REPERELE DOINAȘE
Un bijutier al limbii literare,
săgeți de-argint,
cuvinte cu rezonanță,
folosind în vasta-i lucrare,
din tinerețe scriind la ea,
avea
„Mistrețul cu colții de argint”,
un prim reper în cariera sa.
Cuvinte-nestemate
în scrierile sale,
pe care cititorii
să le aprofundeze,
după cum înțelege
și simte fiecare,
era scopul baladei timpurii,
în care prințul levantin,
căutând idealul,
se-afundă-n neagra pădure
după vânatul cu colți de argint,
sfârșind într-o baltă de sânge,
culcat la pământ…
Și-avea mai târziu,
poetul să descopere-n lirica-i zestre,
un alt prinț povestind
„Vânătoare cu șoim”,
unde agresivitatea
decepției triumfa
în fața sublimului,
în conflictul dintre
valorile culturii
și ale politicului,
era reperul doinaș
al maturității.
Și-ntre cele două repere
s-a scurs viața poetului,
lăsând celor din viitor
dovada că tot ce are valoare
nu e trecător.
21 ian. 2023
by