Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » CE-ȚI DORIM NOI ȚIE, DULCE ROMÂNIE

CE-ȚI DORIM NOI ȚIE, DULCE ROMÂNIE

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”
Se-ntreba poetul, din multă iubire
Ce-i ardea în suflet ca o nebunie
Și-l făcea de toate s-aducă vorbire.
Țara lui de glorii, țara lui de dor,
Azi de s-ar întoarce ar simți doar jale
Negăsind pădurea, cioturi de topor,
Rămase dovadă pe crestele goale.

Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie?
Întrebarea asta pentru cei rămași
Să trăiască-n țara, practic, colonie,
I-ar duce cu gândul la acei butași
Puși spre altoire pentru calitate…
Moare și altoiul, s-a uscat și pomul,
Cocoțați în schemă, fără demnitate,
Astăzi, dragă țară, ți-s ca și lipomul.

Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie?
Fă-ți curat în scheme, pune doar valori,
Nu-i lăsa s-o ducă tot într-o domnie
Cei ce te vândură, ți-s ca și tumori…
Azi speranța-ți este-n tinerii ce-ți pleacă,
Sunt scârbiți de mersul trasului de sfori,
Dă-le loc de muncă, fă-le să le placă,
Nu-i mai ține-n funcții pe cei impostori!

Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie?
Fii ce-ai fost odată, mândră și bogată!
Când erai grânarul, mănoasa-ți câmpie
Îi hrănea pe-ai tăi, și Europa toată…
Fă ca să renască tot ce-acuma moare,
Dă-ne demnitatea, toți să ne iubim,
Când în lume mergem, să avem onoare,
Dulce, Românie, asta îti dorim!

8 dec. 2022, Vernești, Buzău, România-Georgeta Tudor

Facebooktwitterby feather