PRIMEȘTE-MĂ ACASĂ, ROMÂNIE!
Scrisoare din Basarabia
Primește-mă acasă, Românie!
Am obosit ca un copil orfan,
Primește-mă, măicuță Românie,
Ești ultima speranță ce-o mai am!
Fă-mi loc în casa ta ca la o fiică
Și pune flori pe masă-n Casa Mare,
M-am săturat atât să-mi fie frică,
Mi-e dor în suflet de o sărbătoare.
M-au tot furat, mințit și chinuit,
Mi-au alungat copiii și nepoții,
Mi-au ordonat forțat ca să te uit!
Dar nu pot, maică!-aștept în dreptul porții.
Primește-mă, măicuță Românie!
Am obosit ca un copil orfan,
Primește-mă acasă, Românie!
Ești ultima speranță ce-o mai am…
Angela MÂNDÂCANU

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..