În 2001, istoricul literar Stan V. Cristea ne-a pus pe tapet un triptic antologic (publicat la editura alexăndreană Tipoalex, în cadrul colecției „Meandre”), care să ne înfățișeze, pe genuri literare (liric, epic și publicistic), o altfel de Poiană a lui Iocan unde s-au strâns la un dialog roditor cei mai reprezentativi fruntași ai breslei scriitoricești din județul Teleorman.
În prima dintre ele, Paisprezece poeți din Sud, Stan V. Cristea selectează dintre cei 34 de poeți teleormăneni în viață la momentul respectiv doar „14 dintre ei, cei mai activi în viața literară din ultimii 4-5 ani, ale căror cărți (…) au o anume aderență și o anume pregnanță la și în noua geografie literară congruentă spiritului sudist.” (Prefață, p. 6).
Fapt semnificativ, jumătate dintre poeții antologați sunt roșioreni (Paul Amet, Cornel Basarabescu, Iulian Bitoleanu, Stan V. Cristea, Anghel Gâdea, Domnița Neaga și Cristina Predescu), restul fiind alexăndreni (Florea Burtan, Nicoleta Milea, Mihail Tănase), turneni (Tudor Matreșu, Dumitru Vasile Delceanu, Luminița Zaharia) sau videleni (Ștefan Vida Marinescu). Surprinzător, de la cina cea de taină a poeților teleormăneni lipsesc nume importante ca Marin Codreanu, Rodian Drăgoi sau Romulus Toma.
Fie că scriu în dulcele stil clasic sau în vers liber, modernist, cei paisprezece poeți, stăpâni pe meșteșugul lor artistic, ne ilustrează, prin poemele lor (între 4 și 12 poeme la fiecare poet antologat), tot atâtea posibilități de a evada din timpul profan și de a intra în dimensiunea astrală a sentimentelor.
Pe lângă criteriul geografic (autorii cuprinși în antologie fac parte din „spațiul literar al sudului teleormănean”) și criteriul alfabetic (poeții sunt ordonați alfabetic, de la Paul Amet la Luminița Zaharia), avute în vedere la realizarea acestei antologii, Stan V. Cristea mai respectă și criteriul criteriul estetic, obligatoriu pentru orice reușită editorială.
Fiecare capitol consacrat unui poet mai cuprinde, în afară de poemele selectate, o fotografie a autorului, o notiță biobibliografică și câteva referințe critice care să dea seama despre orizontul receptării autorului respectiv.
Chiar dacă e conștient de faptul că „Evident, antologia [Unsprezece prozatori din Sud, n. n.] este departe de a fi surprins o radiografie exactă a spațiului literar actual pe care și-l asumă, prizând involuntar, ca orice antologie, și o anume doză de subiectivism, venit dinspre cel care o realizează…” (Prefață, p. 5), Stan V. Cristea se încăpățânează să creadă necontenit că demersul său antologic este unul necesar și introduce în antologia sa de proză literară, spre deosebire de antologia lirică, unde erau cuprinși doar poeți teleormăneni, și prozatori din alte județe ale sudului literar.
Astfel, pe lângă teleormănenii Florin Marincea Crângeanu, Lucian Paraschivescu, Gheorghe Stroe, Florian Troscot și Dumitru Vasile Delceanu, autorul antologiei mai selectează și câte doi prozatori din județele Călărași (Sorin Danciu, Ioan Neșu), Ialomița (Aurel David, Nicolae Stan) și Olt (Ion Georgescu, Nicolae Tița). Dintre stranierii convocați la acest regal epic, călărășeanul Ioan Neșu are rădăcini teleormănene, fiind născut la Turnu Măgurele, astfel că balanța se înclină în favoarea prozatorilor teleormăneni, raportul fiind de 6 la 5. Prozatori viguroși, cu state vechi în câmpul literar, cei unsprezece alcătuiesc o echipă redutabilă, capabilă să învingă timpul necruțător prin valoarea intrinsecă a operei lor.
„Deși se circumscrie aceluiași spațiu literar sudist, [antologia Șase publiciști din Sud, n. n.] o face însă sub o altfel de articulare, cantonându-se exclusiv în perimetrul istoriei literare și al criticii literare.” (Prefață, p. 5). Luându-i de colaboratori la ilustrarea gen(i)ului critic teleormănean pe eseiștii, criticii și istoricii literari Ion Hogaș, Iulian Rădulescu, Nedelea Tiu, Ștefan Vida Marinescu și Dumitru Vasile Delceanu, Stan V. Cristea realizează o nouă lucrare binevenită în spațiul cultural teleormănean, deși „inegală prin spațiul tipografic alocat fiecăruia”.
Mai întâi, Stan V. Cristea ne amintește despre Trecerile lui Eminescu prin Teleorman. La ce ne folosește faptul că a trecut Eminescu prin Teleorman n-am înțeles niciodată. Dacă ar fi dat Teleormanul un Eminescu, abia atunci am fi avut motiv de mândrie, dar așa?! Și-apoi, la vârsta de 17-18 ani, cât avea Eminescu, când a călcat pe meleaguri teleormănene, el nu însemna încă aproape nimic pentru literatura română. Cu câteva poezii și articole publicate prin „Familia” lui Iosif Vulcan, el însuși un biet sufleur și actor în trupa lui Iorgu Caragiale, steaua lui Eminescu de-abia începuse să licărească.
Faptul că Eminescu a prețuit spiritul teleormănean și că a avut prieteni și colegi printre scriitorii și publiciștii teleormăneni este cu totul altă poveste. Că teleormănenii (mai ales marele filozof Constantin Noica), la rândul lor, au prețuit opera eminesciană, atât în timpul vieții, dar mai ales în postumitate, asta nu poate decât să intre în normalitate, nu este ceva extraordinar. Dar, mă rog, de gustibus et coloribus non est disputandum!
De-abia un fragment extras din vol. Publicistica teleormăneană la începutul veacului XX: 1901-1916, semnat de binecunoscutul publicist și istoric literar Ion Hogaș, începe să intereseze publicul avid de cunoașterea dezvoltării presei literare de la noi. De la ziarul „Realitatea”, care apărea la Roșiori de Vede chiar într-o ediție din 4 ianuarie 1901 și până la publicația turneană „Îndrumarea”, cu 50 de numere tipărite între 20 iunie 1913-27 iunie 1914, fiind practic „ultima apariție importantă de dinaintea Primului Război Mondial în presa locală a Teleormanului” (p. 66), autorul face o radiografie pertinentă a ziarelor teleormănene care erau, preponderent, de orientare politică.
Videleanul Ștefan Marinescu ne reține atenția cu două studii critice (O tipologie aparte în proza Hortensiei Papadat Bengescu; Feminitatea în viziunea psihanalitică — aplicație la eroinele bengesciene) despre proza literară a Hortensiei Papadat Bengescu, extrase din volumul său de critică literară, și anume Feminism și feminitate în proza românească interbelică. Ipostaze romanești moderne ale complexului feminității (Ed. Olimp, București, 1998, pp. 84-116), iar roșioreanul Iulian Rădulescu este antologat cu fragmente eseistice despre Mircea Eliade, Adrian Marino, Marin Preda și Mircea Scarlat.
Următorul convocat la festinul critic este Nedelea Tiu căruia îi sunt selectate trei studii critice din vol. Tranziție spre lumină (Ed. Teleormanul liber, Alexandria, 1996), și anume: Un critic literar de mare erudiție: Anghel Demetriescu, Nicolae I. Apostolescu: Omul și opera, respectiv Despre „Istoria poeziei românești” a lui Mircea Scarlat.
În fine, poetul și criticul Dumitru Vasile Delceanu, născut în Salcia lui Zaharia Stancu, este inclus cu fragmente din monografiile sale critice despre Zaharia Stancu și Dimitrie Stelaru, acești doi clasici (ca valoare) ai literaturii teleormănene contemporane.
© Cristian Gabriel Moraru
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..