Minune e când lacrimi varsă cerul peste arid pământ,
Binecuvântare trimite Cel ce lucrat-a prin Cuvânt.
Pentru țăran e sărbătoare, ogorul lui din nou renaște,
Căldura din înalt coboară și mieii iarba o vor paște.
Cortina norilor de s-o retrage, deschisă-i calea Soarelui
Să-mbrățișeze în lumină suflarea-ntreagă-a pamantului…
S-or bucura de starea înnoirii, în voia dezmierdării,
Popoare, plante, vietăți, înțelegând rostul răbdării.
Al apelor curs fi-va în matca lui până la mare
Vesti-vor pescărușii că viața e o sărbătoare
Din larg, simți-vom mângâierea brizei și aerul curat
Creste-nspumate, pe țărm, s-or pierde-n tainic murmurat.
Când lacrimi varsă cerul, spălând toxice straturi
Din aerul greu respirabil purtat pe glob de vânturi,
Un SOS trimite din suferința lui pământul
Către aceia ce dețin și pâinea și cuțitul.
21.03. 2024 – Georgeta TUDOR

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..