Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » COMUNICATE PRESA » CRONICAR S » Adrian SIMEANU: Cartea zilelor noastre – Un șir de crime (Lee Child, Ancheta, Ed. Litera, 2012)

Adrian SIMEANU: Cartea zilelor noastre – Un șir de crime (Lee Child, Ancheta, Ed. Litera, 2012)

Cartea zilelor noastre

 

Un șir de crime

 

  Lâng-o bază militară izolată. În care-i ascuns printre ceilalți un asasin sălbatic. Fiu de senator fără conștiință. Oameni fără suflet ambii. Ucigaș sălbatic, primu`, descoperit și răsplătit pe măsură de un polițist militar. Nici taică-su nescăpând, îndreptățit, de pedeapsa supremă. Căci victimele n-au avut altă vină decât sarcina din pântec. Ce-l incomoda în carieră pe cel tânăr. Deși o zămislise fără scrupule. Punând,   senatoru` tată, în chip odios, crimele-n spatele altora. Asta fiind, în mare, trama cărții* britanicului (stabilit la New York prin căsătorie) Jim Grant (sper că nu greșesc). Cunoscut actualmente-n lume, la superlativ, drept Lee Child. Condei literar cu resurse serioase într-ale thriller-ului. Adică, un romancier de forță și atmosferă contemporan. Acțiunea tomurilor sale se împletește excelent cu adrenalina îmbelșugată în paginile sale. Într-un amestec grozav de culoare și realități elocvente de peste Atlantic…

Jack Reacher, eroul principal, nu se lasă-nvăluit de mașinațiile politice ale ticăloșilor. Ale armatei în rândurile căreia rămâne doar până la elucidarea crimelor și pedepsirea finală a celor doi. În maniera sa fără apel. Polițist militar cu experiență serioasă-n Vietcong, Are fler cât cuprinde, curaj. Și umor negru imperturbabil. Se pricepe bine la arme. Citește urme fără greș și se bate strașnic dacă e cazu`. Impresionează prin atitudinea sa fermă. Îi plac femeile, cărțile, muzica, burgerii, plăcintele și cafeaua. E călit pentru multe și respectat crescând pentru isprăvile sale teribile. Maior decorat, cu multe relații utile. Creionat convingător de Child, iese-nvingător în orice-mprejurare. Realmente, atrage din plin. Creatoru-i, ingenios peste măsură dovedindu-se aproape-n fiece tom, m-a cucerit pe de-a-ntregu`. Fincă oferă adevărate lecții novelistice și adevăruri, chiar închipuite fiind, despre-o Americă nu doar cu bune, ci și cu rele. Că-n lume se petrec atâtea. Și e de luat aminte la aste fenomene. Răutate, nedreptate, corupție și crimă, neîndoios. Grant știe vădit a le judeca și-a le-nfățișa literar cum pe la noi, de exemplu, nu prea se-ncumetă scriitori duium. Vestu` rămâne, cert, în vârf de clasament. Așa că și la noapte (re)citi-voi tot vreuna dintre poveștile lui fascinante, de vitejie mustind. Zău că merită din plin. Reacher e un dur grozav și atrăgător…

 

Adrian SIMEANU

 

*Lee Child, Ancheta, Ed. Litera, 2012

Facebooktwitterby feather