O piesă de teatru este Viața! Cu multe personaje, iluzii, râsete, drame și surprize unde fiecare joacă mai multe roluri. După cum spunea Shakespeare, „Lumea întreagă este o scenă”
DULCE – AMARÄ…
Unde zboară, unde zboară
Viața asta dulce-amară?
Poate-n ceruri, poate pe lună?
Poate-n flori, poate într-o nebună
Furtună?
Sau se usucă în vânt,
Fără urme pe pământ?
Nu ! Menirea ei este sfântă
Nu se usucă şi niciodată
Nu se zvântă: Continuă.
Dar viaţa asta, oare ce-i ?
Și cine ştie ce e moartea ?
Ah, eu cred că moartea e ca noaptea!
Viaţa? – Viaţa-i Ziua !
din volumul, Insomnii în alb-negru, roma, 2020,
by
Despre OPRITA Camelia
Fișă de autor
De ce scriu literatură pentru copii ? Vedeți, nimeni nu mai râde pe la noi. Toată lumea umblă cu capul plecat ca și cum ar fi pierdut o monedă de aur și cu disperare o caută .
În copilărie, soarta mea era strâns legată de biblioteca din casa părinților mei. Ca adultă, de fiecare dată când intram în casa cuiva, ochii mei căutau frenetic biblioteca, raftul de cărți sau chiar măsuța de cafea unde zăceau liniștite cărți, reviste și ziare, parcă așteptându-mă.
Toate cărțile au multe poveşti ce te minună.
Însă copiii de astăzi spun că e o mare și gogonată minciună;
După părerea mea, o carte, dacă ți-e foame, te hrănește,
Și setea îți potolește.
Camelia Oprita - scriitoare, autoare română de limbă română și italiană.
Colaborează cu majoritatea revistelor literare din țară și străinătate,
semnând și antologii literare pentru copii.
-Flacăra lui Adrian Păunescu, Acolada, Alternanțe, Boema ( lumea copiilor) Constelaţii Diamantine, Spații Culturale, Litera Nordului, Neuma, Romania literara, Revista de Cultură și Atitudine Plumb (USR Bacău) Revista „Viața noastră” Bârlad, Revista Țara de Sus ș.a.m.d.
Cărți publicate: Cuvântul deschide gândul omului,
Bună dimineața, Camelia,
Povestea stelelor
( Ion Creangă este basmul românesc în care copilăria nu se termină niciodată. )
Vezi toate articolele scrise de OPRITA Camelia →