Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei şi Harghitei sau Eparhia mărturisitoare din inima munţilor noştri Carpaţi!…
În toamna acestui an se vor împlini/aniversa 25 de ani de existenţă, activitate, misiune asumată, serioasă şi responsabilă precum şi pastoraţie, sinceră şi apologetică, a Episcopiei Munţilor din judeţele Covasna şi Harghita!…
Eu, unul, sunt dator să recunosc şi să mărturisesc că, m-a învrednicit Dumnezeu să fiu martor şi părtaş la toate marile momente şi evenimente ale acestei importante şi deosebite instituţii ecleziastice româneşti: la hirotonirea respectiv instalarea celor Chiriarhi – ÎPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan şi PS Părinte Episcop Andrei; totodată la o serie întreagă de ediţii ale Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului sau ale Zilelor „Miron Cristea” de la Topliţa; la hramurile Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc şi ale Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Topliţa; apoi, în repetate rânduri, la aniversările de: 5, 10, 15 şi, respectiv, 20 de ani de existenţă, propovăduire şi acţiune ale Eparhiei; la alte multe, diverse, variate ori diferite momente/evenimente organizate la sau de către Centrul Eparhial din Miercurea Ciuc şi, multe altele!…
Adică, una peste alta, am, oarecum, pretenţia, fără a fi exhaustiv, că ştiu şi cunosc, cât de cât, această rezistentă Episcopie, pe cei doi distinşi ierarhi ai ei, pe mulţi dintre slujitorii, preoţii, monahii sau mirenii (intelectuali) ai ei şi, aşa mai departe!…
Între altele, am ajuns să aflu şi, deci, să cunosc, „durerile naşterii (facerii) acestui centru (for) eparhial, încercările, opoziţiile, piedicile, cursele şi poticnirile cu care s-a connfruntat această structură bisericească, veritabilă şi autentică, a ţării şi bisericii noastre, adică, altfel spus, suişurile şi coborâşurile ei; nopţile de frământare şi momentele de încercare, dilemă şi (de) cumpănă ale ierarhilor şi slujitorilor ei, loiali şi devotaţi, acestui neam şi acestui popor, românesc şi strămoşesc, de la gurile Mureşului şi ale Oltului; zbaterile, interogaţiile şi, dezbaterile intelectualilor de marcă care s-au luptat şi, încă o mai fac, cu obtuzitatea unora, cu ignoranţa, aroganţa, viclenia, perfidia, autosuficienţa sau răutatea altora!…
Ştiu cum a renăscut Mănăstirea Făgeţel – şi aici, se cuvine a vorbi, serios, profund şi îndelung, la un ceas de seară, vecernie, amurg şi taină, nu fără a vărsa o lacrimă, cu Stareţul ei de atunci şi Episcopul ei de acum – PS Părinte Andrei, care, numai el ştie, ce a fost în sufletul său, atunci, când a găsit şi văzut totul în ruină, degradare, deteriorare şi decădere şi, când, practic, a trebuit să ia totul de la 0!…
Am fost acolo, în mai multe rânduri, în cadrul Universităţilor de Vară de la Izvorul Mureşului, cu Părinţii Profesori de pie memorie şi cucernică evocare – Constantin Galeriu şi Ilie Moldovan – unul dintre ctitorii morali – spirituali ai acestei sfinte eparhii, alături de Domnul Ioan Lăcătuşu şi alţi, mulţi, distinşi intelectuali – mărturisitori!…
O, Doamne, când am ajuns acolo, ne-am închinat, şi, la propriu şi, la figurat!…
Cum ne-am închinat şi, atunci, când, în preajma Zilei Naţionale de 1 Decembrie, mergeam, ceata de tineri, studenţi ascor-işti şi ltcor-işti, veniţi din toată ţara, îmbrăcaţi în costume naţionale şi arborând steagul (drapelul) nostru tricolor, în frunte cu mentorul nostru de suflet – Părintele Profesor Ilie Moldovan de la Sibiu, cu colindul pe la bisericile, parohiile, filiile şi comunităţile româneşti, unde bisericile, uşor – uşor, încet dar sigur, prin jertfă, efort şi sacrificiu, începeau să renască, să prindă contur şi culoare, adică să le fie scoase ori curăţate buruienile, scaieţii şi pomii sau răchitele din Sfântul Altar!…
Ce imagini, ce amintiri, ce vremuri, ce momente, ce emoţii, ce oameni, ce slujitori, ce lacrimi, ce stări, ce ipostaze!…
Mare-I Dumnezeu!…
Mila Lui în tot şi în toate!…
În altă ordine de idei, mai ştiu, între altele, cum s-au întemeiat, construit şi ctitorit mănăstirile: Izvorul Mureşului – această veritabilă a cetate a Duhului; Moglăneşti – Doamnei, Valea Mare şi Sita Buzăului, în condiţiile în care, la înfiinţarea ei, această episcopie avea numai o singură mănăstire – Sfântul Ilie Topliţa!…
Mi-a aduc aminte, cum, bunăoară, în anul 2000, la hramul cel mare, de „Adormirea Maicii Domnului”, ce sărbătoare românească, naţională şi patriotică a fost, atunci, cu prilejul Evenimentului Sfinţirii Mănăstirii „Izvorul Mureşului”, de către o ceată de admirabili ierarhi şi slujitori destoinici, în frunte cu vrednicul de amintire şi pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist!…
Ce emoţii şi ce bucurie, presărată cu lacrimi, aveam toţi, „de la vlădică până la opincă!”…
Ce stări de har şi ce clipe de binecuvântare!…
Parcă venise, coborâse Dumnezeu şi Raiul, pe pământ, de fapt, nu parcă ci, sigur!…
Dar, în fond, în fiecare an, de fiecare dată, acolo, la Izvorul Mureşului, de Sfântă Mărie Mare, hramul conţine şi formează o încărcătură specială, realizându-se, astfel, o sărbătoare deosebită şi un praznic, minunat!…
Eu unul, pot depune mărturie, în acest sens, căci, am fost, cel puţin, în cinci ani/cinci rânduri la hramul acestei măreţe fortificaţii a Duhului, a neamului şi a poporului nostru Românesc!…
Da, dincolo de toate acestea şi, încă de multe altele, acum, la ceas aniversar, constat/observ, încă odată că, acolo, în Carpaţi, candela este şi rămâne, mereu, neîncetat şi neîntrerupt aprinsă, datorită osârdiei vieţuitorilor, nevoitorilor, fiilor şi slujitorilor acestei Sfinte Episcopii, aşa încât, candela credinţei, a rugăciunii, a postului, a evlaviei, a propovăduirii şi mărturisirii, a pastoraţiei şi misiunii, a milosteniei şi făptuirii, stă la locul şi în rostul ei, de veghe şi de strajă, cu timp şi fără timp, ziua şi noaptea, în tot locul în în tot ceasul!…
Aşadar, aici şi acum, în (tot) acest context aniversar, nu pot decât să mulţumesc „din Cer până în pământ” (vorba regretatului Părinte Profesor Ilie Moldovan) pentru toată revelaţia ori descoperirea pe care sau de care am avut, întotdeauna, parte, cu vârf şi îndesat, atunci când am ajuns în pământul cel sfinţit şi sfânt al Canaanului Românesc, din ţinutul, muntos, păduros şi carpatin, al judeţelor Covasna şi Harghita!…
Prin urmare, vreau ca, în (tot) acest moment jubiliar şi festiv ori (cu acest) prilej aniversar, să-i felicit pe toţi, să-i evoc pe toţi, să-i pomenesc pe toţi care, din anul 1994 până în prezent, (men)ţin/arborează steagul românesc sus, au trudit ori muncesc şi (se) trudesc pentru statornicia, stabilitatea, funcţionarea şi slujirea, cu sinceră cuviinţă şi bună rânduială, a acestei harnice, darnice şi trainice instituţii ecleziastice a Bisericii Ortodoxe Române şi a neamului/poporului nostru românesc, dreptmăritor şi dreptslăvitor creştin!…
Altfel spus, ori, cu alte cuvinte, mă rog din tot sufletul ca, Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe cei plecaţi în lumea drepţilor şi a sfinţilor!…
Dumnezeu să-i întărească pe cei rămaşi!…
Dumnezeu s-i răsplătească pe cei implicaţi!…
Dumnezeu să-i binecuvinteze pe cei devootaţi!…
Aleasă preţuire, sinceră admiraţie şi neobosită recunoştinţă tuturor, ctitorilor, ziditorilor, ostenitorilor, slujitorilor şi binefăcătorilor Bisericii noastre din Sfânta Episcopie a Munţilor!…
Un sincer şi călduros „la mulţi, buni, liniştiţi, rodnici, îmbelşugaţi şi binecuvântaţi ani!…
Bucureşti – Septembrie 2019
Cu deosebită consideraţie,
Dr. Stelian Gomboş
https://steliangombos.wordpress.com/
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..