Într-un colț de lume uitat de vreme, un Cerb cu haina lucioasă trăia într-o sâmbătă continuă a spiritului. Pentru el, ziua de 1 Mai nu era o dată în calendar, ci doar un pretext pentru o nouă formă de plictis rafinat. Privea lumea ca pe un spectacol de proastă calitate, convins fiind că dreptul său la tihnă era un merit genetic — o răsplată divină pentru simplul fapt de a respira cu eleganță.
— „Dragul meu,” îi spuse el unui Măgar care trecea gârbovit prin fața terasei sale, „te uiți la mine cu reproș, dar nu înțelegi că echilibrul lumii stă tocmai pe această inegalitate. Dacă toți am sta la soare, cine ar mai măsura umbra? Munca ta e un destin, la fel cum plictisul meu e o asceză. Tu îți obosești trupul, eu îmi uzez sufletul căutând un sens în acest belșug care nu mă mai hrănește de mult.”
Măgarul se opri o clipă. Nu avea cuvinte mari la îndemână și nici metafore sub braț. Avea doar o durere surdă în șale și ecoul unei duminici vechi, în care mama lui îi șoptise că „munca e singura onoare a săracului”. Dar privind acum la masa încărcată a Cerbului, acea onoare îi părea o haină mult prea subțire pentru vântul rece care începea să bată.
— „Domnule,” răspunse el cu o simplitate ce tăia ca un bisturiu, „onoarea de care vorbiți e un lux care nu ține loc de merinde în traistă. Dumneata guști viața cu lingurița de argint, eu o înghit cu pumnul de țărână. Diferența dintre noi nu e că eu muncesc de sărbătoare, ci că eu nu-mi permit luxul de a simți că sunt obosit. Dumneata te odihnești din plictiseală; eu mă odihnesc doar atunci când puterea mă părăsește.”
Cerbul ridică din umeri, iritat de această sinceritate brutală care îi tulbura siesta. Sori din cupă, dar simți dintr-odată că vinul are un gust străin, de cenușă.
Morala:
În marea rânduială a vieții, unii sunt făcuți să strălucească, iar alții să fie sfeșnicul care susține lumina. Tragedia nu e că unul petrece și altul trudeste, ci că niciunul nu poate înțelege singurătatea celuilalt. Bogatul moare de un gol interior pe care nicio serbare nu-l umple, iar săracul de un plin de trudă care nu-i lasă timp nici măcar să-și plângă propria viață.
Sărbătoarea nu este pentru cei care au nevoie de ea, ci pentru cei care și-o permit.
Povești din Călimară de Camelia Opriţa
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..