Copilul, o binecuvântare
Iuliana Ciubuc
Copilul, o binecuvântare de la Dumnezeu
dăruit doar împrumut.
Dar ştiţi de ce?
Ca să ne înveţe,
Ca să putem iubi pe altcineva,
mai mult decât pe noi înşine!
Să-mi spuneţi dacă nu-i aşa!
Printr-un copil ne educăm
şi învăţăm,
cum să ne schimbăm
defectele în calităţi,
învăţăm s-avem curaj.
Doar celor curajoşi
Dumnezeu le împrumută copii,
fiindcă ei ştiu şi pot
să-şi învingă teama
ca greutăţile să le poată depăşi.
Ne asumăm,
să suportăm
orice durere,
să învingem teama
de- a pierde fiinţa cea mai dragă,
de- a ne ascunde lacrima
şi- a depăşi cu binecuvântare drama.
Copilul este-al nostru
pâna când singur
îşi poate purta de grijă,
apoi el aparţine vieţii, destinului
şi familiei lui.
Asta nu însemnă că l-am primit
cu împrumut?
Dumnezeu ne-a binecuvântat,
când ni l-a dat!
Să binecuvântăm copiii
e un dat al sorţii, un apostolat!
by
Despre Iuliana CIUBUC
M-am nascut in Alba Iulia, la 21 sept 1949. Sunt absolventa a Facultatii de Fizica si Chimie din Universitatea Bucuresti, promotia 1971.
Am fost profesoara de fizica si chimie timp de 49 de ani, cea mai mare parte a vietii in Busteni. Am fost si director de scoala in perioada 1990-2008.
Din 2009 pana 2020 am organizat in Busteni in fiecare an Festivalul de Literatura pentru Copii si Tineret al Filialei Bucuresti de Literatura pentru Copii si Tineret din USR, presedinte, scriitor, Victor Gh. Stan, perioada in care au fost descoperite foarte multe talente literare, multi ajungand chiar membri USR. Am debutat in 2014 cu Teatru scolar in versuri-scenete stiitifico -umoristice, la Revista Apolon Junior, coordonata de diplomatul George Calin si am lansat primul volum "Teatru Scolar"-editura MiniEd-Iasi -2015. De atunci am publicat permanet atat in diverse antologii, cat si volume in calitate de autor si in diverse reviste din tara si din strainatate. Colaborez de multi ani si cu dna Ziarist si scriitor Ligya Diaconescu director revista internationala Romano-Canado-Americana STARPRESS, careia ii datorez toata sustinerea , promovarea mea din punct de vedere literar, precum si propunerea si recomandarea de a fi inclusa in Liga Scriitorilor Romani si aprobata de dl scriitor Al. Florin Tene. Le sunt recunosctoare tuturor. Multumesc si dlui Gheorghe Stroia, pentru generozitatea de a ma primi in familia "Armonii Culturale" si de a-mi oferi acest spatii pentru a-mi promova creatiile literare!
Vezi toate articolele scrise de Iuliana CIUBUC →