De 26 iunie 2016, am pornit de la ora 7.00, către Boldești-Scăienii Prahovei, situat la 10-12 km de Ploiești, oraşul copilăriei prietenul nostru Transatlantic CRISTIAN PETRU BĂLAN. Am ajuns la Boldești în jurul orei 9.00 și mare ne-a fost supriza să o cunoaștem și pe soția academicianului, doamna DORINA BĂLAN, o scumpete de femeie, blândă și primitoare, cu o căldură sufletească extraordinară. Amândoi prietenii noștri, niște oameni frumoși și la chip și la suflet, cu povești de viață interesante, emigrați de nevoie în Țara tuturor posibilităților – SUA, acum mai bine de 30 de ani, cu o familie foarte frumoasă, formată din două fete – Codrina și Ozana, ginerele Jimmy și cei doi nepoței – Andrew și William Caldwell King. A fost o zi superbă, în care ne-am simțit ca în familie, am vizitat Boldeștiul, toate locurile în care Cristian Petru Bălan a lăsat câte ceva: Casa de Cultură – unde există cel mai mare portret Eminescu din țară, și în fața căreia tronează busturile celor doi îndrăgostiți eterni – EMINESCU ȘI VERONICA MICLE, Cimitirul din Boldești – cu o fațadă pictată de CPB, Rupătorul de geam – o statuie unică, din oțel, care amintește că aici la Boldești a existat una dintre cele mai mari fabrici de sticlă din Europa și, nu în ultimul rând, la replica Statuii Libertății, tot o sculptură semnată CPB.
Tot astăzi am cunoscut la Boldești pe unul dintre vechii prieteni ai lui Cristian Petru Bălan, pe domnul ION MIRCEA, un scriitor de mare talent, de la care am primit toate cele 9 titluri de carte proprii: POVESTE DE DRAGOSTE (Vol. 1 și vol. 2), LUMEA VIITORULUI, VERSURI, REPORTAJ DIN UNIVERS, SCRIERI DIVERSE, LEGENDE ȘI POVESTIRI, SCRIERI ȘI NUVELE CONTEMPORANE, VISUL UNUI PĂMÂNTEAN, toate apărute la editura AUREO, Oradea. Vă mulțumim, domnule Ion Mircea, pentru ospitalitatea dumneavoastră și a doamnei Liliana! Ne-am bucurat să vă cunoaștem!
Din suflet, îi dorim academicianului CRISTIAN PETRU BĂLAN, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 80 de ani, un sincer și călduros LA MULȚI ANI! Să ne reîntâlnim tot aici și la 100 de ani, de ce nu? Vă mulțumim din suflet, doamnă DORINA și dragul nostru CRISTIAN, pentru minunata zi petrecută cu voi, aproape de sufletele voastre minunate, că ne-ați oferit ocazia de a ne simți ca o mare și frumoasă familie! Vă dorim viață lungă, fericire și bucurii de la copii, nepoți și de la prieteni! VĂ MULȚUMIM CĂ EXISTAȚI!!!
Ai voștri prieteni, fam. STROIA – Gheorghe, Maricica. George-Nicolae și Codruț-Marian.


