Recent, la Editura PIM din Iași, a văzut lumina tiparului ultimul volum al scriitorului gorjean Florian Văideianu. Este vorba despre romanul autobiografic intitulat ”Când amintirile vorbesc” care apare la puțin timp după ce la începutul anului, scriitorul publicase volumul de poezie ”Alfabetul vieții”, despre care noi am scris la timpul respectiv.
Având privilegiul oferit de scriitor de a parcurge noul volum înainte de a fi tipărit și totodată trăirea sufletească de a scrie postfața acestuia, pe care o prezentăm în cele ce urmează.
În scrierea noului său roman Florian Văideianu își alege ca motto afirmația scriitorului francez Marcel Proust, conform căruia ”Amintirea lucrurilor trecute nu e neapărat amintirea lucrurilor așa cum au fost”, pentru ca apoi, în Cuvântul său înainte să se explice, subliniind faptul că în accepțiunea sa ”Amintirile, fie că sunt plăcute, fie că sunt dureroase, fac parte din istoria fiecărui om …” și ele sunt efectiv ”dovada trecerii timpului”.
Iar pentru că timpul trece ”dureros de repede” iar ”amintirile devin și ele dureroase”, autorul constată faptul că la anii senectuții omul rămâne doar cu amintirile. Acesta este și motivul pentru care Florian Văideianu apreciază că amintirile ”trebuie lăsate să vorbească”. Mai ales amintirile copilăriei care ”sunt amintirile unui paradis pierdut … pentru totdeauna”. Și pentru că niciodată pe parcursul vieții ”nu vom mai putea … să retrăim bucuria și fericirea la acel nivel de puritate și intensitate”, scriitorul ne spune că tocmai din acest motiv ”amintirile din copilărie sunt absolut neprețuite”, motiv pentru care aceste amintiri ”trebuie lăsate să vorbească”.
Tocmai ceea ce a încercat și a reușit romanticul și autobiograful Florian Văideianu prin acest ultim roman al său.
Volumul este structurat pe patru capitole și anume ”Copilăria”, ”Adolescența”, ”Maturitatea” și ”Senectutea”.
Parcurgerea romanului ne aduce în paginile sale personajul principal al acestuia, în fapt povestitorul, al cărui nume evoluează odată cu trecerea anilor. Astfel îl întâlnim pe Florel – în anii copilăriei care ajunge să fie strigat sau numit Florin în anii adolescenței și ai maturității, iar mai apoi Florian – la anii senectuții.
Și cum amintirile copilăriei sunt cele mai vii și cele mai plăcute, acestei etape a vieții îi acordă și autorul cea mai mare atenție și o bună parte din scrierea sa.
Astfel, cititorul poate retrăi alături de Florel anii copilăriei sale de la Godinești și apoi la Vânăta, viața satului, jocurile copilăriei, năzbâtiile și muncile în care era angrenat, activitățile cotidiene a bunicii sale care l-a crescut și educat. De asemenea scriitorul aduce în atenția cititorului, prin intermediului personajului principal al scrierii sale, respectiv a copilului Florel, viața și tradițiile din satele gorjene de sub munte, din nord-vestul județului, dar în special cele din Godinești, Vânăta și Tismana cu satele din împrejurimi.
Interesant este și faptul că autorul folosește cuvinte și expresii specifice locului.
Autorul îl prezintă pe Florel în diferite situații și activități casnice și agricole, la păscutul vitelor, la joacă pe luncă cu prietenii săi din sat, la horă, la pescuit, la cosit, la culesul roadelor toamnei, etc.
Un loc aparte îl ocupă traseul școlar al elevului Florel început la școala din Godinești, continuat la Vânăta datorită mutării bunicii sale care îl creștea la casa bătrânească după decesul soțului, apoi la Tismana. Când bunica s-a îmbolnăvit Florel a fost preluat de părinții săi și s-a mutat la Leu în județul Dolj unde tatăl său era director de IAS unde copilul a fost nevoit să schimbe total preocupările și activitățile anterioare desfășurate în satul Vânăta (Gorj) alături de bunica sa. Este înscris la o școală din Craiova unde copilul făcea naveta zilnică și unde trece prin numeroase peripeții de acomodare și de viață.
În capitolul următor ”Adolescența” autorul se axează pe anii de liceu ai lui Florel. Astfel, deși fusese admis la liceu în Craiova, la rugămințile bunicii sale, care resimțea anii bătrâneții, tatăl săi reușește să obțină transferul copilului, pentru a urma studiile liceale din nou în Gorjul său natal la noul înființatul liceu din Peștișani. În cursul săptămânii locuia la internatul liceului iar sâmbăta mergea la bunica ce locuia într-un sat apropiat.
În acest capitol aflăm detalii despre interesanții anii de liceu și viața de cămin trăiți de Florel alături de colegii și profesorii săi la Peștișani dar și peripețiile liceenilor când mergeau la colegii lor la câte un eveniment prilejuit de sărbătorile tradiționale locale, inclusiv la hramul satului Vânăta unde locuia bunica sa și unde el mergea la fiecare sfârșit de săptămână.
La Peștișani regăsește și foști colegi de generală de la Tismana, iar prieteniile legate aici vor fi unele de lungă durată ce se vor menține și la anii senectuții. Copilul Forel devine adolescentul Florin, iar un adolescent simțea nevoie să se descurce și singur și să aibă banii săi. Așa se face ca în vacanța de vară de după clasa a XI-a tânărul Florin se angajează ca muncitor la exploatarea forestieră din zonă, fiind foarte bucuros rezultatele sale financiare obținute la sfârșitul verii. Când Florin a adus de la pădure primele lemne de foc bunicii sale acasă și a primit primii săi bani primiți de la exploatarea forestieră, bunica sa a început să plângă, ceea ce l-a impresionat foarte mult pe Florin pentru că nu o mai văzuse niciodată plângând. Momentul a fost unul cu mare impact asupra copilului, ceea ce l-a determinat să-i urmeze sfatul primit atunci de la bunica și anume acela de a învăța și a ajunge om mare. Iar bunica a fost foarte bucuroasă când în sâmbăta următoare Florin i-a adus o cutie cu halva pe care o luase de la SAM.
Cu banii câștigați Florin și-a cumpărat un costum cu vestă din stofă englezească cu care mergea mulțumit și țanțoș la balurile din comună alături de prietenii săi.
Capitolul următor ”Maturitatea” este scris de către autor având drept ghid moto-ul ”Căsătoria este o loterie la care bărbații își pun în joc libertatea, iat femeile, fericirea” (Virginie des Rieux), dar cu puține detalii asupra acestei etape a vieții personajului principal Florin.
În ultimul capitol ”Senectutea” autorul se apleacă asupra câtorva momente ale acestei etape ale vieții lui Florian, când acesta, ajunge să locuiască într-un apartament la București, alături de unul dintre copii săi, dar cu gândul tot la gorjenii săi cu care ține des legătura și de care se interesează cum au trecut prin seria de cutremure de la începutul de ani 2023.
Volumul se încheie cu un vis profund al lui Florian, în care apare bunica sa care l-a crescut. Amândoi s-au conversat până ce Florian s-a trezit și a început să mediteze adânc la această etapă a vieții lui în comparație cu ceea ce știa din tinerețe că se întâmplase cu bunica sa simțind cum de acolo de sus bunica încă îl proteja în tot ceea ce face el aici pe pământ. Visul a fost atât de frumos își de liniștitor încânt și-ar dori ca și următorul vis să fie tot cu bunica, ceea ce face ca dorințele lui Florian să depășească gândurile lui Tolstoi ”În copilărie doresc totul, în tinerețe și la maturitate … ceva anume, la bătrânețe … nimic”.
În final trebuie să menționez faptul că prin parcurgerea acestui volum al lui Florian Văideianu, efectiv m-am regăsit și am retrăit mai multe etape ale copilăriei mele petrecută pe plaiurile văii Motrișorului, apropiată de locurile copilăriei autorului.
Un roman autobiografic care cu siguranță îl va încânta pe orice cititor, mai ales pe cel care a avut o copilărie trăită la sat în apropierea căldurii unei bunici grijulie, muncitoare, stâlp al casei și călăuzitoare a pașilor tinereții.
Mai menționăm faptul că Florian Văideianu este membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban”, iar această nouă apariție ne oferă prilejul de a-i transmite felicitări pentru munca sa neobosită și a-i ura succes deplin în materializarea viitoarelor sale proiecte scriitoricești.
- Victor Troacă
Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni
”Al. Doru Șerban”
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..