BUCURĂ-TE MAICA VIEȚII!
„Cine Îl va păstra pe Dumnezeu în sufletul său, va fi ocrotit de Maica Domnului și-i va fi alăturea mereu, cu iubirea de Maică Preacurată, pentru că mama nu-și părăsește fiul nicio clipă.” (Maria Filipoiu)
https://poetii-nostri.ro/contul-meu-proverb-id-17107/
Când a venit vremea ca Maica Domnului Hristos să se mute la Fiul său, în Împărăția lui Dumnezeu, Însuși Iisus a făcut să-i fie cunoscută mutarea de pe Pământ, cu trei zile înainte, prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care, venind la dânsa, i-a zis:
„Acestea zice Fiul tău: – Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare.”
Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat mult, de dorul Fiului său și s-a suit degrabă pe Muntele Măslinilor ca să se roage, așa cum îi era obiceiul. Atunci s-a întâmplat un lucru minunat – o minune. Pomii de pe munte s-au înclinat spre Născătoarea de Dumnezeu și i-au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea, ca și cum ar fi fost niște ființe însuflețite.
După rugăciune s-a întors acasă și îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări spre mulțumire lui Dumnezeu, a chemat rudeniile și vecinii, și-a grijit toată casa, și-a gătit patul și toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Apoi le-a spus cele ce i-a zis îngerul despre mutarea sa la cer.
Spre a dovedi veridicitatea celor zise, le-a arătat darul ce i se dăduse: o crenguță de finic.
Auzind acestea, femeile chemate au plâns cu lacrimi și au suspinat cu jale, temătoare de ce va urma.
Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va ocroti. Așa alina întristarea lor, apoi a arătat despre cele două veșminte ale sale, să fie date la două văduve sărace, prietene și cunoscute, pe care le hrănea.
Când a isprăvit de rânduit cele necesare, s-a auzit un tunet groaznic și mulțime de ucenici ai lui Hristos veneau de la marginile lumii la casa Maicii Domnului Iisus, printre care și erau înțelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei. Aflând misiune venirii lor, acestia au zis către dânsa:
„Noi, o, Stăpână, știindu-te în lume, ca și cu singur Stăpânul nostru și Dascălul ne mângâiam, dar cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi și lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite”.
Văzândi-i cum vărsau lacrimi, Maica Domnului a zis către dânșii:
„Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat.”
Spunând cuvintele acestea, a sosit și Apostolul Pavel, care a îngenuncheat la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat și a lăudat-o, zicând:
„Bucură-te Maica Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele, că deși pe Hristos Fiul tău pe Pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd”.
Minunile Preasfântei Fecioare Maria
Maica Domnului luând rămas bun de la toți, s-a culcat pe pat, și-a închipuit trupul său precum a vrut și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pacea ei, apoi i-a umplut și pe ucenicii Domnului de binecuvântarea ei. Astfel în mâinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat sufletul.
Alte minuni s-au petrecut atunci: ochii orbilor s-au luminat, auzul surzilor s-a deschis și ologii au mers ca cei sănătoși. După aceea a început Petru cântarea cea de ieșire, cu ceilalți Apostoli. Unii duceau patul, iar alții mergeau înainte cu făclii, petrecând spre mormânt trupul cel purtător de Dumnezeu. Atunci s-au auzit și îngerii cântând și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Văzând aceste minuni, mai-marii iudeilor, au chemat pe unii din popor, le-au poruncit să răstoarne patul în care era așezat trupul cel de viață purtător. Dar dreptatea lui Dumnezeu le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea lor, iar pe unul din dintre ei, care mai înverșunat apucase patul Maicii Domnului, l-a lipsit de amândouă mâinile, care au rămas lipite de pat. Înspăimântat de minune și doborât de durere, a crezut din tot sufletul, s-a tămăduit, fiind sănătos ca mai înainte. În același chip și cei ce orbiseră, crezând în miracolul credinței, atingându-se de pat, au dobândit vindecare.
Apostolul Toma a descoperit mormântul gol
Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au așezat trupul Maicii Domnului în mormânt și au stat trei zile lângă dânsul, ascultând glasuri îngerești.
De la dumnezeiasca rânduială lipsind Apostolul Toma, care propovăduia departe de acele locuri, era mâhnit și întristat, că nu se învrednicise să-i vadă el ca și ceilalți Apostoli trupul Preasfintei, a fost deschis mormântul pentru dânsul, să se închine și el la trupul Născătoarei de Dumnezeu.
Uimirea i-a fost mare, când a văzut mormântul fără trup și era numai giulgiul, care rămăsese mărturie Apostolilor și tuturor credincioșilor, dovada mutării Născătoarei de Dumnezeu. De atunci, pe parcursul a două mii de ani, mormântul cioplit în piatră este cinstit cu închinăciune, întru mărirea și cinstea Maicii Domnului – Fecioara Maria – Maica Domnului.
În această zi, de mare sărbătoare, o icoană unică în România, înzestrată cu har dumnezeiesc, adună sute de credincioși la mănăstirea Lainici.
România cinstește praznicul Adormirii Maicii Domnului prin manifestări oficiale de Ziua Marinei, acordând angajaților ziua liberă, atunci când această sărbătoare este într-o zi lucrătoare a săptămânii.
Ea ocrotește sufletele apăsate de griji și este un semn de mare binecuvântare pentru cei care merg acolo în pelerinaj. Să ne rugăm toți, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. (Documentare: Doxologia.ro)
Rugăciunea Sf. Serafim de Sarov către Maica Domnului
„Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singura şi neîndoielnica mea nădejde, nu te scârbi de mine, nu mă depărta și nu mă părăsi!
Apără-mă și mijloceşte întru cele bune!
Auzi-mă ruga și vino în ajutorul meu!
Stăpână iartă-mă de am greșit în fața Domnului, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu!
Amin!”
Rugăciune Maicii Domnului
Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, îți mulțumim pentru că ne eşti şi nouă Mamă iubitoare şi grabnic ajutătoare!
– Îți mulțumim pentru toate icoanele făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele!
– Îţi mulţumim Măicuță, pentru toate miracolele sfinte, pentru sănătate și pentru ajutor, prin grija ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toți care te cheamă în ajutor, te cinstesc și slăvesc!
– Îţi mulțumim că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi cu Sfânt Acoperământul Tău!
– Iartă-ne Măicuţă pentru mulțimea de păcate şi te rugăm, fii mijlocitoarecătre Dumnezeu să ne izbăvească de toate greșelile din această viață!
– Îți mulţumim că te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică!
– Îți mulțumim Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit!
– Îți mulțumim pentru grija ta de Mamă, pentru iubire şi pentru tot ajutorul tău față de cei care te cinstesc și te slăvesc, acum și pururea, în vecii vecilor!
Amin!
Binecuvântează-i și-i ocrotește pe toți care care îți poată numele în destinul pământesc, pe familiile lor și pe toți credincioșii care te preamăresc: Bucură-te Maica Vieții!
*Rugăciunea către Maica Domnului este scară spirituală către Dumnezeu.
*Credința este taina rugăciunii și făclia sufletului pe calea dintre naștere și moarte.
Maria Filipoiu: poet, eseit, exeget, jurnalist UZPR

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..