Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » CRISTIAN GABRIEL MORARU: A apărut nr. 25 al revistei brăilene „Litera 13”

CRISTIAN GABRIEL MORARU: A apărut nr. 25 al revistei brăilene „Litera 13”

A apărut de curând nr. 25 al revistei „Litera 13”, revistă manifest avându-l ca redactor-șef pe poetul și publicistul Mihai Vintilă. Colectivul redacțional al revistei, alcătuit din personalități culturale ca Virgil Andronescu, Dumitru Anghel (membru U.S.R.), originar din com. Secara, jud. Teleorman, Alexandru Halupa, Zeno Halupa, Hugo Mărăcineanu (membru U.A.P.), Lucia Pătrașcu, Prof. Nicolae V. Sălcioara, A. G. Secară (membru U.S.R.), realizează de circa 7 ani această publicație literară, menită să promoveze tot ceea ce are mai valoros Brăila lui Nae Ionescu în materie de cultură.

Numărul curent, apărut la 13 ianuarie 2021, este inaugurat de editorialul redactorului-șef Mihai Vintilă, Pandemia și literatura, în care acesta arată felul cum pandemia de covid 19 a influențat literatura română. Pe de o parte, este vorba despre dispariția dintre noi a multor scriitori „care erau în forța creației”, văduvind literatura română de o seamă de posibile opere reprezentative, respectiv de impactul asupra librăriilor tradiționale, care, unele dintre ele, s-au mai desființat. Pe de altă parte, apud M. Vintilă, statul acasă determinat de pandemie a fost ceva pozitiv întrucât librăriile online s-au înmulțit, iar „o parte din cititorii pierduți au revenit.”.

Poezia este bine reprezentată în acest număr, printre semnatari regăsindu-se Stere Bucovală, membru al U.S.R., decedat de curând, care „era sufletul Festivalului Internațional Europoesia”, dar și cei care încă își ridică piramida lirică precum Alexandru Halupa, Bogdan Boeru, iar iubitorii de stihuri satirice pot citi epigrame de Stela Șerbu Răducan.

Nu este neglijată nici „pedestra proză” care este arondată de Ștefan Negrișan (Ministru cu șuncă — fragment), iar eseistica este realizată de Virgil Andronescu (Semănând scaieți), revoltat împotriva acestor „poetași și poetese, scriitorași și scriitorese (care, n. n.) se împotmolesc pe șleaurile abisale cu plugul scriiturii lor (ale lor sau ale altora) prin puținele ogoare ale evenimentelor literare cultivate în ultimul an în on-line” (p. 5), respectiv de Vasile Mandric, autor al unui „eseu profan”, intitulat Drumul fără de sfârșit al inspirației (pp. 25-26).

La capitolul istorie literară, întâlnim articolul Vasile Băncilă despre spațiul apelor (pp. 6-10), semnat de Valentin Popa, care ne pune pe tapet o scrisoare inedită a filozofului din august 1939, scrisoare „cu scopuri educative, pentru a-l ajuta pe fiul său, adolescent, să rămână în conexiune cu spațiul natal al bălții și al Brăilei”, iar Petre Crăciun ne oferă o mărturie literară interesantă despre Colecția sa de stilouri (pp. 12-14).

Critica și atitudinea literară față de cele mai importante cărți ale momentului constituie sectorul cel mai consistent al revistei. Semnale editoriale, recenzii și cronici literare figurează în acest număr, după cum urmează: Magistru romancier (Adrian Simeanu despre cartea lui C. Voinescu, Mai mult ca trecutul, Ed. Hoffman, 2014 — p. 10), Eterna mirare de Coriolan Păunescu (Dumitru Anghel despre cartea dlui conf. univ. dr. Coriolan Păunescu, Eterna mirare, Ed. Lucas, Brăila, 2019 — pp. 15-16), Monarhul republicii — Charles de Gaulle (Mihai Vintilă despre cartea lui George Apostoiu, Charles de Gaulle — Monarhul celei de-a V-a republici, Ed. Ideea Europeană București, 2020), Un jurnal cât o lecție de viață (Carina Anca Ienășel despre cartea colonelului în rezervă lect. dr. ing. Constantin Avădanei,  Ioan Avădanei. Amintiri, Ed. Gutenberg Univers, Arad, 2020 — p. 23), Pe gheața subțire (Jenică Chiriac despre cartea publicistului brăilean Ghinea Mitrea, Între două femei, Ed. Lucas, Brăila, 2020 — p. 24).

Interesante în felul lor sunt și rubricile „Ariciul literar”, unde sunt recenzate, spre amuzamentul cititorului, cărțile „slabe valoric” publicate în ultima vreme, dar și „Zig-zag brăilean”, unde redactorul-șef, dl Mihai Vintilă, face cronica revistelor brăilene apărute recent („Casa Speranței”, revista trimestrială a C.A.R.P. Brăila, nr. 4/ 2020; „Ex Libris”, nr. 14/ 2020).

Semnalarea cărților primite pe adresa redacției și mozaicul de cărți poștale cu orașul Brăilei în prim-plan completează un număr de revistă bogat, atractiv prin prisma conținutului și tematicii variate. Felicitări și la cât mai multe apariții editoriale!

© Cristian Gabriel Moraru

Facebooktwitterby feather