Sentiment
am văzut azi
toamna
urcându-se în copaci
şi numărându-mi sentimentele din mână
i-am spus să coboare
dar ea a început
să-mi despletească frunzele din ochi
probabil de-aceea
privesc acum cerul
printre genele ploii
––––––
Adriana Popa
Timișoara
10 noiembrie, 2017

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..