Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » LANSARI » Alexandru FLOREA: CORNELIU LEU ŞI-A LANSAT VOLUMUL „ANEXE NEDORITE” CE CUPRINDE EXTRASE DIN DOSARELE SECURITĂŢII

Alexandru FLOREA: CORNELIU LEU ŞI-A LANSAT VOLUMUL „ANEXE NEDORITE” CE CUPRINDE EXTRASE DIN DOSARELE SECURITĂŢII

Scriitorul Corneliu Leu şi-a lansat joi, la Librăria „Mihail Sadoveanu”, volumul „Anexe nedorite”, care cuprinde extrase din dosarele Securităţii puse la dispoziţia autorului de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

„Am văzut că, atunci când colegi de-ai mei au scos cărţi în care au publicat documente obţinute din dosarele Securităţii, foarte mulţi le cumpărau ca să vadă dacă sunt sau nu descoperiţi acolo. Aşa că am mizat şi pe cartea asta, publicând şase dosare din arhivele Securităţii, dosarul unchiului meu, episcopul Grigorie Leu, care a fost ucis în 1949, dosarul arestării tatălui meu, după aceea, dosarul unui văr al meu care a fost arhiepiscopul emigraţiei romane şi a fost răpit de KGB, dus la Moscova, anchetat şi după aceea trimis în ţara spre a fi condamnat la moarte şi, în conjungere, şi dosarul meu de anchetat în procesul acela”, a spus joi Corneliu Leu.

El a ţinut să precizeze că ultima parte a cărţii nu este de fapt nici măcar un pamflet: „E un amuzament al meu, că pot să demonstrez că şi teroarea, când e birocratică, e penibilă cu desăvârşire şi că întotdeauna birocraţia profitoare de buget de stat e în stare să inventeze anumite acţiuni, de suspiciune, de urmărire, de acuzare, ca să-şi justifice bugetul instituţional din care beneficiază toţi”.

Corneliu Leu şi-a exprimat bucuria că soarta i-a dat posibilitatea să facă din această culegere de documente un amuzament, şi nu un „lamento”, şi i-a îndemnat pe cei care-i citesc cartea sa o privească numai sub aspectul umorului care îl caracterizează.

Prefaţa a fost realizată de prozatorul Florentin Popescu, care a spus că interviurile din această carte nu urmează un tipar, ci sunt un amestec de impresii, de păreri şi de puncte de vedere.

„Ce mi-a plăcut mie este faptul că dansul este foarte tranşant, în toate problemele, pornind de la literatură şi ajungând la politică. Dânsul, pe lângă activitatea de scriitor, pe care multă lume i-o cunoaşte (…), este un foarte bun animator, puţină lume ştie că acum doi ani a strâns câteva mii de oameni în Bucegi, la Crucea de pe Caraiman, la Sărbătoarea limbii române”, a arătat Popescu.

Titlul complet al cărţii este „Anexe nedorite, obligatorii la viaţa noastră de odinioară şi, uneori, greu de evitat chiar în cea prezenta, adică ceea ce ni se alătura prin ochiul celor ce ne urmăresc” şi a apărut la editura Rawex Coms.

–––––––––––––

AGERPRES

Autor: Daniel Alexandru Florea

Editor: Florin Marin

 Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES

Facebooktwitterby feather


Etichete: