Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » CRISTINA NĂLBITORU: Ziua Limbii Române la Salina Ocnele Mari din Vâlcea

CRISTINA NĂLBITORU: Ziua Limbii Române la Salina Ocnele Mari din Vâlcea

Duminică 30 august la ora 11,00 a fost sărbătorită Ziua Limbii Române la Salina Ocnele Mari, din Județul Vâlcea. Evenimentul a fost organizat de Liga Scriitorilor Români, Filiala „Gib Mihăescu”, din Vâlcea, în parteneriat cu Societatea Culturală „Anton Pann” și Salrom.

La ora 10.30 ne-am întâlnit în parcarea salinei unde ne-a așteptat domnul inginer Cătălin Barbu, din partea Salrom.

După îmbarcarea în autobuz am coborât printr-un tunel până la salină. Aici, într-o zonă amenajată din timp pentru acest eveniment, ne-am reorganizat și domnul ing. Cătălin Barbu, gazda, a urat bun venit participanților și a făcut o succintă prezentare a salinei, cu obiectivele importante pe care cei prezenți le pot vizita după încheierea acestui eveniment cultural. Dânsul a apreciat decizia Președintelui LSR „Gib Mihăescu Vâlcea”, Ion Nălbitoru, de a organiza Ziua Limbii Române la Salina Ocnele Mari, luând ca partener și Societatea Culturală „Anton Pann”.

Au participat scriitori, jurnaliști, ingineri, profesori, doctori etc., personalități de toate vârstele și profesiile.

Ion Nălbitoru  a prezentat importanța acestei sărbători, citând printre altele și pe Nichita Stănescu: „Limba română este patria mea!” Apoi a transmis mesajul scriitorului și compozitorului Marin Voican – Ghioroiu pentru această sărbătoare. Dânsul a trimis și IMN-ul Limbii Române, pe versurile și muzica Domniei sale, cântat de soția sa, soprana  Rodica Anghelescu. La stația amplasată în incintă a răsunat acest imn, acordurile sale pierzându-se prin galeriile străjuite de pereții de sare. Aici, în salină, totul este numai sare: pereți, tavan, podea, simbolul acesteia fiind bogăția!

În continuare a luat cuvântul doamna Iulia Lixandru, Președinta Societății Culturale „Anton Pann”, evidențiind importanța majoră a acestei sărbători pentru neamul românesc. La sfârșitul alocuțiunii a recitat un poem.

Moderatorul a specificat că la sărbătoarea Zilei Române de aici sunt prezenți nu numai personalități culturale din județul Vâlcea, ci și din Olt, Argeș și Dolj.

A punctat faptul că tocmai de la Drăgănești-Olt, de la Câmpia Boianului unde se află  Muzeul „Traian Zorzoliu” cu renumitul sat neolitic, unicat în Europa, deci de la zeci de kilometri a venit familia Jianu, Liliana Ghiță-Boian și Bebe Pandele Jianu, care au creat un moment artistic printr-un montaj de citate și strofe din clasicii literaturii române, în alternanță cu melodii de suflet interpretate de domnul colonel Pandele Jianu.

A fost prezentată doamna Violeta Scrociob, sufletul „viu” de ani de zile al Societății Culturale „Anton Pann”, dar și poetă, pictoriță, prezentatoare și realizatoarea unor emisiuni culturale de excepție, ani la rând,  la televiziunea locală din Vâlcea, Etalon. Dânsa a adus un elogiu „cuvântului românesc”, specificând că limba maternă, cu inflexiunile sale, este dovada perpetuării neamului românesc.

Pentru a mai destinde atmosfera a fost prezentată o tânără domnișoară, studentă la medicină în Timișoara, care îmbină perfect viitoarea profesie cu poezia, pictura și muzica. A interpretat două melodii emoționante: „Săracă inima mea” și „Salcie la mal”. S-a bucurat de aplauze și apreciere atât din partea celor prezenți la eveniment, dar și a turiștilor care s-au apropiat s-o asculte.

A urmat o doamnă „cu vechime” în limba română, prof. Lucia Vlad. Dânsa ne-a vorbit despre experiența domniei sale ca profesoară de limba și literatura română, despre importanța respectului pe care trebuie să-l acorde și noua generație așa cum au  acordat-o dânșii de-a lungul anilor. Prin citatele sale, din operele marilor clasici ai scrisului românesc, aceștia au fost astfel repuși pe piedestalul valoric al României!

Și pentru că Limba Română trebuie apreciată și respectată de toți românii, indiferent de profesie, a fost introdus în scenă domnul ing. dr. Sergiu Ștefan Gorjan, secretar Științific de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Drăgășani. Dânsul nu este de acord cu invazia de englezisme în limba română și vine cu îndemnul că ea trebuie respectată și cultivată, iar generațiile următoare s-o păstreze ca pe o „adevărată comoară!

Și așa cum am spus, la eveniment au fost prezente persoane din diferite domenii, ca dovadă a dragostei față de limba maternă, a urmat de la Bălcești, orașul lui Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, și al prof. univ. dr. Florentin Smarandache, om de știință plecat de aproape patru decenii în SUA, doamna Andreea  Rîciu, psiholog de profesie, dar cu veleități în arta scrisului. A prezentat un text emoționant dedicat acestei sărbători afirmând că „limba română nu este numai graiul pe care-l vorbim ci este o parte din ceea ce suntem. Ea poartă memoria celor de ieri, a celor de azi și a celor de mâine. Să o iubim, să o păstrăm vie!”

De la Pitești, județul Argeș, a sosit domnul ing. dr și cadrul universitar asociat, Marian Teodor Popescu, cu talent în domeniul poeziei. Dânsul își începe prelegerea cu: „La mulți ani Limba Română! La mulți ani iubit popor român! Sărbătoarea Zilei Limbii  Române marchează un eveniment deosebit pentru poporul român.” Și face o succintă prezentare a originilor începând de la Decebal și Traian. Apoi domnul inginer creează un scurt moment artistic, recitând o poezie din creațiile proprii și nu în ultimul rând, cu o voce răsunătoare, ne cântă o melodie, tot pe versurile sale, despre Drăgășani și vinul  din podgoriile sale!

Neobositul creator de poezie și romane, domnul Gigi Poșircă, ne încântă cu câteva glume și un recital din poeziile sale, pline de semnificație la această sărbătoare.

Dar iată că avem prezent și un arhitect în adevăratul sens al cuvântului, care îmbină perfect profesia de inginer și teolog cu arhitectura cuvintelor în poezie și reportaje turistice. Este vorba despre domnul Mircea Vasii. După câteva citate din clasicii literaturii române, a urmat lectura unui poem propriu „Limba română”.

Doamna Carmen Voina din Craiova, fost cadru didactic, a recitat o poezie de suflet.

Moderatorul a făcut o scurtă prezentare a unei personalități vâlcene, destul de cunoscută: inginer, inventator, poet, jurnalist, pictor, sculptor, o adevărată enciclopedie într-un singur „om!” Este vorba de domnul Petre Cichirdan care a tras câteva concluzii despre organizarea Zilei Limbii Române, aici la Salina Ocnele Mari, și importanța acestei sărbătorii pentru poporul român. Dânsul a fost prezent și la Ziua Limbii Române organizată de LSR Filiala „Gib Mihăescu”, în ultimii doi ani, la Teatrul Ariel din Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Ion Nălbitoru a prezentat succint revista „Memoria slovelor” din 2026, amintind câțiva dintre autorii din țară: George Călin – scriitor, diplomat, ambasador cultural la Convenția ONU de la Geneva și Președintele Asociației Culturale „Apollon”, Al Florin Țene – Președintele LSR, Liliana Moldovan, Viorel Pintea – Președintele UZPR Olt, prof. Ecaterina Chifu, prof. dr Elena Trifan, ing. dr. și prof. univ. Marian Nicolae, ing dr. Marian Teodor Popescu etc. și din diaspora: Prof. univ. dr. Florentin Smarandache din SUA, Elena Buică și Milena Munteanu din Canada, Sorina Ivănescu Lynskey și Emanuel Pope Hopernicus din Marea Britanie, Doina Moritz din Germania, Vasile Hatos din Italia, Anca Cheaito din Liban, George Roca din Australia și Cristina Cărbune din Japonia!

După concluzii a mai urmat un ultim act artistic oferit de domnișoara Teodora Sitoiu care a interpretat o melodie dedicată limbii române!

La final, domnul inginer Cătălin Barbu a oferit din partea salinei câte un bulgăraș de sare, într-un săculeț, pe care fiecare să-l poarte permanent la el, deoarece „sarea înseamnă bogăție!” și te ferește de energiile negative din exterior! Dânsul a invitat participanții la eveniment să viziteze salina, expoziția de pictură, de sculptură în bronz, sculpturile în sare și nu în ultimul rând cea mai mare biserică din subteran din țară!

A fost un eveniment deosebit apreciat atât de participanți, dar și de turiștii care s-au oprit să asiste la această sărbătoare!

LA MULȚI ANI LIMBA ROMÂNĂ!

Cristina NĂLBITORU

 

     

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.