Botezat de antici Chronos
El din Haos Univers
a creat,… de fapt cam Totul,
mitologic, dar pervers…
…Timpu-n sine-i noţiune
care stă, n-are viteză,
nu încape nicăieri,
fiind de fapt o ipoteză.
Derulându-şi paşii vieţii
şi-al mişcării ritm, în schimb
prin a lui clepsidră-a minţii
Omul şi-a creat un Timp…
…ce-a dotat Umanitatea
cu măsuri, cu etaloane :
Viaţa-n clipe şi jaloane
confruntând Infinitatea …
Dan Eugen Munteanu – Bad Homburg, 22 Ianuarie 2012


