezintă pe Sabina, de la vârsta de șapte ani, când un înger a dus-o în cer și până la susținerea doctoratului, la care a participat și Elena Armenescu, prietenă a părinților Sabinei. „O viață romantică” e o poveste de dragoste între boierul aromân Radu Bellu (1893- 1959) și soția lui Pressura. Familia Bellu înrudindu-se cu mai multe familii boierești și chiar voievodale, autoarea prezintă aici și elemente de genealogie științifică. „Iona și erudiția” este o evocare de pe vremea când autoarea era studentă la Facultatea de Medicină din Timișoara, incluzând și un fragment dintr-un interviu acordat de mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu unei reviste italiene. În „Patriarhul ales” este evocat patriarhul Teoctist. Despre același patriarh și Papa Ioan Paul al II-lea este vorba în „Papa beatificat și preafericitul patriarh”. În continuare avem mai multe evocări cu subiect religios: „Fericitul Vladimir Ghika și catedrala Notre Dame”, „Dublă canonizare la Vatican: Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Ioan al XXIII-lea”, „Arhimandrit mitrofor doctor Vasile Vasilache pretutindeni doctor al sufletelor”, după care urmează un text de religie păgână: „Epidaurus locul natal al zeului medicinii, Asclepios”.

Un text pe care nu l-am putut înțelege este „Despre Che Ghevara, medicina revoluționară și poezie”. Autoarea îl numește pe Che Ghevara „eroul devenit simbol al tineretului militant pentru dreptate socială”, sărbătorit la liceul Miguel Cervantes din București în prezența ambasadorilor la București ai Cubei și Venezuelei. Prieten bun cu Fidel Castro, comunist fanatic Che Ghevara a ucis cu mâna lui zeci și zeci de oameni cinstiți, printre care și o serie de preoți și mireni numai pentru faptul că n-au renunțat la credința lor în Dumnezeu și în Iisus Hristos. Faptul că Ghevara n-a mai vrut să asculte de Moscova nu înseamnă că ar fi renunțat să fie comunist. Iliescu, doritor de comunism cu față umană, când l-a ucis pe Ceaușescu n-a renunțat să fie comunist și nici Gheorghiu Dej n-a fost ucis de Moscova pentru că ar fi renunțat să fie comunist. Che Ghevara, ca și comunistul Troțki, ucis din ordinul lui Stalin, era partizanul revoluției permanente, care împiedica înscăunarea durabilă a unui satrap comunist. Grupurile de partizani comuniști din America de Sud, Africa etc. nu sunt infiltrate de agenți KGB (cum afirmă autoarea) ci conduse de instructori-consilieri KGB. Când citesc că socialismul și mai ales comunismul ar fi utopii, propun celor care consideră genocidurile comuniste cu peste 100 de milioane de crime utopii, să încerce să-și imagineze și nazismul o utopie ceva mai mică decât comunismul și să verifice dacă sufletește se poate simți rămas mulțumit, cu aceste utopii.

Autoarea reîncepe să gândească normal în următoarele capitole ale cărții: „Medici trecuți prin închisorile comuniste – pe care i-am întâlnit”, „Studenți, victime ale închisorilor comuniste” „Rezistența prin credință – preoți români în închisorile comuniste”. Câmpului românesc de la Hamilton, Elena Armenescu îi dedică trei capitole, primul cuprinzând și o frumoasă poezie proprie. Aceste trei capitole sunt: „Începutul unei aventuri cu destinația Canada”, „Exilul intelectualilor” și „Cronica săptămânii culturale”. Urmează un foarte documentat articol intitulat „Mircea Eliade și iubirile sale invită la prezent”. Urmează un articol intitulat „Iubirea pe internet” între prietena autoarei văduva de 54 de ani Eugenia și căpitanul american milionar Antony, care în cele din urmă s-a dovedit a fi un escroc.

În esență, este o carte din grupul Memoriilor, pentru că fiecare capitol de până acum, fiecare evocare începe ca o relatare a ceva ceea ce i s-a întâmplat autoarei, sau a citit, sau i s-a povestit. Celebra pandemie cu virusul Covid 19 este la originea textului „Zile de restriște Bolile și bolnavii epidemiilor”, deși, până la urmă, este vorba mai mult despre lepră. Și-n „Lecția mării” se pleacă de la un simplu fapt divers: o mamă disperată, că fiica și soțul ei s-ar putea îneca în largul mării, ea fiind pe țărm agitată, și se fac foarte interesante considerații despre frica de a te îneca, despre curenții marini, despre nevoia instruirii în orice domeniu în care s-ar putea pune problema supraviețuirii timp de minute sau ore pentru salvarea vieții.

Referirile religioase sunt și aici foarte bine alese. Urmează aproape patru pagini de meditații sub titlul „Natura ca un templu”, după care este evocat „Pan M. Vizirescu și autoexilul în tenebrele timpului”, cu un moto din acest important scriitor marginalizat datorită religiozității sale și aversiunii față de comunism: „În tainicul meu exil, altă ușă nevăzută,/ din ce în ce mai larg deschisă,/ mă ducea în împărăția lui Dumnezeu…” Textul are la bază un interviu acordat de Elena Armenescu scriitorului Dumitru Sârghie de la ziarul Oltul, care scria o teză de doctorat despre Pan Vizirescu. „Dragostea creștină, dragoste jertfelnică” este, cred, cel mai scurt text din această carte, provocat de constatarea unei foste colege de liceu, că la oraș bisericile ar fi mai pline de creștini decât în mediul rural unde, altădată, credința era mai puternică. Ultimul text din prima parte a cărții este intitulat „Dan Puric – misionar creștin al neamului românesc”.

Partea a II-a a volumului începe cu un fel de introducere de maximă luciditate intitulată „Vedem așa cum suntem!”, după care urmează două mari capitole:

„Personalități artistice” și „Voievozi români”. Autoarea a ales să prezinte trei artiști români geniali, din diferite domenii, în diferite ipostaze: „Eminescu – românul absolut”, „Constantin Brâncuși – sculptor al gândului și sufletului” și „Enescu și Maruca”. Textul despre Brâncuși are un moto din înțelepciunea sculptorului: „Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindește sufletul”, conține numeroase amănunte semnificative din viața și activitatea acestuia și se încheie cu o frumoasă poezie dedicată autorului complexului de la Târgu Jiu. În legătură cu Enescu și Maruca, consider că nu se poate califica relația lor matrimonială drept o mare iubire când autoarea afirmă că, Enescu ar fi surprins-o pe Maruca în pat cu Nae Ionescu. Cu o asemenea situație în realitate, deși cunosc afirmația Sf Apostol Pavel că, citez: „iubirea toate le iartă” nu are sens să mai adaugi: „idila dintre Maria Cantacuzino și George Enescu se înscrie în galeria marilor povești de iubire din universul muzicii clasice”. Urmează trei texte care nu sunt menționate în cuprinsul de la sfârșitul cărții: „Mitologie și sacralitate. Să nu-i uităm”, „Omagierea savantului român Nicolae Paulescu – 90 de ani de la descoperirea insulinei – ” și „Trei savanți patrioți” (NicolaeDensușianu, Vasile Pârvan și Constantin Nicolăescu-Plopșor). Textele dedicate voievozilor români sunt intitulate: „Mihai Viteazul primul unificator al provinciilor românești”, „Viața plăcută Domnului – în rugăciunea de mulțumire și munca întru înălțarea sufletului – ” (despre Ștefan cel Mare și Neagoe Basarab), „Constantin Brâncoveanu domn al culturii europene și sfânt ortodox”, „Mărturia evlaviei prin arta bizantină” (sunt comentate mai ales ctitorii ale domnitorilor: Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu),

„Regina Maria, regină a României” este evocată cu dragoste și respect, pe măsura în care Majestatea Sa Regina a iubit România. ”Țara mea” este epilogul de două pagini al acestui foarte instructiv volum de memorii incluzând capitole extrem de importante pentru istoria României.

Notele biobibliografice cu care se sfârșește volumul sunt de fapt cunoscute ca însoțind mai multe cărți ale acestei prolifice și talentate autoare.

Nu putem încheia fără a menționa că majoritatea capitolelor și subcapitolelor se termină cu frumoase poeme ale autoarei, multe din ele deja cunoscute din volume publicate anterior.                                                                  Mihai Neagu Basarab

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.