Cu fiecare toamnă, ce-aicea se încinge,
Ne naștem încă-odată, chemați să prăznuim
O Naștere-a Fecioarei, c-un cer de pururi plânge
Și îngerii de-o seamă, ca-n veci să dăinuim.
Prea scufundați în lacrimi și-n haină de durere,
Și cei, de-mplut-au iadul, simțit-au mir în cord,
Nădăjduind scăpare, prin marea Ei putere,
Căindu-se de vină, mai zac în dezacord.
Căci Ea-ndumnezeit-a pe veșnic verde neamul
Și-aduse fericirea-n acest deșert frumos,
Fu oază-a bucuriei și Paradis din Ramul
Născut, fără sămânță, de-a pururi luminos.
Părinți Ioachim și Ana, striviți mereu-n ocara
Iudeilor cu ură, primiră Darul Sfânt
Și binecuvântarea în viața lor amară,
Născând-o pe Fecioară, în sacrul Ei veșmânt.
Înaintând în vârstă, cu brațele trudite,
Priveau ades măslinii, ce înfloreau mereu,
Dar înghețau nădejdea în vise osândite,
Simțind în suflet jale, uitați de Dumnezeu.
Doar Domnul rupse lanțu-ntristării în părinții,
Ce-au dezlegat blestemul (al Evei și Adam),
Creând și fir de iarbă, și flori de crin, prin Sfinții
Cuprinși între virtute și al justeții geam.
Izvor de cumințenii și râu de castitate,
Unite-n rugăciune fierbinte, da-vor rod
Cucernicei Maria, ivită-n puritate,
Ce va crea-ntre Ceruri și-această lume pod.
Și mare e puterea! Ea fi-va pururi ”cortul”
Prezenței Celui Mare și Sfânt aicea, jos,
Născând în feciorie, ne-a dăruit suportul
Eternității vieții, în straiu-i luminos.
Și lacăte, și lanțuri zdrobit-a de la Poarta
Pământului ce geme în negre slăbiciuni.
Nici îngerii din ceruri nu dezlegat-au soarta
Păcatelor din trupuri, tot așteptând minuni.
Cea Naștere Sacrală e mică Înviere
Și Scara de vedenii, ce Iacov le-observă,
Prin caldă-mbrățișare și strânsă-apropiere,
Întreg pământ cu oameni alt rol își rezervă.
Din doi părinți cucernici, a frământat prescură
Preasfântul Domn din Ceruri, să I se-aducă Fiu,
Și, fără de prihană, în noi lumini născură
Un Paradis ferice, zdrobind un gol pustiu.
Autor: Geta Lipovanciuc

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
Minunate slove, pline de flacăra credinței, dar și a smereniei în egală măsură. Acolo unde penița Getei Lipovanciuc scrie, se așterne liniștea, să se audă mai bine fâlfâitul de aripi al îngerilor! Felicitări, Geta! Faci din fiecare poezie o sărbătoare în sine. Să te păstreze Măicuța Domnului puternică, sănătoasă, inspirată!!!
Vă mulțumesc cu sufletul pentru cuvintele senine și gândurile pline de lumină!!! Să Vă binecuvânteze bunul Dumnezeu cu toate darurile Sale!