Cristian Petru Bălan: MĂRIEI SALE EMINESCU
Măria Ta, Preaînțeleptule Mihai,
Iată, a venit timpul ca un poet român de peste mări și țări
să cuteze a-ți adăuga la valurile laudelor ce le primești mereu,
alte slăviri în plus ce vor să fie și ele o verigă nouă pentru nesfârșitele poeme
ori peste transpoeziile ce vor urma cu siguranță în secolele care știm azi că vor veni…
Maria Ta,
răvășitoare, vocea ta unică și perenă,
de Poet universal, de mare prozator, de filosof și jurnalist,
voce plină de glorii ori de un legitim pesimism,
dar și de patriotic optimism, va rămâne-n veșnicii
motorul principal al limbii noastre daco-romane
pe care tu ai armonizat-o în simfonii patetice,
modulând-o în toate gamele de rime orbitoare…
Tot ce altor condeieri li se părea că-s sunete non-sonore
tu le-ai dat aripi de foc, transformându-le în melodii eterne
care-au despicat cerurile inimilor noastre!
Cu parfumul și voalurile lor, tu ai îmbrăcat în melodioase și înălțătoare cantate
toate femeile frumoase, dar și sufletele suferinde
ale celor nenorocoși, ocoliți de iubirea de care erau flămânzi și însetați.
Ai scris rânduri neîntrecute de nimeni!
De aceea, peste sufletele de gheață feminine ai presărat cu tristețe
pulberi amare și diafane de umbre fumurii pieritoare, fără să le jignești.
pe care apoi am văzut că le-ai ridicat cu gesturi iertătoare,
ca să faci loc pe paginile tale
odelor luminoase cu care apoi ai luminat istoria
proslăvind gloriile radiante ale trecutului nostru impunător,
înviindu-i de sub straturile primitoare ale plaiurilor mioritice
pe întâii stătători uriași ai națiunii noastre nobile,
până ni i-ai făcut pe fiecare contemporan cu noi
și aducându-i pe toți aici să ne îmbărbăteze și chiar să ne arate ce-i de făcut.
Așa ne-am trezit între noi cu Decebal și Traian, cu Iancu și Horia,
cu Țepeș și Tudor, cu Ștefan și Mihai ori cu Domnul Cuza pe care l-ai și vizitat…
Iar ei toți, prin tine, ne-au vorbit părintește, spre a ne aminti cu mândrie
cine am fost, cine putem fi și ce-i de făcut, pentru ca Țara
să devină pe veci de veci liberă și mare, de la Nistru până la Tisa,
lovind în dușmani, în trădători, în fanfaroni și hoți…
Tu ne-ai sfătuit prin vers ca atunci când ne va fi greu,
să privim spre cer chemând în ajutor pe Dumnezeu !
Ce fel de furtuni și uragane
au trecut prin tine, Măria Ta Mihai Preastrălucite,
de ai ajuns să pătimești cumplit atunci când demonii străini de neam și de Țară,
au pornit turbați să-ți devasteze în totalitate sufletul tău de arhanghel?
Ce mari suferințe ai îndurat pe nedrept,
că în afară de luminați admiratori,
s-au năpustit spre tine și o ciurdă de corbi răpitori,
cărora nu le plăceau chemările tale spre libertate
ori să-ți audă critice tale patriotice de la „Timpul”, nici săgețile tale de foc,
mai ales că, văzându-te luminat de filosofie și de studiile tale svante în occident,
plin de speranțe, ai îndemnat poporul să lupte
ca România să devină puternică și mare, o forță între țări,
alipind de grabă Ardealul și aruncând afară liftele locale și străine care ne sufocau.
Asta nu le-a plăcut nemernicilor din jurul tău, i-a speriat și nu te-au iertat,
învinuindu-te că ești nebun și pedepsindu-te cumplit,
după care s-au grăbit să te martirizeze fără milă.
Dar nici mort nu te-au iertat, însă Cerul a făcut ca mormântul tău
să devenă deodată un vulcan luminos care a zguduit tot pământul !
Dacă Măria Ta a făcut totul pentru noi,
iată că noi nu am făcut chiar totul pentru tine.
Noi, umilii tăi urmași, nu am reușit nici acum să captăm în totalitate
iubirea ta oferită în poezii geniale, scrise cu fulgere de foc,
într-o fierbere energetică deasupra haosului,
așa cum tu ni le-ai dăruit din adâncul oceanului din sufletul tău.
În schimb, noi, nu o dată, am devenit deplorabili.
Noi, cei mândri că stăpânim impecabil calculatoarele și telefoanele năzdrăvane
care, nemiloase și, evident, indispensabile, ne predomină existența,
în loc ca tu să ai prioritate.
Noi, cei din era nucleară a inteligenței artificiale,
a programatoarelor și rachetelor aproape simultane,
care am scurtat spațiile terestre și extraterestre,
iată că noi încă nu am fost în stare
nici prin mutații genetice, nici prin 5 G-uri copleșitoare de creiere
să-ți descifrăm în totalitate
exultanța romantică ascunsă în murmurul de izvor
al muzicii polifonice înălțătoare
din versurile tale beethoveniene complexe și nu o dată pline de lacrimi!
Bieții de noi, n-am putut ajunge nici astăzi
să-ți punem în ecuații inteligibile
miezul geniului tău, pasiunea dragostei tale revărsată peste culmile Carpaților,
peste câmpiile cu flori infinite
ori peste codrii de argint din împărăția cărora, de lângă căprioare,
se înalță spre ceruri trilurile de aur ale înaripatelor binecuvântate.
Iar acum noi nu mai găsim deloc timp
pentru asemenea scufundări în lumină,
deoarece acum nouă ne pasă de întunecoasele drame contemporane,
iar pe tine tot mai sus te plasăm în abstracte înălțimi și asta nu e bine!
De aceea ni se pare că tu,
cu cât mai eliberat ești, cu atât de izolezi mai mult
în anvelopa ta de Luceafăr-legendă.
Și cu atât mai mult trebuie să facem eforturi
să te readucem integral între noi, căci avem de tine nevoie mai mult ca oricând
în vremea noastră de compromisuri și dureri.
Deci coboară lin din focul care te-a ars și te-a călit
și vino Preaînțeleptule între noi
cu surplusul tău de energii nedescărcate pe care n-ai avut timp să ni le lași,
și revarsă-le ca o explozie nucleară deasupra noastră,
să zguduie tot spațiul mioritic și tot ce-i împrejurul lui,
să ne incendiezi și inimile și mințile somnolente
strivite de alienări multiple.
Te dorim și te așteptăm, Măria Ta,
să reinventezi iubirea romantică și pură,
să înțelegem iarăși frumusețea și filozofia razelor de lună,
să răscolești cenușa nesimțirilor noastre
spre a regăsi cărbunii reci ai conștiinței ca să-i reaprinzi
și apoi să ne anunți că L-ai văzut pe Iisus din poemele tale
cum se pregătește să vină să-i reînvie pe toți cei adormiți sub glie
din care primul credem că vei fi chiar tu care, drept mulțumire,
Îi vei dedica un nou „Luceafăr” la fel de strălucit.
Iar noi muritorii de rând, până atunci,
vom scruta cu drag și cu dor de tine tot cerul,
privind încrezători mai sus de stele…
Glen Ellyn City, 24 sept. 2020
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..