Dacă bătrânețea ar avea aripi nu să zboare omul, ca și cum ar avea de plecat undeva, ci să meargă cu ele, ca și cum ar mai rămâne mult timp acasă la el, neavând de plecat nicăieri…!
Ce este bătrânețea?! Săgeata irezistibilă a temporalității condiției umane, curbată natural, latent și permanent întru transferarea treptată a direcției circulare a vieții dinspre clipa dintâi înspre ultima, ca premisă a momentului terminus al ocolului pământean de către fiecare dintre noi împrejurul sinelui.
În categoria simplă de rezumat a vieții finite a oricărui om concluziile sunt două: frumos ai mai îmbătrânit și urât ai mai îmbătrânit…! Cu toții ne naștem spre a parcurge în fapt traseul îmbătrânirii fixat sfoară prin noi. Unii ne gândim la bătrânețe, alții suntem bătrâni, unii înțelegem și ne resemnăm cu bătrânețea, alții nu-i decifrăm taina firii și o repudiem, unii ne asumăm în comuniune fenomenul iminent al îmbătrânirii, alții luptăm cu forțe ca niște cornete de hârtie împotriva chiar a ideei de bătrân, unii trecem linia de sosire a bătrâneții, alții cădem învinși pe drum, fiecare când îi sosește vremea…!
Și, iată o veste că cineva trage o linie jumătate criteriul concretului omniprezent în viața noastră, conștient sau nu, jumătate filozofie emoțională, amândouă îmbrățișate în brațele proporționalității vieții cu ritmul decadent al timpului acestei vieți proiectat în faptul îmbătrânirii: Congresul Național de Îmbătrânire Activă – ediția a II – a, București 2024 (se va desfășura pe 3 septembrie 2024, la Grand Hotel Bucharest, Sala Rondă).
Din capul locului, prima mirare în ce mă privește a fost solul ce îmi trimite vestea aceasta: Oana Georgescu, specialist PR & Comunicare. Tânără azi ca ieri și ca mai târziu, cred că întotdeauna frumos de tânără și frumos de frumoasă uman, profesional, colegial, ea este devotată cu pasiune, abilitate, consecvență, farmec actului său interior de voință în fața a tot ce face în viață, precumpănitor în orizontul de grație și atractivitate al evenimentelor culturale și artistice.
Cu toate aceste astfel de evenimente, Oana Georgescu are și afinități afective, ca și cum parcursul ei biografic sudează plăcerea cu priceperea și asumarea profesională într-o triadă a grației programelor evenimențiale a orice făurește ca organizatoare cu talent, seriozitate și sublimă metodică de a captiva atenția unui public ce-ncepe să devină al său. Ceea ce se va întâmpla frumos și copleșitor prin importanța temelor congresului despre care se face acum vorbire va avea girul Asociației Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă – Președinte Alexandra Dobre –, și va cuprinde în plenul desfășurătorului o Gală de Premiere a modelelor de bune practici în promovarea conceptului de îmbătrânire activă din România, împreună cu momentul de contemplație vizuală și sentimentală rezervat artei fotografice artistice, documentare și estetice în foaierul Sălii Ronde, unde va fi vernisată şi prezentată Expoziţia de Fotografie „Seniori de colecţie” dedicată Galelor „Seniori de colecţie”, „unul dintre cele mai frumoase, generoase, ample, de succes şi de tradiţie proiecte (a ajuns la ediția XXII) iniţiate şi organizate de Alexandra Dobre, Preşedinte Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă” (citat din comunicatul de presă pus la dispoziție întru alcătuirea celor consemnate în prezentul text, de către Oana Georgescu).
Să menționăm participanții cu notorietate la congres nu înseamnă decât să înlocuim orice comentariu de vervă a complezenței cu o convingere de impresie a faptului că evenimentul va fi cu adevărat demn de prezența și interesul unei audiențe majore: Marcel Ciolacu – Prim-Ministru al României, Mircea Abrudean – Secretar General, Guvernul României, Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru – Președinte, Fundația Ana Aslan Internațional, Alexandra Dobre – Președinte, Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, Alexandru Rafila – Ministru, Ministerul Sănătății, Simona Bucura Oprescu, Ministru, Ministerul Muncii, Bogdan Dumea, Secretar de Stat, Ministerul Cercetării, Inovației și Digitalizării, Bogdan Simcea, Secretar de Stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghighiu, Șeful Cancelariei Primului Ministru. Evenimentul va fi prezentat de Maria Țoghină, realizator si producător al emisiunii „Serviciul de Noapte”, Radio România Actualități.
În final, un cuget și o chemare: Să îmbătrânim frumos…! Acesta-i singurul mod decent și sublim de a-ți asuma propria existență într-un proces de valoare împlinitor nu în fatalitatea condiției de absurditate a propriei distructivități. Cea de a II-a ediție a Congresului Național de Îmbătrânire Activă, organizat pe 3 septembrie 2024 la Grand Hotel Bucharest, Sala Rondă, aceasta țintește și aceasta fără nicio îndoială, va făuri.
(Aurel V. Zgheran)
by