,,Căluşul oltenesc este un dans al absolutului; în el se oglindeşte rădăcina
satului nostru, cu tot ce i-a fost dat să aibă de la veşnicia pământului
până la veşnicia cerului.”
— Camelia Opriţa

Satul românesc tradițional nu a consemnat istoria prin cronici scrise, ci prin ritualuri vii, întipărite în memoria trupului și a pământului. În acest spațiu arhaic, Călușul oltenesc nu este un simplu joc popular, ci o axă a timpului sacru, un depozitar al memoriei colective și o formă radicală de rezistență culturală în fața uitării.

În satele din Oltenia, venirea călușarilor în săptămâna Rusaliilor echivalează cu o restaurare a ordinii cosmice. Pentru a decodifica această pendulare între pământ și cer, intuiția lirică trebuie dublată de rigoarea antropologică a lui Mircea Eliade. În opera sa dedicată spațiului carpato-danubian, De la Zalmoxis la Gengis-Han, savantul plasează Călușul în rândul manifestărilor extatice magice, demonstrând că dincolo de estetică bate inima unui mit precreștin de o vechime universală. Definirea sa ca „dans al absolutului” mută accentul de la estetica mișcării la metafizica ei. Călușarii nu execută doar o suită de pași de o virtuozitate tehnică extremă, ci trec printr-o experiență limită, de natură inițiatică. Mircea Eliade sublinia că acest dans are rolul de a aboli timpul liniar, istoric (tempus) și de a-l reinstaura pe cel mitic, al originilor (illud tempus).

Prin ritmul obsedant al pintenilor, bătăile sacadate în pământ și strigătele ritualice, călușarii intră într-o stare de transă controlată, pe care Eliade o asocia cu societățile secrete de războinici (Männerbünde) și cu tehnicile șamanice de zbor spiritual. Absolutul se manifestă aici prin rigoarea jurământului sacru depus pe steag și prin efortul fizic dus până la epuizare. În această descătușare de energie, călușarul își leapădă identitatea cotidiană, devenind un mediator cosmic capabil să înfrunte forțele nevăzute.

Fiecare regiune își amprentează manifestările spirituale, însă varianta oltenească a Călușului se distinge printr-un dinamism exploziv, o iuțeală geometrică și o expresivitate dramatică inegalabilă. Ea oglindește însăși structura psihologică a omului din Oltenia: pasional, mândru, voluntar și profund legat de manifestările vitale ale existenței. Originalitatea nu rezidă doar în complexitatea ponturilor, ci și în prezența „Mutului” – personajul mascat care guvernează ceata. Din perspectivă eliadienă, Mutul este ipostaza scenico-ritualică a magului arhaic sau a zeului dionisiac. El deține puterea absolută, pedepsește, mimează moartea și renașterea, aducând în miezul dansului sacru elemente de teatru ritualic precreștin. Mutul este cel care gestionează paradoxul: el încalcă asumat tabuurile sociale pentru ca grupul să poată redescoperi ordinea sacră a lumii.

Legătura directă dintre rădăcina satului și mitologiile subiacente este argumentată istoric prin conexiunea structurală dintre ceata călușarilor și cortegiul supranatural al Ielelor. Istoricul religiilor explică cum Ielele (sau Rusaliile) sunt personificări ale unor puteri ambivalente, aducătoare de boală și nebunie – fenomen cunoscut în popor ca „luatul din Căluș”. Călușarii devin singura armată capabilă să le țină piept, funcționând ca o confrerie aflată sub patronajul unei divinități arhaice, asimilate în epoca romană cu Diana, protectoarea pădurilor și a magiei. Memoria satului reține Călușul ca pe o instanță terapeutică supremă; vindecarea unui bolnav intra instantaneu în mitologia locală, îmbogățind memoria afectivă a comunității. Pentru a se proteja și a purifica spațiul, grupul folosește instrumente magice cu rol apotropaic puternic: usturoiul, pelinul și sarea. Dansul devine astfel o bătălie nevăzută, o negociere violentă și sacră între lumea oamenilor și tărâmul spiritelor.

Cea mai profundă dimensiune a Călușului constă în fixarea lui pe axa verticală a lumii (Axis Mundi), realizând legătura dintre chtonic (pământesc) și uranic (ceresc). Eliade a demonstrat că omul religios are nevoie de puncte fixe care unesc Cerul cu Pământul. Veșnicia pământului este invocată prin lovirea gliei cu ciomegele și călcâiele. Acest gest aparține cultelor fertilității și scenariilor de regenerare cosmică. Pământul purtător de rădăcini, cel în care odihnesc strămoșii, este trezit la viață, fertilizat și purificat de sub influența nefastă a spiritelor verii. Totodată, jocul funcționa ca un liant social elementar prin care satul își reconfirma ierarhiile și solidaritatea.

Pe de altă parte, veșnicia cerului se reflectă în salturile spectaculoase ale călușarilor, în acele momente de suspendare în aer care sfidează gravitația. Eliade explică zborul ritualic și saltul ca simboluri universale ale transcendenței, ale dorinței de libertate spirituală absolută și de evadare din condiția umană profană. Călușarul tinde spre înalt, spre lumina solară, căutând conexiunea cu divinul. Jocul devine astfel o rugăciune corporală, o punte aruncată peste prăpastia dintre efemer și etern.

Astăzi, când satul românesc traversează o criză acută de depopulare, Călușul suferă o mutație severă: trecerea de la ritual la spectacol. Includerea sa în patrimoniul cultural imaterial UNESCO a salvat forma, dar pe scenele festivalurilor moderne călușarul riscă să devină un acrobat, pierzând legătura organică cu taina jurământului. Cu toate acestea, privit prin prisma antropologiei, Călușul își fixează legitimitatea filozofică: el nu este un simplu artefact, ci un organism spiritual complet, o veritabilă tehnică a extazului autohtonă care concentrează în memoria sa cinetică întreaga istorie nescrisă a satului.

Din această perspectivă, devine evident că tradiţiile şi obiceiurile româneşti sunt ca dulceaţa fructelor coapte, ca pâinea şi sarea în bucate – elemente vitale care hrănesc spiritul și îi dau gust în fața timpului. Prin ele, țăranul român a reușit să își exprime mistic și artistic destinul: o existență asumată tragic pe pământ, dar deschisă permanent, prin zborul dansului, către veșnicia cerului.

(Extras din „Odă satului românesc” 2016)
Camelia Opriţa Roma

by

Referinţă Bibliografică

Camelia Opriţa: Antropologie culturală: Călușul oltenesc și memoria satului românesc/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 mai 2026