Muzica zilelor noastre
Undrea, ultima lună
S-a-ncheiat și 2024, iată-i ultimu` bilanț. Despre ce fu la Filarmonica Pitești în decembre. Primul în program, un spectacol plăcut ca de sărbători. Vienna Wind Orchestra. În realitate, orchestra de suflători a instituției. Din care n-au lipsit percuția și câteva corzi, Cu Stephan Cossack, adică Ștefan Cazacu, la violoncel. A interpretat cu forță, viteză și nuanțe un concert de Gulda. Apreciat fiind fără rezerve. A mai fost lângă el soprana Oana Bélier. Mai exact, Berbec. Ambii, bucureșteni. S-a cântat îmbelșugat, a dirijat adecvat Alejandro da Sylva. Adică Silviu Deaconescu. Totu`, deconectant. De nu erau niște picioare pe-o masă la un moment dat…
Joia următoare, niște tineri foarte promițători. Sub conducerea lui Dragoș Oprea al casei. E vorba de pianista Ioana Andreescu, de la Ploiești. Sau de cellistul Ioan Tudor, din Capitală, al cărui îndrumător e chiar Ștefan Cazacu, cel amintit mai sus. Venit să-și urmărească elevu` în plină acțiune. (Fac mențiunea asta în chip meritat. Ca apreciere pentru al său gest.) Mi-aș dori să-i ascult cântând împreună. Cred că n-ar fi rău. Nici pentru ei, nici pentru noi, cei din sală. Al treilea, tălmăcind nesperat un Sibelius faimos, Filip Cușmir, de la Cluj. Mi-a mers la suflet. Le-am propus să revină în urbea argeșeană c-un recital în trio. Ca să-i cunoaștem mai abitir și să-i evaluăm mai adânc. Sunt realmente promițători, o spun iară apăsat. Sper să nu se dezmintă nicicum…
În fine, o seară de colinde. Jazzistic oferite de Irina Sîrbu. Actriță și interpretă de gen. Piese autohtone, dar, mai cu seamă, americane. La pupitru-i, în vervă, Alexandru Ilie. Și ei bucureșteni, pentru neștiutori. Un tandem potrivit. Plus orchestra entuziastă vădit. În mijlocu-i, la claviatură, Sorin Zlat. Și el, om de jazz, priceput. Aplauze, bisuri, desigur…
Astea toate, în sală. Afară, în a primăriei piață iluminată zdravăn, „DACIKA”. O structură vocal-instrumentală. Doniga, Jipa, Luculescu, între componenți. Muzică neaoșă, la ceas de iarnă fără omăt. Cam atât, pe scurt, După obicei. Fie mai mult și mai bine d-aci înainte…
Adrian SIMEANU


