IMPORTANT
🇷🇴 Primăria Stațiunii Balneoclimatice Slănic-Moldova în parteneriat cu Asociația ,,Prietenii Slănicului”, organizează concurs de poezie, în cadrul celei de a IIl-a ediții a Festivalului Internațional de Creație Literar- Artistic ,,Freamăt de codru și ape ” 2025, dedicat Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu.
REGULAMENT CONCURS
Concursul este prevăzut cu două secțiuni; secțiunea adulți și secțiunea elevi.
I. SECȚIUNEA ADULȚI:
1. Se pot înscrie în concurs doar persoanele care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România și au împlinit vârsta de 18 ani.
2. Fiecare concurent participă cu 2 poezii: una dedicată marelui poet național Mihai Eminescu și a doua cu tematică la alegere. Creațiile în vers clasic nu vor depăși 4 strofe, iar cele în vers alb sau liber, vor fi de maximum 16 rânduri/ versuri.
3. Lucrările vor fi tehnoredactate în format Microsoft Word și salvat în format .doc (nu docx), cu caractere Times New Roman 12, spațiere la un rând, cu diacritice și respectând normele ortografice în vigoare. Acestea vor fi trimise pe adresa de e-mail slanicmoldova.concurs@gmail.com, însoțite de nume, prenume și o adresă de contact.
II. SECTIUNEA ELEVI:
1. Pot participa elevi cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.
2. Fiecare concurent participă cu o poezie dedicată marelui poet național, Mihai Eminescu.
Creațiile în vers clasic nu vor depăși 4 strofe, iar cele în vers alb sau liber, vor fi de maximum 16 rânduri / versuri.
3. Lucrările vor fi tehnoredactate în format Microsoft Word și salvat în format doc. (nu docx), cu caractere Times New Roman 12, spațiere la un rând, cu diacritice și respectând normele ortografice în vigoare.
Toate materialele vor fi trimise pe adresa de e-mail: slanicmoldova.concurscopii@gmail.com, însoțite de numele, prenumele elevului, al prof. coordonator (dacă este cazul), clasa, școala de provenienţă și o adresă de contact!
III. PERIOADA CONCURSULUI
1. Perioada în care puteți trimite creațiile dumneavoastră este între 7 noiembrie 2024 și 5 decembrie 2024
2. Poate participa la concurs orice persoană de naționalitate română de pe întreg cuprinsul țării, din Basarabia și din diaspora.
3. Juriul, format din personalități culturale (critici literari și profesori de limba și literatura română) va delibera în intervalul 6 – 31 decembrie 2024.
4. În urma evaluării fiecărei creații, se vor stabili, în mod corect și obiectiv, pe baza punctajului, concurenții câștigători.
5. Detaliile despre Gala de premiere vor fi comunicate pe această pagină.
IV. PREMIILE
SECȚIUNEA ADULȚI:
1. Trofeul „Freamăt de codru și ape – Slănic-Moldova 2025”.
2. Premiile; I, II, III, precum și trei mențiuni, Premiul ,,Valeriu Filimon”, Premiul ,,Romulus C. Busnea” și Premiul Juriului
3. Câștigătorilor primelor patru poziții, la secțiunea ,ADULȚI ” li se vor oferi diplome, cupe, medalii și se va asigura sponsorizarea tipăririi unui volum de versuri. Tirajul și numărul de pagini vor fi stabilite de sponsori în funcție de premiul obținut.
4. Pentru mențiuni și pentru celelalte premii se vor oferi diplome și medalii.
5. Se vor oferi premii și din partea partenerilor festivalului.
6. De reținut!
Primăria Slănic-Moldova își asumă dreptul de a retrage premiul (sponsorizarea cărților) câștigătorilor primelor patru poziții, la secțiunea ,,ADULȚI”, în cazul neprezentării acestora la festivitatea de decernare a premiilor.
SECȚIUNEA ELEVI:
1. Premiile l, ll, lll și trei mențiuni.
2. Câștigătorilor primelor 3 poziții li se vor oferi diplome, cupe, medalii și premii în cărți.
3. Pentru mențiuni, se vor oferi diplome, medalii și premii în cărți.
CLAUZE FINALE:
Prin participarea la concurs, fiecare autor își dă acordul ca aceste creații să poată fi publicate, după încheierea concursului, pe pagina Evenimentului, paginile web și de socializare ale primăriei Slănic-Moldova, cu menționarea titlului, a autorului și a ocaziei cu care au fost scrise, precum și de a fi incluse într-o posibilă viitoare antologie, la edițiile ulterioare ale concursului.
Coordonator proiect: Ionica Bandrabur, poet și artist plastic
by