Într-un colț de lume uitat de vreme, un Cerb cu haina lucioasă trăia într-o sâmbătă continuă a spiritului. Pentru

el, ziua de 1 Mai nu era o dată în calendar, ci doar un pretext pentru o nouă formă de plictis rafinat. Privea

lumea ca pe un spectacol de proastă calitate, convins fiind că dreptul său la tihnă era un merit genetic — o

răsplată divină pentru simplul fapt de a respira cu eleganță.

— „Dragul meu,” îi spuse el unui Măgar care trecea gârbovit prin fața terasei sale, „te uiți la mine cu reproș, dar

nu înțelegi că echilibrul lumii stă tocmai pe această inegalitate. Dacă toți am sta la soare, cine ar mai măsura

umbra? Munca ta e un destin, la fel cum plictisul meu e o asceză. Tu îți obosești trupul, eu îmi uzez sufletul

căutând un sens în acest belșug care nu mă mai hrănește de mult.”

Măgarul se opri o clipă. Nu avea cuvinte mari la îndemână și nici metafore sub braț. Avea doar o durere surdă în

șale și ecoul unei duminici vechi, în care mama lui îi șoptise că „munca e singura onoare a săracului”. Dar privind

acum la masa încărcată a Cerbului, acea onoare îi părea o haină mult prea subțire pentru vântul rece care începea să bată.

— „Domnule,” răspunse el cu o simplitate ce tăia ca un bisturiu, „onoarea de care vorbiți e un lux care nu ține loc

de merinde în traistă. Dumneata guști viața cu lingurița de argint, eu o înghit cu pumnul de țărână. Diferența

dintre noi nu e că eu muncesc de sărbătoare, ci că eu nu-mi permit luxul de a simți că sunt obosit. Dumneata te

odihnești din plictiseală; eu mă odihnesc doar atunci când puterea mă părăsește.”

Cerbul ridică din umeri, iritat de această sinceritate brutală care îi tulbura siesta. Sori din cupă, dar simți

dintr-odată că vinul are un gust străin, de cenușă.

***

În marea rânduială a vieții, unii sunt făcuți să strălucească, iar alții să fie sfeșnicul care susține lumina.

Tragedia nu e că unul petrece și altul trudeste, ci că niciunul nu poate înțelege singurătatea celuilalt. Bogatul

moare de un gol interior pe care nicio serbare nu-l umple, iar săracul de un plin de trudă care nu-i lasă timp nici

măcar să-și plângă propria viață.

Sărbătoarea nu este pentru cei care au nevoie de ea, ci pentru cei care și-o permit.

Povești din Călimară de Camelia Opriţa

by

Referinţă Bibliografică

Camelia Opriţa: Cerbul și Măgarul: Pildă/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 mai 2026