POETUL ÎNGERUL CUVINTELOR

Poetul, îngerul cuvântului, adună în inima sa emoțiile lumii

Apoi varsă lacrimi de fericire sau tristețe

Poetul simte puterea lavei evadate din vulcanul inimii sale

Apoi stă treaz să prindă erupția cuvintelor

Înainte ca totul să se prefacă în cenușă

Poetul simte durerea ghilotinei fără să-i fie tăiat capul

Apoi încearcă să dăruiască lumii aripi de înger

Mângâiere, iubire și mai ales adevăr

Poetul defilează cu rănile înfășate în versuri

Fiindca nu e un actor mascat la balul lumii

Poetul nu poate bea vinul din pocal de aur

Fără să fi trecut el ca via, prin arșiță și ploaie

Poetul nu poate înțelege un condamnat

Fără să fi fost el însuși prizonierul întemnițat al durerii

Poetul nu poate dărui scrisori de dragoste pe o tipsie de argint

Fără să fi căzut el învins din dragoste

Fără ca genunchii lui să cunoască pedeapsa și îndurarea

Poetul nu poate scrie despre iubiri, fără să fi fost îndrăgostit

Să piardă, să plîngă, să fie zdrobit

Poetul își dăruiește filonul inimii

Apoi defilează cu sufletul disperat sau îndulcit, gol sau plin

Bântuit de fantomele cuvintelor din noapte,

Poetul va bea otrava ca Romeo și Julieta

Încercând să-și adune sufletul spart ca o oglindă

Robit de frumusețea nălucilor din cuvinte

Nu întotdeauna va putea salva felinele pădurilor de pușca vânatorului

Poetul vă trăi iubiri ideale demult visate în versuri

Apoi va revarsa ce îi spune sufletul lui, în veșnicia versurilor…

ÎN CĂUTAREA ÎNCEPUTULUI

O să mă retrag în mănăstirea inimii mele

Să ascult vocea lui Dumnezeu

Vocea liniștii, vocea frunzelor pădurii

Vreau să aștept în chilia inimii mele

Să asist la înflorirea portocalilor

Sa aud cum vor râde portocalele rotunjite copiind soarele

Să simt mirosul aromat de citrice

Să framânt coaja portocalei

Ce a adăpostit aromatele feliuțe de soare

Sufletul meu de copil va tresări la acest miros din iernile copilăriei

Când magic aveam acasă portocale,

Ajunse la noi călătorind din țările soarelui

Ce mister, să nu fi văzut niciodată copacul în floare, livada pârguită

Dar să îi simți dezmierdarea prin gust

Să trăiești finalul fără să știi începutul

De vei îndrăzni îți vei încropii povestea ta

Așa cum nu îl știm pe Dumnezeu la înfățișare

Doar îi simțim dragostea, nemărginirea, îmbrățișarea, iubirea…

CIRC

Lumea a devenit un circ

Gonim caii de pe carusel

Triumfând urcăm pe şaua lor

Îi călărim ficşi, nici nu mişcăm

Ne amăgim că suntem una cu acest dans

În cercul de pe loc care se învârte

Ademeniţi de falsul elixir, sorbit din cupe poleite,

Plătite scump cu truda unor sclavi acoperiţi în stofe fine

Ne învârtim până ameţim,

Ne ţinem strâns de caii statuete

Simţim un vânt prielnic, sa fie doar mirajul învârtirii ?

Avem impresia că dominăm ceva,

Că într-un dans ameţitor noi am intrat

Că suntem perfecţi pe ringul liberului dansator,

Tânjind după aplauze de spectatori

Nici nu alegem muzica ce credem că ne gâdilă în urechi

Când coborâm nici nu vedem

Că fără de iertare,  un paloş de călău ne aşteaptă…

VIAȚA

Viață, tigru flămând, sfâșii în carne vie, ești sângerând, numai sufletul tau știe

Lacrimi de narcise aduni, te îmbie acest parfum

Viața ca un deșert vast, se scurge viața în clepsidră

Caravană ești cu cămila însetată

Între cer si pământ întinzi aripile tale fragile

Vrei să înaintezi, să nu te pierzi

Sufletul evadează cu mustangii dorintelor

În vise în noaptea tăciunie

Viață, fântână adâncă plină cu elixir, mai lasă-mă să sorb odată

Viață, dans de vals, cucerire de arcuș pe coardă, suava melodie

te lași ademenit, furat, îmbrățișat

Viață, mușcătură otrăvitoare, știi dinainte că te doare,

tu nu vrei, dar te hipnotizează vipera amăgitoare, te muscă,

încet picură venin, simți un strop de ardoare…

Nu știi când și cum ești ajuns pînă la gât în nisipuri mișcătoare

Aud harpe de îngeri, curge un soare topit,

Viață gust de cireașă coaptă

Sărutare sub lună plină, la bal regină, pregatește-ți condurii de dans

Viață vrăjitoare meșteșugită ce îmi dai o licoare sa sorb

Nu știu cît sînt dezmierdată, cît sunt mușcată

Oare eu zbor sau mă scufund ca o sirenă în oceanul îmbietor?

INIMA

Inima se formează ca o turturea albă care își caută perechea ei

Pulseaza in ea un mister, și caută și așteaptă turtureaua pereche…

Timpul o transformă după zboruri în vultur îndrăzneț

După căderi înțelege să-și crească gheare, să se apere

În cele din urmă învață să se dueleze cu viața,

Să clocotească ca un vulcan

Într-atît să nu izbucnească să ardă pînă devine cenușă

Încet prădată se teme să fie

Nu mai e sigur nici jos, nici la înălțime

Nu mai ajunge că zboară

E nevoie de altceva că să uimească

În lumea asta nebună nu-și găsea turtureaua pereche ce căuta

Secretul în inima continuă să-i bată

Și pasărea tot aștepta….îi era și ei dor de ce a fost prima dată

O albă turturea nevinovată…

DE-A V-AȚI ASCUNSELEA

Unde vă este ascunzătoarea voastră

Eu mă ascund în colțul inimii, între bătăile iubirii de pace, armonie

Mă mai ascund în foșnetul frunzelor

Vara mă ascund în soare

Tălpile mele jinduiesc nisipul care îmi spune povești aduse de mare

Mă mai ascund sub albastrul cerului

Sunt un nor cu aripi de înger

Mă ascund în picăturile ploii ce sărută pămîntul

Mă mai ascund între macii din lanuri

Și în nuferii de pe lac

În statuia cioplită

În lutul olarului frămîntat

În căldură cuptorului care coace pîine

Mă ascund în dăruirea genunchilor îndoiți în rugăciune

Între peștii marilor

Într-un șirag de perle

În vita de vie între ciorchini

În doina de jale ca un dulce suspin

În răcoarea fîntînii apă

În dansul fulgilor de zăpadă

În aripa primăverii ce aduce fiecare reînviere…

by

Referinţă Bibliografică

CARMEN OLTEAN: POETUL ÎNGERUL CUVINTELOR/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 octombrie 2021