La ferma părinților mei, întotdeauna a fost un bou — un tăuraș tânăr, zdravăn și cărnos.Problema cu el e că e încăpățânat și greu de urnit, tare de trunchi, un animal cu o fire aspră, nevăzut de nimeni blând sau iubitor, decât atunci când îi convine. Tocmai de aceea toți îl priveau cu dispreț. Stă mereu singur, singurel, rumegând trifoiul pe care tata îl sădește. Câteodată chiar și ai mei îl gonesc din pășune când distruge intenționat toată verdeața, cu o răutate inexplicabilă, părul i se zbârlește și venele din ochi i se sparg fără niciun motiv. De aceea toată lumea îl lovea peste cap și îl ocăra: „Blestematule! Spurcatule! Încăpățânatul dracului!” si-apoi nici că-i pasă, nici nu i-a păsat vreodată. Era un animal greu de înțeles, te făcea să vrei să-l gonești, dar apoi îți era milă de el când îl vedeai rumegând singur, izolat de toți. De aceea mama îi mai ducea apă din când în când. Nici nu se știa dacă avea s-o bea sau s-o verse. Într-o zi, îmi amintesc vag că a venit o furtună mare, un vânt puternic ce avea să distrugă tot ce ai mei au făcut într-o viață. Tata a alergat cat l-au ținut picioarele pentru a lua taurul din ținta furtunii.

– Mișcă fiară că te omoară! și trăgea cu disperare de părul boului care se zbătea cât putea.

Bucăți mari de acoperiș zbura pretutindeni lovind animalul numai în coaste, zbierând cu abur fierbinte din nări. S-a smucit din mâinile tatei și a luat-o la goană spre marea furtună, mergând în sens opus ei și luând totul în capul lui mare și încăpățânat. Cumva a oprit furtuna, numai inima lui știe cum și s-a așezat pe ce iarbă mai rămăsese. Tot un mister a rămas taurul ăsta, cu aceeași atitudine și neînțeles de alții.

Și-acum mai am rănile în coaste ascunse de haine si-apoi doar inima mea știe cum a fost sa iau furtuna în capul ăsta încăpățânat…

by

Referinţă Bibliografică

Blesteme-n coarne/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 februarie 2025