Decembrie 1947, decembrie 2023…! Șaptezeci și șase de ani de republică ilegitimă. Carusel de președinți cu o panoplie pestriță de pregătiri și ocupații profesionale, niciuna dintre ele adecvată supremei funcții în stat.
Abile aranjamente, conspirații, manipulări, șiretlicuri, vicleșuguri, înainte de și după 1989, pentru ascensiunea la vârful lanțului trofic politic (exemplul turnătorului dovedit Traian Băsescu, alias Petrov este categoric și totuși încă ameliorat de către deplasați intratabili), animă de șaptezeci și șase de ani carnavalul de factualitate decadentă românească.
Înaintăm în acompaniamentul unui imn înrădăcinat în asprimea melodică bizantină și răstălmăcit în tematica revoltei cochete de bravadă și adulterare intrapartidică acoperită de aclamații patriotice alterate și agresive convențional.
Șaptezeci și șase de ani de republicanism ovațional la priveghiul prosperității noastre materiale și spirituale. Suplicii metastazice asupra drepturilor și libertăților noastre, atentate barbare asupra idealurilor și demnității noastre, degradarea onoarei și țelului adevăratului patriotism, a vocației eroice, avansarea de la ideologia moscovito comunisto securistă primară la mediocritatea clămpănitoare parvenitisto securisto fariseică. Trădători expatriați în propria țară. Asta și aceștia om fi ajuns să fim?! Da sau nu?! Pare că da…! Cel mai adevărat răspuns este da…!
Decembrie bătut în cuie…! Lugubră prefacere românească slăvită până mai ieri sub steagul dezmățat republicano comunist. Sinistră prohodire a transfugilor politici ce ne îngroapă în minciună, ilegitimitate a formei de guvernământ statuate de constituția post decembristă până în vecii vecilor – nu e o sintagmă de stilistică senzaționalistă, e purul adevăr de meschinărie crucială: avem dreptul de a ne schimba orice în ce ne privește pe noi și țară, mama dacă vrem, naționalitatea, credința, anatomia naturală, orientarea, alianța, mașina, partidul, președintele, parohia, animalul de companie, mobila din locuință, coordonatele de socializare, cioara din parul casei, ciuha din vie, momâia din casă, câinele din lanț, moneda, stema, imnul, steagul…, dar toate sub pavilion republican etern, pentru că republica e musai să rămână împietrită în constituție până la sfârșitul veacurilor…!
Decembrie lugubru…! Luna angrosiștilor istorici ce-ncarcă finalul de calendar cu replici false la sărbători…! Decembrie e luna în care adevărul sare pârleazul din istorie în omisiune și potlogărie…!
(Aurel V. ZGHERAN)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..