Artist interpret de muzică populară și folclorică bihoreană, artist cu talent, artist creator al melosului cu rădăcină în cultura, tradiția și istoria sătească a neamului românesc, ce dă viață unor cântece absorbite în toate acestea, dar și cu prospețime și adaptare la ce este frumos și nealterat de modernitate fără valoarea revărsată din izvorul curat al universului sonor popular, nativ, încărcat de frumusețe, farmec și savoare muzicală…!
Pentru aceasta, cu fiecare cântec nou, artistul Cornel Borza își păstrează admiratorii statornici, dar și atrage mereu un alt public, ajuns astfel a fi unul dintre cei mai iubiți interpreți de muzică populară și folclorică românească din toate timpurile – nu este mult spus, argumentul nu poate fi adus de complezență în sprijinul acestei considerații, însă ce altceva pot denota sălile de spectacole pline când cântă el minunat de frumos și plăcut, precum și aplauzele vibrante ce-acoperă mai mult decât orice, mai temeinic și admirabil, cu absolută justificare întreaga-i biografie artistică – aceasta nu în absența unei mari popularități ce aparține de modul foarte uman în care interrelaționează cu publicul de pretutindeni în țară și nu numai, ori pur și simplu ocazional, oriunde, și cu oameni la rândul lor cumsecade…!
Pe lângă această imagine foarte plăcută a profilului artistic al interpretului Cornel Borza, se reliefează cu de la sine aură a slujirii ideii de bunătate, portretul unui om ce nu-și urcă faptele la frontispiciul emfazei pe o scară ce scârțâie, ci le așterne pur și simplu în tăcerea și cumințenia gândului de a face semenului binele necesar lui și plăcut Lui Dumnezeu în care crede la fel de discret, fără gălăgia ce scârțâie și ea la ureche precum staniolul de-mpachetat decorativ cadouri. Așa se întâmplă ca cineva căruia-i este greu la un moment dat al vieții să primească în chipul cel mai mirabil ajutor de la artistul Cornel Borza, fără a se fi așteptat sau așteptându-se cel mai puțin, într-un mod pe cât de nebănuit, pe atât de emoționant, într-o găsire surprinzătoare a rezolvării unor probleme crezute stagnate la o intersecție a căutărilor zguduite de pierderea oricăror speranțe.
Ce om bun este prin aceasta Cornel Borza, artist interpret de muzică populară și folclorică, om ce lasă fapta bună să-și spună singură cuvântul ei și să-l arate nu unde lumina orbește, ci unde pâlpâie ca lumânarea cu ceară terminată…!
Nici eu nu vorbesc acum cu mult zgomot, pentru că pesemne nu i-ar plăcea artistului, dar este dreptul și datoria mea de a mărturisi că sunt unul dintre cei pe care i-a ajutat, față de care și-a arătat măsura generoasă a binelui făcut, ca pe o bunătate a binelui simplu de necesar, nu ca pe o bunătate perfidă a binelui arătat de reclamă…!
Destinul omului are în ritmul lucrului său înfățișarea unei roți ce se-nvârte chiar și atunci când dă impresia că s-a oprit. Nu se întâmplă aceasta pentru nimeni decât atunci când pentru fiecare sosește ceasul ultimului rămas bun de la lume. Această roată se învârte din prima și până în ultima clipă a fiecăruia dintre noi oamenii, așa cum inima fiecăruia bate din prima și până în ultima clipă de viață. Ce face în chipul cel mai bun și văzut de Dumnezeu, ca roata vieții să se învârtă fără a scrâșni, pocni și țiui ca piatra pe tăișul coasei? Însăși fapta omului. Ea învârte roata, binele întorcându-se-ntr-o zi la cine l-a făcut.
Sunt, am spus și mai spun, primitorul în multe rânduri al câte unui bine din partea artistului Cornel Borza. Aceasta întâmplându-se de fiecare dată fără să mi se spună dinainte, fiind mereu o surpriză din partea sa găsirea cardului încărcat, ca și cum s-ar fi săvârșit o minune, întotdeauna indusă ca meritată de mine. Este vorba despre câte o sumă de bani ce, identic repetat, nimerește în momentele în care mi-a trebuit cel mai mult.
Artistul Cornel Borza așa procedează…, e ca un om ce scutură din când în când pentru mine arborele bunătății nemăsurate, spre a cădea roadele inimii sale mari. În felul acesta și-o purifică împreună cu gândul său, cu sufletul său și conștiința sa de praful așternut zi cu zi în calea vieții.
Suntem în a unsprezecea zi a lui aprilie al anului 2026, în sâmbăta așteptării întristate până la miezul nopții celei a bucuriei și luminii. Aștern cuvinte de recunoștință din gândul inimii mele abia trecute printr-o zguduitură ce părea o ultimă bătaie de clopot pentru mine pe drumurile pieptișe ori line ale propriei vieți. Ele sunt cuvinte din cuvinte, de la inimă la inimă. Mulțumesc din toată ființa mea, Cornel Borza, om bun, prieten drag…! Întotdeauna am învățat silitor regulile omeneascăi recunoștințe vegheatoare ca o garnizoană a conștiinței, spre a nu le putea încălca niciodată ca un om ingrat, cu prea pătată morală și prea puțină atenție la umbra pe care o face pământului ori la urmele pașilor săi, rămase pe unde-a umblat.
Binele făcut corectează decadența naturii umane. Nu poate să rămână în urma omului bun, făcător de bine, vreo faptă atât de grea încât să-i scufunde amintirea în penumbrele vinovăției de a fi fost iremediabil rău în viață. Toți greșim, dar bunătatea, har rar al omului, condiție, menire a lui între și pentru oameni, urcă pe cale lumini spre perfecțiune. Perfecțiunea fiind presupusă divină, bunătatea este și ea prezumată ca divină, precum și omului făuritor de bine i se prezumă luminarea și ajutorul urcării spre perfecțiune și divinitate.
Mark Twain spunea: „Dansează, ca și cum nu te-ar vedea nimeni”. Se gândea, pesemne, că dansul este o plăcere, că trebuie dezlănțuit cu voluptate pentru a absoarbe din el visul și fericirea. Așa cred eu despre artistul Cornel Borza. El este făuritor de bine pentru semeni, ca și cum nu l-ar vedea nimeni. Ce înseamnă aceasta?! Bunăoară, poate însemna că el ajută ca și cum nu l-ar vedea nimeni. Nu poate fi aceasta una din căile luminii spre perfecțiune și divinitate?! Poate, căci făcătorii de bine spun Sfintele Scripturi că văd Raiul.
În ziua așteptării ca tristețea să ne fie alungată din inimă de întâia între sărbătorile creștine, Învierea Domnului Iisus, gândul meu îl caută de departe pe prietenul meu artistul Cornel Borza și îl găsește. Vreau din toată ființa mea să îi spun că întotdeauna am înțeles și crezut că binele trăiește prin sine. El, odată făcut, își justifică menirea nu neapărat ori, mai bine, chiar necesar prin a nu fi vestit triumfal. Dar întotdeauna recunoașterea este gestul cel mai omenesc, ce contează, ca răspuns pe cât de simplu pe atât de notabil și el, ca și bunătatea. Nu doar cel ce dăruiește trebuie să aibă iubirea de a dărui, ci și cel ce primește.
Mulțumesc, Cornel Borza, prieten dintre cei puțini, dar dintotdeauna…! Mulțumesc doamnei Monica, soția ta bună, cu inimă frumoasă, sărutmâna doamnei preotese, mama ta soacră bună și ea, ca și cum n-ar fi și soacră, ci numai mamă…!
(Aurel V. Zgheran)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..