Ce poți să le faci proștilor – mai mult ca sigur sunt și eu printre ei, nu mă sustrag din comunitatea căreia-i aparțin, pesemne ca membru suplinitor, nu titular cu drepturi depline (zic și eu, dar cine mai știe…?!)? Cum oi fi, cum n-oi fi, eu sunt de părere că pentru a concepe vreo soluție în legătură cu semnalmentele de alarmă precizate în preambulul reflecțiilor prezente trebuie să știi mai întâi ce înseamnă să fii prost. Păi, ca să știi exact asta trebuie să și fii, că numai așa poți avea o forță analitică autentică, din interiorul fenomenului, căci prostia este de fapt un fenomen de nedesăvârșire factuală, din care rezultă oameni neterminați – eu știu, că dacă nu-s chiar prost răzbit, m-or fi prostit alții, de multe ori. Numai că, nimeni pe lumea asta nu-i mai convins că este altfel decât pare, ca prostul.
Păi dacă prostul nu vede, nu simte, nu înțelege că este prost (cum să înțeleagă că e prost, dacă e prost), ce metode să aplici ca să-i deschizi ochii mari pentru a avea în vedere toate acestea?! Cumva credeți că tortura convingerii prin depanarea totală și drastică a tuturor articulațiilor creierului său este eficientă?! Eu unul nu mă bazez pe așa ceva.
Să zicem că în ultimă instanță se recurge și la asta, atât cât e-n puterea și firea omenească, dar întrebarea este în cazul respectiv dacă putem fi siguri că așa metode ajută în vreun fel să se deștepte cineva cât de puțin din cât de prost era, ca să nu mutăm din loc fără o minimă șansă de reușită mobilierul capilar interior al omului.
Nu prea cred că nu batem noi câmpii cu așa parascovenii, dar dacă e totuși ceva de luat în seamă, atunci să ne punem întrebarea cât de deștept poate deveni un om patologic prost, cu prețul pierderii totale a drepturilor și libertăților sale prin mijloacele educației și culturalizării cu brutalitate și șantaj?! Dacă s-a întâmplat aceasta cedând omul la tortură cu știința sa, numai deștept nu a devenit…! După cum n-a fost nici prost destul, că prostu-i încăpățânat inconvertibil, își apără prin luptă vitejească propria-i statornicie, nesuportând contrazicerea, schimbarea, exemplul, critica, umorul, sfatul, până la capăt…, în clipa în care admite cedarea începe degradarea și preschimbarea identității sale de prost cu glorie și devine prost pasiv.
Cam tot așa și eu: dacă-i pe-așa, iubind până la sânge dreptatea, libertatea și orgoliul meu, în felul lor, prefer să rămân prost notoriu decât să fiu constrâns să devin deștept facultativ, ocazional și cu orice preț, că oricum, nu devin – vezi cazul unor absolvenți de facultăți cu duiumul pe plată grasă, ce nu parcurg temeinic niște cursuri, trec prin școală ca prin brânză, nu bagă nimic la cap și te trezești cu ei că ajung boși…!
Na, că v-am zis-o…! Dacă ar intui niște vizați pitiți în subrândurile de față că aici este vorba despre ei, păunii cei ce se cred deștepți fără să fie, cu câte un CV cât vechile cărți de telefoane, membri și răzmembri de asociații, organizații, uniuni, citați și răscitați prin dicționare, antologii, caleidoscoape, indexuri, opisuri, enciclopedii, evidențe, pomelnice împestrițate cu titluri, funcții, ocupații, demnități…, autori de basculante întregi de steril livresc, seniori editori de fițuici, politicieni de dau în gropi, guvernanți de dau pe dinafară, tot felul de pocitanii, hăpăi, mahări burtoși, ștabi îngâmfați și jbanghii, fanți vulgari, oameni lupi ai oamenilor (cum îi oglindește înțelepciunea latină), caraghioslâcuri de oameni, traficanți de prostie, răutate și ură, titulari de licențe academice obținute la fel ca pe permisele de conducere false, cu bacșiș și ghișefturi, fără știință și competențe, fără cursuri serioase și examene riguroase, tiriplici ce-și caligrafiază numele peste tot unde te aștepți și unde nu, artiști fără talent și mulți, mulți alții ar mârâi la mine iar eu nu aș mai putea de asta…! Nouăzeci și nouă la sută din zisa elită a celor de mai sus m-ar strânge de gât, dar până să facă ei asta le zic eu anticipat vreo două în curată limbă românească neacademică…!
Fala acestor oameni mediocri extrem de infecțioși pentru societate, construită în artefact prezentabil dar efemer și destinat decadenței încă de la prefață nu e decât prostie omenească învelită în staniolul foșnitor al aroganței din partea lor și toleranței din partea celorlalți.
Dar într-o zi vine fiecăruia rândul să fie cărat cu trancarul la decontaminare în groapa comună a nulității, ca să nu mai infecteze pământul căruia-i face umbră inutil, apoi dispare…! Mai rea rămâne să fie dezamăgirea suportată în urma lor de către cine slăvește ca pe Mesia oameni mediocri, proști și periculoși…! Dacă facem roată ochii la barbariile electorale devenite un acoperământ mediatic național bubos, imaculat și sinistru zgomotos, nu este deloc dificil să descoperim printre candidați astfel de exemplare umane neterminate (cu mulțumiri călduroase pentru sintagmă simpaticei Dana Budeanu ce mi-i dragă de aș lua-o acasă la mine, dar nu o iau din simplul motiv că nu merge – dacă mă gândesc bine, ideal ar fi să merg eu acasă la ea însă nu mă duc tot dintr-un simplu motiv: nu mă primește).
Spor la vot, dragilor, că barem n-o să vă pară rău, vom avea ce vom merita…! Cum e turcul, și pistolul…!
(Aurel V. Zgheran)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..