Priviți cu toții către ceruri,
Priviți deasupra voastră – sus!
E-o revoluție-n eteruri?
Da, e VENIREA LUI IISUS !…
Măreață e! ‘Nfricoșetoare,
Cum prevăzuse-Apocalipsa,
Dar câți o așteptau să vină?
Și câți, de fapt, îi simțeau lipsa?
Ca din senin, răsare-o cruce:
Din aur pare și lumini…
Un scurt cutremur se produce –
Și-n jurul crucii-s nori și crini.
Apoi în ceruri se-aranjează
Toți norii rotitori de foc,
Iar curcubeiele-i ornează;
Întregul cer e-un sfânt breloc.
Cu strigăte apare lumea,
Ies toți din case-‘nspăimântați,
Orice vehicul se oprește,
Vezi mulți pe străzi îngenuncheați.
Destui se tot jelesc și urlă,
Câțiva, cu-n calm artificial,
Fac pe grozavii chiar și-acuma:
„E-un fenomen material!
Ceva se-ntâmplă cu-electronii
Din emisfera boreală…
Ce tot fac ăștia pe bufonii?!
Oricum, e-o cauză naturală…”
Dar alții – și nu sunt puținii –
Ridică brațele în sus;
Cu ochii-n lacrimi, prind să cânte:
„O, vin’ din cer, al meu Iisus!”
Și-n timp ce cântă – o minune:
Mulți dintre ei se-nalță lin,
Atrași de-albastrele genune…
Și pier spre-al cerului senin!
Deodată-un trăsnet se aude,
Ce sfarmă multe pe pământ;
Răsună mii trompete-n slavă
Și-apare-un mare convoi sfânt.
Printr-un tunel de nori coboară
Mulți îngeri – miriade-n șir…
„Osana! Glorie!-Aleluia!…”
Răsună bolta de safir.
E-un cor cum n-a mai fost vreodată:
Tot cerul pare-un difuzor,,
Iar vocea lor, amplificată,
Spre mări și țări se lasă-n zbor…
Apoi o liniște se-așterne
Când crucea piere de pe cer.
În locul ei, apare-un SOARE
Clocotitor ca un crater,
Dar mult mai luminos, mai mare.
Ce lin coboară – Orbitorul!
El prinde ‘ncet umană formă…
Da! Este EL, MÂNTUITORUL !
”Iisuse! – strigă lumea-ntreagă,
(Că-L văd pe glob de-a lung, de-a latul:
Tot cerul e-un ecran de-acuma) –
„Iisuse, iartă-ne păcatul,
Căci prea ne-am întrecut cu gluma…
Noi suntem ticăloși cu toții
Și mulți credeam că nu exiști;
Ne-a sucit mintea idioții,
Că de știam… n-am fi azi triști!”
Dar Domnul tace și coboară…
E-atât de minunat la chip!
Pe creștet poartă o tiară…
Și e chiar EL, nu-i vreun tertip!
Coboară lin spre-aceia, mulți…
El nu mai e umilul maur,
Nu mai e robul rupt, desculț,
Pășind prin gloduri și nisip…
Acum tot e-mbrăcat în aur,
De raze vii încoronat.
Mai are încă răni în palmă,
Mai are urme de sudalmă,
Dar a venit ca ÎMPĂRAT !
Căndva, văzură-n El doar mitul,
Nu Începutul și Sfârșitul!
Deși de fulgere-i privirea,
Cu ochii ne privește blând,
Și-L vede toată omenirea –
Dar cum? E-o taină pe Pământ!
Și nu mai zice „Pace vouă!” –
Ci spune simplu: „Am venit!”
Iar când rostește vorba nouă,
Învie toți care-au murit!
Și chiar cei vii pe loc se schimbă,
Cu toții alt chip au primit,
Putând vorbi oricare limbă,
Luând toți un chip duhovnicesc…
Deodată, El ridică dreapta –
Și unii-n dreapta-I se trezesc
Simțind că li se-nalță treapta…
Apoi ridică mâna stângă
Și alții-n stânga Lui apar…
Toți tremur și încep să plângă,
Căci îngerii explică-ndată
Cu voci ca să-nțeleagă clar:
„Se-ncepe MAREA JUDECATĂ !…”
Chicago, 28 dec. 1986
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..