Ochii

Ochii mei sunt ca un bătrân gârbovit

Ce umblă în lume sprijinit de toiagul lui

în călătoria însetatului de miraje

spre Mecca sufletului

Aflând lumina în ochii oamenilor

Ochii mei au sorbit visul soarelui

Curcubeie din albastrul cerului

Sclipirea stelelor în noapte

Răsărituri calde mângâiate de pace

Asfințituri înfocate pe cer

Precum sângele clocotind la serbări de coride

și lumina durerilor de răstignire

Ochii mei au privit aurul câmpurilor aprinse cu maci

Lumina și umbrele pădurilor dormind

Mirajul ierbii bându-si roua dimineților

Răscruci de drumuri pierdute în ele însele

Fântâni fără cumpene ce își duc somnul părăsite

Lebede visând adormindu-și lacul

Mării flămânde ce își mușcă țărmurile

înrobite de lună

Mi-e dor să urc munții, să intru în pieptarul lor

Să calc dealurile de acasă cu coame de liliac

pajiștile îmbrăcate în păpădii

cu miei păscând în tihnă cu mamele lor

Ochii mei râvnesc

Porțile cerului neferecate de lumină

templele tăcute ale albastrului

A căror clopote mă așteaptă să cânte kyrie eleison

Ochii mei însetați de frumusețe

învață rugăciuni noi

și tot cauta lumina în ochii oamenilor

Dialog

Mi-a furat liniștea

Cine?

Asta este că nu știu

Cum

Dormeai în papuci

Nu

Trăiesc pentru alții

Dar ce, ai reușit să fugi de tine vreodată?

Unde să te ascunzi, că tot sub cer rămâi

Da…mă mint

Toată lumea se minte

Este un trend…

Și când nu mă mint, plec

Unde pleci

Să caut liniștea

Unde găsești liniștea?

Sub cer

Hălăduiesc

Ascult muzica pământului

Acum se trezește din somnul iernii

Păsările cântă

Privesc primăvara

Se duelează cu iarna

Privesc copacii tăcuți

Au răsărit flori

Acum zgribulesc sub zăpadă

Unde mai găsești liniștea?

În frământatul pâinii

În cărți

În poezie

În soare

În umbre

În conversații cu El

Cine este El

Atotputernicul

De ce este Atotputernic?

El face tot

El dăruiește tot

Unde îl găsești?

În inimă și în tot ce ating

În tot ce cuprind ochii mei

În tot ce aud

În pași

vise

lacrimi

creație

bucurie

durere

îngenunchere

Păi ești ocupată

Nu, nu sunt ocupată

Trăiesc

Caut

Ce cauți?

Lumina

Păi așteaptă dimineața

Nu lumina soarelui

Lumina cealaltă

Care lumina cealaltă?

Lumina fără întuneric

Care nu se stinge niciodată

De unde știi că o găsești

Păi am avut-o odată

Și cum este?

Atunci nu mai atingi pământul

Parcă zbori

Simți doar pace și liniște

Acceptare totală la ce ești și este

Totul este la locul lui

Și totul se întâmplă așa cum trebuie

Nu înțeleg?

Pentru că nu ai găsit încă lumina

Și cum ai găsit-o?

Nu îmi amintesc…

Unde?

În mine…

Și cum ai pierdut-o?

M-am întors în lume….

Femeia-cămilă

Istovită, traversează deșertul vieții

Înhămată la viață,

Cu lacrimi purtate în cocoașă,

are sarcini de indeplinit.

Femeia-cămilă poate seduce umbrele

Și se duelează cu năluci.

Pășește cu sârg prin nisipul existenței diurne,

Cu foc în ochi și marea în inimă.

Călătoarea îndură arșița sufletului,

Taie întunericul cu privirea

Și primește lumina

Fără vătămare.

Flămândă de fericire,

Femeia-cămilă rabdă

Setea neîmplinirilor,

Îngenuncheată în viață.

Destinu-i străjuiește calea,

Ce nu se-abate de la drum,

Precum și stânca, îmbrățișată

De stihii, cată mereu spre stele.

Femeia-cămilă, robită de ea însăși

Merge înainte sleită.

Lui Dumnezeu îi închină rugi

Să o îndrepte spre oaza din deșertul vieții…

Corzile inimii

Inimă, templu deschis

precum aripile păsării în zbor

Pe cerul unde albastru pare un vis

Oglindind spectacolul vieții

Inimă roșie ascunsă în piept

Ca un copil ce se joacă

Într-o lume imaginară

Inimă ce bați ca un clopot tras

la sărbătoarea învierii

Aștepți ziua și noaptea deopotrivă

Acest dans in care sângele zvâcnește

Pe ritm de vals

Pe care pădurile dorm

Iarba crește, florile râd

Pietrele se zidesc în versuri

Ploile dezmiardă câmpurile tăcute

Inimă, fântână cu vise și dorințe

Arzi cu foc și dor

Cauți jocurile nejucate

și cărările neumblate

Bați înfiorată la porțile speranței

Tu inimă deghizată în clown

Pari nebună, te dai in spectacol fără cortine și măști

Faci tumbe și arzi cu flăcări înalte

Până la cenușă amestecate cu lacrimi calde

Scriind poezie

Tu inimă ești marea ce freamătă din trăirile

ce izvorăsc în tine

Dansezi în valuri

Mereu noi, mereu ridicându-se,

mereu înnoindu-se…

Regina vieții

Apa

Acest duh al vieții

O sărutăm indiferenți

Sorbind-o cu buzele absenți

Coboară în trup molatecă

Ne mângâie, ne vindecă

În nepăsarea noastră

Sfințindu-ne să devenim profeți

Ia forma rotundă a fântânii

Supusă unui somn

În visul ei așteaptă însetații

Precum un templu gol

Așteaptă sfinții

E leacul nostru zi de zi

E elixir

Este miracol

Este un dar

Este regina vieții

Călătorește neobosită

Din sfârcuri de pământ țâșnește

Cântând din tainele-i

Cade din cer ca un descânt

Cu ploi sărută câmpurile

Pământul înflorește râzând ca un nebun

Neostoită frământă mările

Purtând corăbii să unească lumi

Noi o sorbim fără închinare

Fără să îngenunchem în rugi

Ce trivial să bei doar apă

Ne dă de veste că e sfântă

În lacrimi șiroiește caldă pe obraji

Ce taină noi sfidăm din zi până în noapte

Ce orbi suntem în fața vieții noastre

Câte împărații să ai

Ești doar un stârv de apă n-ai

Copacul

Câte lacrimi din cer a băut un copac

Câte raze de soare a sorbit în tăcere

El stă nemișcat și totuși tot crește

În trunchiul lui zac povești adormite

Coborâte din stele

Nimic nu se mișcă

Și totuși ceva se urzește

Copacul ca un călugăr în rugăciune

Tace, ascultă, înmugurește

Își umple sânul cu frunze apoi înflorește

Vântul își trece arcușul prin coama-i

Precum atingeri de îngeri

Floarea tăcută se scutură

Își ia adio, își lasă sigiliul

Pe ramuri atârnă o nouă poveste

Dulci mere de vară el rotunjește

Așteaptă copiii fără de veste

Ei nu știu că mușcă savurând o poveste

Va zace nescrisă

Copilul o uită și crește

Cândva, undeva, ca pe o scrisoare

o va găsi în cotlonul inimii sale

Fără să caute

Fără să vrea

Copacul, mărul și copilăria…

by

Referinţă Bibliografică

CARMEN OLTEAN: POEZII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 martie 2024