În codrul fremătat de şoapte,
Glasuri se aud în noapte…
Un glas prelung, aud ceva,
Era iarăşi vocea ta –
Glasul codrului de nea.
Şi mă uit în viaţa ta,
Dar nu văd nimic în ea,
Căci mereu va îngheţa –
Viaţa codrului de nea.
Privesc atent, văd o văpaie,
Ce arde greu, asurzitoare,
Şi sfârâie în noapte mare.
Din ramuri grele, amorțite,
Va crea din nou cuvinte
Şi din mijlocul tău gol
Va crea un blând izvor,
Şi din marginea ta goală
Va crea şi o fecioară,
Ce-ţi aduce fericire
Şi în suflet mulțumire.
Iar din margini amorţite
Va crea imagini ninse
Şi din blândul tău izvor
Va fi chiar şi un fecior,
Să domnească peste toate
Lacrimile-ntunecate,
Ce curg azi, din nou la vale,
În cristale arzătoare.
Iar eu iarăși mă gândesc
Mintea ca să i-o răpesc
Şi mă uit în tot şi-n toate
În gândurile-ntunecate,
Ce acum sunt luminate
De văpăi însângerate…
Codruț Marian STROIA
clasa a V-a, Liceul Teoretic ”Emil Botta” Adjud, Vrancea
![]() |
Referinţă Bibliografică |

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..