Divine glasuri urcă spre cerul necuprins
Din piepturi de bărbați cu inimă de aur,
Când sufletul vibrează la foc-cuvânt aprins
În cântecul ce-ajunge al înălțării faur.
Și „Armonia” cântă, corală-i de bărbați,
Constanța le e locul de unde pleacă-n lume,
Doar cântece de suflet, cu gandu’ nu te-abați,
Căci tot ce-asculți e artă cu renume.
Sublimul e pe scenă când voci în armonie
Îți mângâie auzul, parcă plutești pe munți,
Ai vrea să mai dureze, chiar și o veșnicie,
Căci e plăcut s-asculți și bine să te simți.
Și-amfitrioana serii e binecuvântată
Căci „Armonia” -i cântă când cartea-i e lansată,
Va ține minte-n viață c-a fost cândva, odată,
Moment de reverie, cântând cu lumea toată.
18 nov. 2023, Georgeta TUDOR
Din preaplinul sufletului, pentru autoarea cărții lansate în sala Teatrului „George Ciprian” din Buzău, Aneta Dumitru și invitații săi de onoare.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..