După doi ani, ne-am reîntors într-un loc mirific, ,,piciorul de plai’’ românesc situat în inima îndepărtatei Canade. Pentru cei care încă nu au avut ocazia să viziteze Câmpul Românesc de la Hamilton, Ontario, dar cărora le-o dorim din tot sufletul, am vrea să le spunem că descrierea lui, oricât de inspirată ar fi, va rămâne mereu săracă. Așa cum le-am mai prezentat deja, peisajul canadian în general și acest loc din Hamilton în special, vor fi ceva cu totul aparte. Greu îți vine să crezi că esti în inima Canadei, pentru că nu lipsește nimic din tot ceea ce amintește de casă, de România. Geografic vorbind, locul acesta este atât de departe, dar foarte aproape prin sufletul pe care conaționalii noștri canadieni îl pun neprecupețit pentru a menține aici vie flacăra românismului, pentru a o transmite, așa cum au preluat-o și ei de la înaintași, copiilor lor. Este ca un fel de mesaj nescris, dar simțit din inimă. Să nu uităm că la Hamilton avem o Românie în miniatură. La Câmp există spații de cazare în câteva rulote, unde putem sta un timp anume și un lac al ,,codrilor albaștri’’ eminescieni.
În sala socială se organizează evenimente de tot felul (nunţi, botezuri, revelioane, seri de discotecă, spectacole de muzică uşoară, sau populară, serbări de Hallowyn, reprezentaţii teatrale la care vin artişti din ţară).
Putem consulta în biblioteca impresionantă de aici cărţi valoroase şi vizita un muzeu etnografic, gravuri vechi care vin să confirme încă o dată istoria existenţei neamului românesc pe aceste meleaguri.
La bisericuţa ridicată sus pe deal în stil maramureşean, de la copii doar de câţiva ani până la cei maturi, se aude rugăciunea Tatăl nostru. Dar mai presus de orice, întâlnim câţiva români de suflet, veniţi parcă să reprezinte aici întreaga hartă a ţării.\Preot Dr. Dumitru Ichim (Dărmăneşti, Comăneşti, jud. Bacău),unul dintre cei mai mari poeţi contemporani nord-americani, Dl ing. Dumitru Răchitan (Gura Văii, Oltenia), Preşedintele Asociaţiei Culturale Române, cel care gândeşte, organizează şi dirijează toate activităţile Câmpului Românesc de la Hamilton, Dna Emilia Răchitan, economist (Turnu-Severin), Dna tehnologist Neli Cornea (Turnu-Severin), care ne-au răsfăţat cu bucate alese şi gustoase,,ca la mama acasă’’, Dl. ing. Aurel Olteanu (Giurgiu-Bucureşti), Dna prof. Anca Olteanu (Sibiu), fiul lor, Daniel Olteanu (pe care l-am lăsat acum doi ani în urmă elev la un liceu francez, iar acum îl găsim student la University of Western Ontario,Facultatea de Ştiinţă), Dl ing. Dan Manolescu (Bucureşti), Dna. ing. Mihaela Moisin (Bucureşti), Dl. tehnician mecanic Alexandru şi Dna economist Olivia Colceriu (ardeleni). Ei au grijă ca totul să funcţioneze impecabil. Împreună cu alţii, activează în cadrul Câmpului Românesc numai în calitate de voluntari.
Bucuria revederii a fost imensă, căldura sufletească, politețea, solicitudinea, prietenia și dragostea cu care acești oameni te înconjoară sunt de-a dreptul impresionante. Ai sta aici printre ei la nesfârșit.
Săptămâna Câmpului Românesc are loc în fiecare an la începutul lunii iulie. Dacă ați ști câte au românii de aici de povestit despre tot ceea ce a însemnat și mai înseamnă acest loc pentru ei, precum și Asociația Culturală Română, care s-a înființat în 1957! Cât de mult iubesc locul acesta care face parte din inima și viața lor, din însăși ființa și rațiunea de a fi în Canada. Dragostea și ,,legătura cu țara’’, sentimentul că nu sunt dezrădăcinați, îi animă permanent, pentru că și ei aparțin acestui loc minunat și de referință. Sunt mulți conaționali care au venit aici și știu de Câmpul Românesc de la Hamilton, din Canada. În cei cincizecișiopt de ani de existență neîntreruptă pe aceste meleaguri, ei au făurit o nouă istorie a întregii comunități românești, muncind și afirmându-se cu mândrie și demnitate.De aceea au multede povestit, pentru că dețin atâtea documente, fotografii, care le atestă contribuția la viața socială și culturală, integrarea lor în țara de adopție.
Întregul complex al Câmpului Românesc a fost visat, gândit,ridicat din greu, cu banii lor. Tot ce vedem și admirăm aici este concretizarea crezului lor și al înaintașilor lor (Dl. George Bălașu, Dl. Tudor Murgoci, Dl. Nicolae Pora, Dl. George Donisan, Dl. Bill Asceniuc, Dna Mihaela Moisin, Dl Florin Săndulescu, Dl. Dan Manolescu). Desigur că din tot acest colț românesc, neuitat de lume, nu puteau lipsi sculpturile lui Nicapetre, care a realizat busturile unor mari bărbați ai neamului românesc: Mihai Eminescu, Nae Ionescu, George Donev, Horia Stamatu, Mircea Eliade, Aron Cotruș, Vasile Posteucă, Vintilă Horia.
Prea puțini sunt cei care mai cunosc astăzi istoria acestui loc. Proprietatea a fost cumpărată în 1967, iar în 1968 s-a sfințit locul capelei. Anul 1976 a marcat apogeul activității românilor de aici, prin apariția ziarului lunar “Cuvântul românesc”, publicație a Asociației Culturale Române, care a apărut neîntrerupt până în 2005 și care l-a avut ca director pe George Bălașu. Ea a fost considerată « vârful de lance »în lupta anticomunistă a diasporei românești din întreaga lume, reușind prin ampla-i răspândire să reunească toată emigrația românească din Canada până în Australia. Românii de aici sunt mândri de ei. Și au și de ce!
Programul Săptămânii Culturale a debutat luni 6 iulie 2015.
Moderator a fost Dna Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie, care, în cuvântul de deschidere, a relevant importanța evenimentului. Jurnalistul cultural Muguraș Maria Petrescu, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a transmis mesajul de salut al Dlui Doru Dinu Glăvan, Președintele acestei Uniuni, precum și mesajul scritoarei Mariana Pândaru, Președinta Asociației Scriitorilor din Jud. Hunedoara, redactor șef al revistei ,,Ardealul Literar”.
,,PREACUCERNICE PĂRINTE DUMITRU ICHIM,
STIMAŢI DOMNI, DUMITRU RĂCHITAN şi
DUMITRU PUIU POPESCU
Dragi români, prezenţi astăzi la sărbătoarea de suflet a domniilor voastre, ce se desfăşoară pe atât de frumosul şi binecunoscutul de-acum, CÂMP ROMÂNESC de la Hamilton,
Cu emoţie în inimă, cu bucurie în gând şi cu cele mai alese sentimente româneşti, noi – scriitorii hunedoreni, membri ai Asociaţiei Scriitorilor din jud. Hunedoara şi Colectivul de redacţie al revistei „Ardealul literar“ – vă adresăm salutul nostru, cu prilejul mult aşteptatei dumneavoastră sărbători întru spirit şi grai românesc.
De câţiva ani încoace ştim şi noi despre minunata săptămână de la începutul lunii lui Cuptor, trăită cu cele mai înalte sentimente de neam şi grai, ce se desfăşoară la Hamilton pe pământ canadian, dar pe atât de frumosul numit Câmpul Românesc, unind pe toţi cei cu trăire spirituală românească din diaspora. O adevărată efervescenţă de cultură românească.
Astfel, trăiţi în bucurie, sentimentul de neam şi dorul de rădăcina de acasă. Laolaltă cu dumneavoastră, întru susţinere, vibrăm şi noi, cei din patria mamă. Şi astfel oceanul se făcu fluviu iar Câmpul Românesc, pod peste el!
O parte dintre dvs ne sunteţi cunoscuţi, unii chiar temeinici colaboratori, – cum sunt preacucernicul părinte Dumitru Ichim, domnul prof. Sebastian Doreanu – dar prin intermediul celor două bune prietene, prof. univ. dr. Anca Sîrghie şi ziarista şi traducătoarea Muguraş Maria Petrescu, reuşim de fiecare dată să trăim şi noi, cu ochii minţii, alături de dumneavoastră, la această mare sărbătoare românescă de peste ocean.
Consideraţi deci, că suntem în mijlocul Dvs. şi trăim cu toată emoţia sentimente înălţătoare, numai de noi – românii – cunoscute, înţelese şi preţuite. Căci dvs v-aţi asumat misiunea de a întreţine şi a duce mai departe flacăra românismului acolo unde aţi ales să vă trăiţi viaţa, dar purtând în suflet, adânc, pecetea rădăcinii de unde aţi purces la drum.
Vă îmbrăţişăm cu toată dragostea de fraţi întru cuvânt şi trăire, pentru că arătaţi lumii, profunzimea şi frumuseţea sufletului românesc şi-i pregătiţi pe urmaşii dvs. să facă la fel.
Dumnezeu să vă ajute şi să vă păstreze mereu în suflet dulcea povară a dorului de neam românesc. Ceea ce demonstraţi, cu prisosinţă, în această săptămână de binecuvântare românească.
Gânduri bune şi prietenie din partea,
ASOCIAŢIEI SCRIITORILOR din JUD. HUNEDOARA
şi a revistei ARDEALUL LITERAR
Preşedintă şi redactor şef
Mariana Pândaru Bârgău
În continuare, redăm mesajul scriitorului Virgil Șerbu Cisteianu, Director General al revistei ,,Gând Românesc”.
,,PREACUCERNICE PĂRINTE DUMITRU ICHIM,
STIMATE DOMNULE DUMITRU RĂCHITAN, Președinte al Asociației Culturale Române din Canada,
STIMATE DOMNULE DUMITRU PUIU POPESCU, Director al ziarului ,,Observatorul’’ din Toronto,
FRAŢI ROMÂNI PREZENŢI ASTĂZILA MINUNATA SĂRBĂTOARE DE PE CÂMPUL ROMÂNESC,
Cu mândrie am aflat de la traducătoarea şi prietena Muguraş Maria Petrescu despre admirabilul gest, că în fiecare an, în luna iulie, organizaţi această sărbătoare a sufletului românesc pentru diaspora noastră din întreaga lume, pe Câmpul Românesc cumpărat din banii voştrii, pe pământul care odinioară a fost al triburilor amerindiene și unde s-au născut mai târziu poeți şi romancieri canadieni precum: Claudine Bertrand şi romancierul savant Saul Below, câştigătorul premiului Nobel. Aţi confirmat prin aceasta proverbul românesc,,unde se aşază românul sfinţeşte locul’’.
Sărbătoarea organizată de cucernicul părinte şi ilustru poet Dumitru Ichim, împreună cu Dl. Dumitru Răchitan și întreaga echipă de la Hamilton demonstrează încă odată că Biserica a fost, este şi va fi ,,maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului’’,cum spune marele poet naţional Mihai Eminescu.
Această sărbătoare de suflet românesc dovedeşte că Biserica Românească domneşte puternic şi dincolo de graniţe, pretutindeni unde sunt stabiliţi românii.
E minunat că elementul moral şi estetic al culturii, portului, obiceiurilor, datinilor şi tradiţiilor româneşti îşi păstrează trecutul şi aici în Canada, unde converg razele limbii române din toate direcţiile vieţii.
Vă îmbrăţişez cu toată arderea inimii mele, chiar dacă nu ne cunoaştem, fiindcă ştiu că sunteţi români şi sunteţi mândri de numele ce-l purtaţi şi de România, curând, din nou DODOLOAŢĂ.
Cu cele mai înalte consideraţiuni, urări pline de prosperitate, sănătate şi fericire tututor.
În numele colegiului de redacţie al revistei lunare de cultură, ştiinţă şi artă ,,Gând Românesc’’ de la Alba Iulia,
VIRGIL ŞERBU CISTEIANU
DIRECTOR GENERAL
28 iunie 2015
Apoi s-au prezentat următoarele lucrări:
Muguraș Maria Petrescu – Passionaria Stoicescu,Puzzle sunt eu…
Ing. Florin Ene, Kitchener, Canada – Originea cuvântului
Ing. Dan Groza, Hamilton, Canada – Eterna poezie a lui Lucian Blaga
De la dreapta la stânga: Pr. Dr. Dumitru Ichim, Muguraș Maria Petrescu, Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie, Prof. Sebastian Doreanu, Ștefan Bartan.
Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie – Radu Stanca, poet baladist și Cercul Literar de la Sibiu
Mircea Ștefan, din Ohio, SUA – Vasile Voiculescu – doctorul fără de arginți.
Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie –prezentarea monografiei lui Ștefan Străjeri, Românii de la Marile Lacuri
În finalul serii moderatoarea, împreună cu Muguraș Maria Petrescu au recitat un grupaj de epigrame recent premiate, selectate de Prof. Silvia Popescu din Cluj-Napoca. Ele au făcut deliciul publicului prin aspectele extrem de actuale ca tematică.
Miercuri 8 iulie 2015:
Masă rotundă. Studentul Daniel Olteanu, Toronto, Canada- Tendințe noi și tehnici de cercetare în domeniul geneticii.
Seara de conferința a cuprins:
– Sandu Sindile, Kitchener, Canada – Mereu același – Lucian Blaga
– Prof. univ. Dr. Anca Sîrghie, Sibiu – Lucian Blaga și misterul inspirației poetice.
– Film documentar – Lucian Blaga în amintirile ultimei sale muze, Elena Daniello, regizor Anca Sîrghie.
Joi, 9 iulie, 2015:
De la dreapta la stânga: Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie, Mihaela Moisin, Lia Lungu, Emilia Răchitan, Muguraș Maria Petrescu
Masă rotunda cu tema Sensuri ale metaforei în poezia contemporană- Dumitru Ichim, Maria Muguraș Petrescu, Mircea Ștefan, Sebastian Doreanu, Anca Sîrghie, Prof. Univ. Dr. Nicholas Andronesco
ora 17.00, Vecernie, Pr. Dan Chirtu
– Prof. Sebastian Doreanu, Denver, Colorado, SUA – Conservarea tradițiilor în era globalizării Junii Brașovului.
– Prof.univ. Dr. Nicholas Andronesco,Fiziografia lui Eminescu
-Prof. Sebastian Doreanu – Prezentare de carte: Amintirile unei muze despre Lucian Blaga de Anca Sîrghie
– Lia Lungu, interpret de muzică tradițională, New York – Timișoara – Ritualuri de nuntă, moment artistic
– Film documentar–“Constelația Sibiu“ – regizor Al. G. Croitoru, scenariu Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie
Vineri, 10 iulie, 2015:
ora 9.00 – liturghie la Capela ,,Sf. Maria” de la Câmpul Românesc, Hamilton
Din programul Săptămânii Culturale nu putea lipsi tradiționala excursie la Niagara, unde ne-am plimbat cu vaporașul pe sub impresionanta potcoavă de apă a cascadei.
Seara de conferințe a cuprins:
-Pr. Prof. Univ. Dr. Cezar Vasiliu, Sherbrooke University of Montreal – Aspecte creștine în lirica eminesciană
– Muguraș Maria Petrescu – Sublim și tragic în poezia lui Dumitru Ichim.
– Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie, prezentare de carte, Mircea Ștefan, Prefix 101.
– Debatere pe tema publicațiilor diasporei române din America. Au vorbit:Maria Muguraș Petrescu, Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie, Prof. Sebastian Doreanu
Pe parcursul săptămânii au fost expuse tablouri semnate de fetița SOPHIA LEOPOLD
Sâmbătă, 11 Iulie, 2015: Banchetul de închidere cu începere de la ora 13:00.
Moderatorul programului artistic a fost Dl Dumitru Puiu Popescu, Editor & Publisher al ziarului ,,Observatorul’’ din Toronto. Cu acest prilej Dl Dumitru Răchitan, Președintele Asociației Culturale Române a decernat diplome de onoare conferențiarilor la Săptămâna Internațională a Culturii Românești și în cuvântul lui a evocat câteva momente, nu lipside de dramatism, din activitatea volunarilor, care s-au implicat plenar în rezolvarea unor probleme, cum ar fi cea a dezastrului creat de ice rain din decembrie 2013, când clădirea a fost afectată, iar căile de acces complet blocate.Astăzi, cu atât mai mult ne bucurăm că în urma sacrificiului acestor voluntari, Câmpul Românesc și-a recăpătat strălucirea care i-a dus faima în toată lumea.
Au cântat și au recitat membri ai Cenaclului Nicapetre. Cleopatra împreună cu mama ei și bunicul poetul basarabean Iacob Cazacu, interpreta de muzică populară Lia Lungu, poeta Dora Lovejoy, Mihai Colceriu și Dan Predescu. Au mai recitat poeții Mircea Ștefan și Nicholas Andronesco.
Un moment emoționant l-a creat Sofia Loepold, pictorița de 6 ani, care de pe acum se dovedește a fi un artist înnăscut.
Până după miezul nopții, petrecerea a fost animată de muzică, dans și multă veselie.
Săptămâna Câmpului Românesc de la Hamilton, Canada s-a dovedit și în această ediție a fi una dintre cele mai prestigioase manifestări culturale ale românilor de pretutindeni. Desfășurat sub semnul unei înalte trăiri patriotice, evenimentul s-a bucurat de prezența unor personalități din țară și din străinătate, conferențiarii susținând teme de un larg interes, ca rod al unor cercetări asidue și îndelungate. Participanții au rămas cu certitudinea că splendidul Câmp Românesc este si va râmăne și pentru tinerele generații care se ridică, un spațiu al românismului adevărat, păstrător al limbii și tradițiilor neamului nostru.
Anca Sîrghieși Muguraș Maria Petrescu,
Jurnaliști culturali,
Membri UZPR