Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » ICOANE » Despre Sfintele Icoane – adevăr al învăţăturii despre Iisus Hristos Domnul, Stăpânul şi Mântuitorul – importanţa şi celebritatea lor…

Despre Sfintele Icoane – adevăr al învăţăturii despre Iisus Hristos Domnul, Stăpânul şi Mântuitorul – importanţa şi celebritatea lor…

Sfintele icoane formează un mare tezaur spiritual al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus multe, de către teologi, şi s-au scris volume întregi. Înaintaşii şi Sfinţii Părinţi au vorbit despre rolul lor, duhovnicesc şi dogmatic în acelaşi timp, şi ne-au învăţat să ne închinăm la icoane ca la înşişi sfinţii care sunt închipuiţi pe ele. „Căci cinstea dată icoanelor se urcă la chipul cel dintâi” spune Sfântul Vasile Cel Mare. Mulţi consideră sfintele icoane mai mult ca valori artistice şi istorice decât ca obiecte putătoare de har şi sfinţenie. Ei admiră îndeosebi vechimea, culorile, măiestria şi arta cu care sunt lucrate. Dar nu surprind, nu simt duhul care vibrează şi se transmite prin aceste sfinte obiecte!…

Prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Hristos, cu Fecioara Maria – Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, prin sfânta rugăciune. Prin icoane întreţinem un continuu dialog cu Creatorul cerului şi al pământului şi cu toţi sfinţii. Este suficient numai să vezi o icoană, să îngenunchezi în faţa ei, că te şi înalţi, imediat, cu mintea la Iisus Hristos. Desigur, ne putem ruga şi fără să avem în faţă icoane, dar creştinul obişnuit îşi adună mintea cel mai uşor şi intră în atmosfera rugăciunii, stând în faţa unei icoane făcătoare de minuni, şi, defapt, toate icoanele pot fi făcătoare de minuni!… Atunci simte imediat Harul Sfântului Duh în inima sa, simte o prezenţă divină continuă, căldură şi încredere duhovnicească, pe care le-ar simţi mult mai greu dacă s-ar ruga în lipsa unei astfel de icoane!… Cu alte cuvinte sfintele icoane scurtează calea între cer şi pământ, întreţin un permanent dialog între Dumnezeu şi om, îl urcă pe om spre cer, după măsura smereniei lui şi îl coboară pe Dumnezeu spre pământ, după nemăsurata Lui dragoste!…

În cele ce urmează doresc să prezint, pe scurt, trei dintre cele mai renumite icoane care se află la noi în ţară. Una dintre cele mai vechi şi mai vestită icoană de pe pământul ţării noastre este, fără îndoială, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Neamţ, atât din punct de vedere istoric cât, mai ales, spiritual. Este destul de greu să vorbeşti, astăzi, despre tot ce a însemnat această sfântă icoană, de-a lungul celor şase secole de existenţă pe pământul binecuvântat al Moldovei.

Să ne gândim mai întâi la atâtea generaţii de călugări cuvioşi, care s-au nevoit în Mănăstirea neamţ, şi care au fost îndemnaţi, supravegheaţi şi mângâiaţi de duhul celei mai curate evlavii prin această minunată icoană. Să ne gândim că mii de monahi, din care unii au devenit mari sfinţi, s-au rugat ziua şi noaptea la acestă sfântă icoană şi i-au închinat atâtea imnuri, acatiste, paraclise şi cântări de laudă. I s-a cerut ajutorul pentru voievozi, pentru poporul nostru dreptcredincios, pentru ţară, pentru sănătoşi şi bolnavi, pentru buni şi pentru mai puţin buni, pentru toată lumea. Să ne gândim la toţi voievozii din Ţara Moldovei, care veneau negreşit an de an să-şi plece frunţile la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, cerându-i acoperământul şi rugăciunile, atât în vreme de linişte cât, mai ales, în cele de restrişte. Să ne gândim la pelerinajele de mari proporţii ale credincioşilor noştri de pe toate meleagurile care veneau, şi vin în continuare, să se roage, să se întărească în credinţă datorită acestei sfinte icoane. Darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu îi ajuta pe toţi: domnitorii dobândeau curaj şi biruinţă în lupte, călăgării obţineau ajutor împotriva patimilor şi negrăite mângâieri duhovniceşti, credincioşii primeau binecuvântare şi tărie în necazurile vieţii, bolnavii dobândeau sănătate, săracii răbdare în suferinţă, bătrânii sfârşit bun şi creştinesc. Fiecare primea, şi primeşte, după credinţa şi eforturile sale. Nimeni nu se întorcea sau nu se întoarce, acasă, supărat şi dezamăgit!…

Această icoană a fost dăruită Domnitorului Alexandru Cel Bun al Moldovei de către Împăratul bizantin Manuel Paleologul, în anul 1401. Este adevărat că lipsesc documentele din acea epocă care să ateste acest fapt. Pentru că întotdeauna lucrurile mari, închinate spre slava lui Dumnezeu, se făceau fără documente. Totuşi sunt destule însemnări mai târzii, care demostrează în mod convingător că icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ este de origine bizantină, că este adusă de către Alexandu Cel Bun, că este miraculoasă protectoare a călugărilor şi a oamenilor de rând!… Această icoană este foarte bine păstrată până astăzi. Are mărimea de 1 m/1, 20 m şi este îmbrăcată în argint aurit din timpul stareţului Neonil adică din anul 1850. În tot acest timp a stat în naosul bisericii mari (ca şi astăzi), într-o strană specială (tron) aşezată puţin către absida (latura) nordică a bisericii. Să se reţină faptul ea are două feţe: Maica Domnului cu Pruncul pe mâna stângă – în faţă, iar pe verso este pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruinţă. De remarcat faptul că, până astăzi, domnitori, cronicari, boieri de sfat, scriitori, credincioşi de la sate şi oraşe, călugări, sihaştri şi preoţi, turişti din ţară şi de peste hotare vin să admire şi să-şi plece frunţile înaintea icoanei Maicii Domnului de la Neamţ şi fiecare primeşte ajutor după credinţa lui. Se închină, o sărută, se sfinţesc şi sfinţesc icoana cu lacrimile, cu credinţa şi cu căldura inimii lor!…

O alta dintre cele mai importante icoane săvârşitoare de minuni din ţara noastră este cea de la frumoasa Mănăstire Dintr-un Lemn, din Judeţul Vâlcea, importantă ca frumuseţe artistică şi grad de conservare şi mai ales, deosebită pentru rolul ei spiritual pe care l-a avut dintotdeauna pentru mănăstire şi pentru credincioşii din zona Olteniei dar nu numai. Tradiţia veche locală spune că un cioban ar fi văzut-o pe Maica Domnului, care i-a poruncit să taie din poiană un stejar falnic şi să facă din el o biserică mică de lemn. Tăind stejarul, ar fi găsit în tulpina lui acest preţios odor – Icoana Maicii Domnului.

Paul de Alep aminteşte în însemnările sale că un călugăr sihastru a găsit această sfântă icoană agăţată de tulpina unui stejar, din care a auzit acest glas: „Dorinţa mea este ca tu să faci aici pentru mine o mănăstire din acest stejar”. Aşa a luat fiinţă în prima jumătate a secolului al XVII – lea (1634 – 1636), o bisericuţă de lemn, cu hramul „Naşterea Micii Domnului”, în care s-a păstrat o vreme sfânta ei icoană până la zidirea bisericii mari din piatră. După părerea celor mai autentici specialişti, acestă icoană este de origine bizantină, din epoca împăraţilor paleologi şi ea a ajuns la noi, probabil, odată cu căderea Constantinopolului sau, ulterior acestei date. Dincolo de datele istorice, însă, această icoană este o perlă a icoanelor vechi din România. Ea este aşezată în catapeteasmă (iconostas) şi are dimensiuni foarte mari, fiind înaltă de 1, 50 m şi lată de 1, 10 m. Poate este cea mai mare icoană a Maicii Domnului – făcătoare de minuni de la noi, din ţară. Este o adevărată Împărăteasă a icoanelor româneşti şi sufletul Mănăstirii Dintr-un Lemn!…

Însuşi felul în care a fost descoperită şi păstrată atât de bine până astăzi este o dovadă incontestabilă că această icoană este făcătoare de minuni, în primul rând cu ea însăşi!… După obiceiul locului, icoana nu este scoasă pe câmp în timp de secetă ca altele în schimb este renumită vindecătoare de boli şi suferinţe omeneşti pentru care fapt este foarte vizitată de către foarte mulţi oameni cu diferite cereri şi suferinţe urmând ca, pentru rugăciunile şi darul sfintei icoane din acest minunat lăcaş să dobândească sănătate, uşurare, mângâiere, încredere în viaţă şi nădejde în Dumnezeu!…

Dorim să continuăm acest material cu prezentarea Icoanei Maicii Domnului – Făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, Judeţul Cluj. Această vestită icoană a fost pictată pe lemn în anul 1681, de către preotul Luca din Iclod şi donată, mai târziu, Mănăstirii Nicula, unde se păstrează până astăzi. Prin Harul Duhului Sfânt şi cu rugăciunile Maicii Domnului, această icoană a plâns de mai multe ori cu lacrimi adevărate şi a devnit vindecătoare de boli. Unii credincioşi care se închină cu evlavie la ea se fac sănătoşi, se izbăvesc de primejdii şi sun apăraţi de necazuri cu rugăciunile Preasfintei Fecioare Maria. Alt mar dar al acestei sfinte icoane este că, în fiecare an – la 15 August – Hramul Mănăstirii Nicula – în cinstea ei se adună sute de mii de credincioşi din toată ţara, aşa încât Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai mari şi mai vestite locuri de pelerinaje nu numai în ţară dar şi în Europa!… Pregătirea pentru acest hram se face cu câteva zile înainte, când sute şi mii de oameni îmbrăcaţi în haine de sărbătoare pornesc, pe jos, spre această mănăstire. Este caracteristic acestui hram faptul că majoritatea pelerinilor vin în procesiune cu icoane ale Maicii Domnului, purtate în general de către copii şi tineri. Pe cale merg rugându-se sau rostind cântări bisericeşti închinate Sfintei Fecioare!…
Cu alte cuvinte sau în altă ordine de idei Creştinismul se înţelege ca fiind relaţia omului cu Dumnezeu. Această relaţie are caracter istoric, prin urmare problema omului şi a lui Dumnezeu se studiază, se înţelege în sens teandric-istoric. Deasemenea, religia creştină, care este revelată, este căutarea omului de către Dumnezeu. Această căutare e lungă, ea are origini în creaţie, când omula fost creat după „chipul” şi asemănarea lui Dumnezeu şi până la cuvintele Evangheliei: „şi cuvântul trup s-a făcut”. Prin icoană, ca reprezentare a lui Dumnezeu întrupa, Biserica Ortodoxă mărturiseşte despre asumarea firii omeneşti în ipostasul Cuvântului lui Dumnezeu şi deci despre mântuirea firii noastre. Icoana „izvorăşte astfel din învăţătura despre mântuire”. Argumentul principal al cinstirii icoanelor este, deci, întruparea lui Iisus Hristos: „Odinioară Dumnezeu, cel netrupesc şi fără formă, nu se reprezintă nicidecum în icoană. Dar acum, după ce s-a arătat în trup şi cu oamenii a petrecut, înfăţişez în icoană ceea ce este văzut al lui Dumnezeu”, ne spune Sfântul Ioan Damaschinul. (Cuv.I.despre icoane)

Dar, înainte de a intra în această problemă, voi prezenta ca argument al cinstirii icoanei, faţă de interdicţia mozaică a chipului cioplit, o preţioasă precizare a deosebirii între idol şi simbol. El a fost făcut pentru prima dată în istorie de către Părinţii Bisericii în timpul marilor contoverse iconoclaste. Prin ea a putut fi împăcată în conştiinţa creştină, contradicţia aparentă din Vechiul Testament între interdicţia chipurilor cioplite (Exod. 22, 4-6; 22, 25; 32, 1-4; Levitic 26, 1; Deuteronom 4, 19-20; 27, 15) şi porunca de a se turna doi heruvimi în cortul sfânt( Exod. 25, 18-21), sau de a se turna un şarpe de aramă ca semn a lui Hristos (Numeri 21, 8-9). Iată un citat clasic a Sfântul Teodor Studitul (Antiorh I) „O ce nebunie! Negaţia (închinări la idoli), opreşte a se asemăna Dumnezeu cu o făptură din cele ce sunt, cu soarele, cu luna, cu stelele, sau cu alceva dintre celelalte, care este una cu construirea de idoli; afirmaţia vrea să ridice pe Israel pe o cale simbolică, prin anumite clipuri şi forme la contemplarea şi slujirea unicului Dumnezeu. Oare nu este şi chipul (paradigma) întregului cort o manifestare văzută a slujirii în duh, desemnată prin vedenii simbolice marelui Moise, De Dumnezeul tuturor?”.Acest text face o diferenţiere clara intre idol şi simbol. Idolul fixează spiritul închinătorului la lumea creată, simbolul priveste la inălţarea minţii omenesti dincolo de el, la contemplare şi închinare spirituală a lui Dumnezeu. El nu este o realitate pentru sine, ci în funcţie de o altă realitate pe care o simbolizează. El este o scară care ajută spiritul să urce la realitatea simbolizată. Este văzut deci în funcţie de transcedenţă. Idolul nu înalţă spiritul la o trascendenţă, ci îl coboară în creaţie, îl reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Mărurisitorul zice: „Sensul idolilor şi al înclinării lor de către cei rătăciţi, rămânând la ceea ce se vede şi neputând indica mai mult… îndreaplă mintea omului la pieire şi la materia nensufleţită”. De aceea Sfăntul Apostol Pavel (I Corinteni 8,4) spune: „Nu este vreo putere în idoli, ci sunt pietre şi demoni…”. Tocmai pentru faptul că idolii simbolizează forţe imonente, exagerate demonic, sau asociat mituri, care personifică aceste forţe, iar cultul lor e legat de mituri animând şi el acele patimi în oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. În schimb simbolul sacru e un semn sensibil al prezenţei lui Dumnezeu, depildă: „Să faci doi heruvimi din aur,… să fie aripile întinse pe deasupra… „Acolo Mă voi întâlnii cu tine” iată deci imagini aşeazate pe Chivotul Legământului, chiar deasupra sulurilor Legii care le interzice.

Prin simbolurile sale, Vechiul Testament mărturiseşte credinţa sa în comunicabilitatea lui Dumnezeu prin mijloace sensibile şi o anticipare a icoanelor, precum Vechiul Testament este o anticipare a lui Iisus Hristos. Icoana nu mai este nici idol, care identifică natura sau diferitele ei forţe cu Dumnezeu, nici simbol care atestă prezenţa lui Dumnezeu dar Îi afirmă distincţia de el, ci reprezentare lui Dumnezeu însuşi devenit ipostasul personal a firii umane. Icoana păstrează distincţia între creatură şi Dumnezeu, dar vede într-o faţă umană creată pe ipostasul dumnezeiesc însuşi devenit subiectul ei. Ea este locul unei prezenţe harice, ea face trecerea de la tip la prototip, de la ceea ce este zugrăvit la ceea este în original. Învăţătura Bisericii despre icoană se bazează pe fundamentul ei hristologic, întruparea lui Iisus Hristos dă sens icoanei, iar apărând icoana, ea a avut conştiinţa că apără temeiurile credinţei.

Pentru iconoclaşti icoana veritabilă este aceea identică cu prototipul, ajungând la concluzia că singura icoană a lui Iisus Hristos – Euharistia. Pentru Biserică Sfintele Daruri nu sunt o icoană tocmai pentru faptul că sunt identice cu Prototipul lor, ele nu se prefac în imaginea, ci în „prea curat Trup şi scump Sânge” a lui Iisus Hristos. Noţiunea de „icoană” presupune difernţierea esenţială dintre imagine şi prototip. Ea este spune Patriarhul Nichifor, o asemănare a prototipului, dar se deosebeşte prin natură de acesta. Dacă nu se acceptă această distincţie se ajunge la idolatrie. Pentru iconoclaşti nu poate fi icoană, decât aceea xare poate reprezenta cele două naturi ale lui Iisus Hristos, umană şi divină. Dogma de la Sinodul IV Calcedon (451) face însă o distincţie clară între naturi pe de o parte şi persoana, pe de alta. De aici icoana nu reprezintă nici natura umană, nici cea divină, ci persoana, spune Teodor Studitul a unei Persoane divine întrupate, în cazul lui Iisus Hristos. Icoana se leagă de prototip pentru că îi reprezintă persoana şi îi poartă numele. Dar se face distincţia netă: „În Sfânta Treime, Iisus Hristos se deosebeşte de persoana Sa. În icoane, El se deosebeşte de propia Sa reprezentare prin natură” ne spune Teodor Studitul.

De la interzicerea picturii, reprezintării lui Iisus Hristos s-a ajuns la respingerea tuturor celorlalte icoane. Împotriva lui Leon al III – lea, care a dat un Edict în sensul acesta, Sfântul Ioan Damaschin arată sensul acestei interziceri: „Dacă pictezi imagini ale lui Hristos fără să le pictezi şi pe cele ale sfinţilor, este limpede că ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfinţilor”. El percepe legătura intimă ce există între venerarea icoanelor şi cea a sfinţilor. Refuzând venerarea sfinţilor se sfârşeşte logic prin a se respinge venerarea moaştlor, şi în general, a tot ceea ce este material. Pentru ortodoxie, mântuirea este legată tocmai de materie, fiindcă ea este realizată prin unirea ipostatică dintre Dumnezeu şi trupul omenesc. Sfântul Ioan Damaschin răspunde în acest sens: „Nu ador materi, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit să locuiască în materie şi Care, prin cele materiale, mi-a dus mântuirea”… Pentru Sfântul Teodor Studitul, icoana este o confirmare a chenozei Fiului lui Dumnezeu; ca atare nu este urâtă Domnului: „Nu este urâtă de Dumnezeu, o, cugetător al deşertăciunii, ci este chiar foarte iubită”. Fiindcă, altfel, cum ar fi făcut ceea ce I-a fost urât să facă? Căci nimic nu are atât de primordial omul între însuşirile Lui, ca putinţa de a fi înfăţişat in chip. Iar ceea ce nu poate fi înfăţişat în chip nu este nici om, ci vreun avorton. Vezi, prin deşartele tale cuvinte, ce deduci că este Iisus Hristos, cel ce, pentru imensa lui bunătate, a iubit să se facă om adevărat în toate?… Şi cum se va crede că şi-a luat trup din Sfânta Fecioară Maria – Născătoarea de Dumnezeu, dacă nu se zugrăveşte în icoană la fel ca noi?…

Dacă nu se înfăţişează în icoană, nu este din ea trupul, ci ceva deosebit… Şi ca urmare, Răscumpărătorul nu a dat morţii preţul pentru noi… nici n-a înfrânt pentru sine împărăţia morţii… Nu a omorât moartea în trup, nu om a înviat în Iisus Hristos cei ce am murit în Adam… Depărtează-te, deci, de la rătăcire, de voieşti, omule, şi cunoaşte că Iisus Hristos, făcându-se om adevărat, a fost vestit de cuvântoâătorii de Dumnezeu ca unul ce poate fi descris prin cuvinte şi zugrăvit. Pentru că cele ce cuvântul le înfăţişează istoriei prin auz, acelea pictura tăcând le arată prin imitare”. Sfântul Teodor Studitul vede implicată în negarea icoanei, negarea întregii opere de mântuire a lui Iisus Hristos, a patimii, morţii etc. El constată paralelismul între cuvântul despre Iisus Hristos şi icoana Lui. Căci şi cuvântul zugrăveşte în mintea ascultătorilor un chip al lui Iisus Hristos… A nega lui Iisus Hristos putinţa de a fi zugrăvit în icoană, înseamnă a nega toate însuşirile Lui trupeşti, deci a cădea în dochetism. Nicăieri nu se spune că Iisus Hristos a fost fără chip. Icoana aceasta arată că a avut chip, a luat chip de rob, după cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 2,9. În inima iconoclasmului şi a tuturor ereziilor tipice. Părinţii au descoperit „reducţia şi chiar refuzul misterului kenozei”. Icoana devine o confirmare mai mult a misterului kenozei devine ca mijloc paradoxal de realizare a teoriei umane a îndumnezeirii.

Aşadar, se cuvine ca noi să avem mare credinţă în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi cu jutorul acestor sfinte icoane să ne vindece, să ne miluiască, să ne poarte de grijă şi să ne mântuiască sufletele noastre, dacă mai credem în aşa ceva!…

Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/

Facebooktwitterby feather

Despre Stelian GOMBOS

CURRICULUM VITAE GOMBOŞ STELIAN TITUS Date Naţionalitatea: română personale: Data naşterii: 8 iulie anul 1977 Locul naşterii: Oradea – Bihor Obiective: Să îmi folosesc pregătirea acumulată în timpul studiilor şi să acumulez experienţă, răspunzând provocărilor pozitive Studii: 1992 –1996 - Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Oradea 1996 - 2000 - Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Oradea 2000 - 2001 - Masterat Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Oradea 2003 - 2006 – Doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea „Aristotel” din Thessalonic – Grecia 2008 – 2012 – Doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. 2012 – 2013 – Doctorand, prin transfer, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Craiova. 2006 - Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Managementul Informaţiilor în instituţiile publice” 2007 - Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Comunicarea intra şi inter instituţională în entităţile publice” 2008 – Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Transparenţa decizională şi liberul acces la informaţiile de interes public” 2008 – Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) „Carol I” Bucureşti – Colegiul Naţional de Apărare (CNAP) – Curs post-universitar de „Introducere în securitatea naţională” 2008 – Ministerul Afacerilor Externe – Institutul Diplomatic Român (IDR) – Curs post-universitar despre „România - relaţiile internaţionale şi integrarea ei în Uniunea Europeană”. 2009 - Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) „Carol I” Bucureşti – Facultatea de Comandă şi Stat Major – Masterat despre „Securitatea şi Apărarea Naţională”. 2010 – Şcoala Naţionala de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) – Masterat despre „Comunicare şi relaţii publice”. 2011 – Cursul european „Utilizarea calculatorului în şapte module – ECDL complet” – Bucureşti. 2013 – Cursul „Teorie şi practică diplomatică” la Şcoala Paleologu de „Studii umaniste şi diplomatice”. 2013 – Doctor in Teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Craiova. 2014 – Cursul „Retorica adaptată la context” la Şcoala Paleologu de „Studii umaniste şi diplomatice”. 2017 – 2021 – Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti. 2021 – 2022 - Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti – Cursuri de Master în domeniul „Carieră Judiciară”. Activitatea profesională: 2000 – 2003 - Profesor de religie la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea 2002-2003 – Preparator la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Oradea 2005 – până în prezent – Consilier (superior) la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României din Bucureşti. 2014 – 2018 - Epitrop – consilier la Biserica parohială „Sf. Ier. Nicolae şi Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din cartierul bucureştean Titan. 2014 – decorat, de către Patriarhia Română, personal de către Părintele Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, cu ordinul comemorativ “Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi conferit cu medalia jubiliară, închinată “Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. 2017 – până în prezent – Membru în cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR). 2017 – până în prezent – Membru al Asociaţiei Creştine “Lăcaşuri Ortodoxe” din România. 2017 – până în prezent – Membru al Fundaţiei Creştine “Arsenie Boca” din România. 2019 – până în prezent – Vicepreşedinte – Aria sector 4 şi Primvicepreşedinte – Aria Bucureşti în cadrul Ascociaţei Civilizaţia Ortodoxă din România (ASCIOR). 2017 – până în prezent – Membru în Departamentul Centrului de Cercetări Teologice, Interculturale şi Ecumenice “Sf. Ioan Casian”din cadrul Universităţii “Ovidiu” din Constanţa. 2019 - Decorat, de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, personal de către PS Părinte Episcop Iustin, cu ordinul comemorativ şi medalia jubiliară "Iustinian Arhiepiscopul". 2022 – până în prezent – Vicepreşedinte al Asociaţiei – Societăţii Cultural Patriotice „Avram Iancu” din România – Filiala „Avram Iancu” Bucureşti. Limbi străine: Engleză - mediu Franceză - mediu Greacă - avansat Profil personal: Persoană receptivă, dinamică, spirit de echipă, abilitate în comunicare şi negociere Permis de conducere-categoria B Cunoştinţe PC-Microsoft Office Hobby – uri: Literatura, excursiile, muzica, sportul Activitatea publicistică: În revistele: „Studii Teologice”, „Orizonturi Teologice”, „Revista Teologică”, „Glasul Bisericii”, „Ortodoxia”, „Lumina”, „Tabor”, „Altarul Banatului”, „Mitropolia Olteniei”, „Altarul Reîntregirii”, „Telegraful Român”, „Teologia”, „Legea Românească”, „Lumea Credinţei”, „Renaşterea”, „Buna Vestire”, „Porunca iubirii”, „Rost”, „Credinţa Străbună”, „Vatra Veche”, „Armonii Culturale”, „Lumină Lină”, „Constelaţii Diamantine”, „Semne”, „Moldova Literară”, „Epifania”, „Învierea”, „Didahia”, „Apostolia”, „Argeşul Ortodox”, „Ortodoxia Maramureşeană”, „Grai Românesc”, „Biserica Ortodoxă”, „Geopolitica”, „Familia Ortodoxă” şi „Familia Română”. Mai 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Smerită încercare întru desăvârşirea începutului” – la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Octombrie 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Smerite încercări şi începuturi” – la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Noiembrie 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „De la începuturi la profunzimi” - la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Iulie 2009 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Despre Biserică şi Stat între curs şi discurs” – la Editura „Top Form” din municipiul Bucureşti. Octombrie 2010 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Euharistia – calea către Iisus Hristos, Dumnezeu” – la Editura „Agnos” din municipul Sibiu. Octombrie 2010 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Vorbire şi convorbire cu oameni aleşi” – la Editura „Top Form” din municipul Bucureşti. Aprilie 2011 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Dumnezeiasca Euharistie – centrul vieţii liturgice şi duhovniceşti a creştinului” – la Editura „Emia” din municipiul Deva, judeţul Hunedoara. Decembrie 2011 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Din cuvântul înţeleptului – la ceas de sfat şi sfătuire...” – la Editura „Bunavestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor. Septembrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Armonii culturale şi spirituale contemporane”, la Editura „Armonii Culturale” din municipiul Adjud, judeţul Vrancea. Septembrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Armonii sacre în lumea contemporană”, la Editura „Armonii Culturale” din municipiul Adjud, judeţul Vrancea. Octombrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Oameni şi cuvinte. Portrete şi descrieri”, la Editura „Top Form” din municipiul Bucureşti. Aprilie 2013 – a apărut cartea cu titlul: „Omul subiect actual al dragostei lui Dumnezeu” – volum omagial, închinat Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae; autori: Stelian Gomboş şi Cristian Şerban, la Editura „Cristimpuri” din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova. Mai 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „O remarcabilă personalitate a vieţii bisericeşti şi naţionale – Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei”, la Editura „România în Lume” din Bucureşti. Iunie 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „De vrei să te mântuieşti cu întrebarea să călătoreşti...”, la Editura „Bunavestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor. Septembrie 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Frânturi de învăţături şi cunoştinţe: culegere de eseuri, meditaţii şi reflecţii asupra unor teme, subiecte şi cărţi”, la Editura „Aureo” din municipiul Oradea, judeţul Bihor. Iunie 2014 – mi-a apărut cartea (lucrarea de doctorat) cu titlul: „Sfânta Euharistie – Taina Nemuririi. Rolul ei în creşterea duhovnicească a credincioşilor”, la Editura „Mitropolia Olteniei” din municipiul Craiova, judeţul Dolj. Septembrie 2014 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Câteva spicuiri, sugestii şi recomandări…”, la Editura „România în Lume” din Bucureşti. Mai 2015 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Minunat este Domnul Dumnezeu în tot lucrul mâinilor Sale - Culegere de articole, eseuri şi studii teologice", la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Octombrie 2015 - mi-a apărut cartea cu titlul: „Împărtăşiri spirituale…”, Colecţia „Scrisul de azi”, Editura „Singur” din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. Martie 2016 - mi-a apărut, cea de-a douăzecea carte, cu titlul: „Smerite şi sincere împărtăşiri”, la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Noiembrie 2016 – cartea cu titlul: "Câteva sincere mărturisiri şi smerite împărtăşiri din rodul îmbelşugat şi tezaurul binecuvântat al Cuvântului - Culegere de articole, eseuri, studii, interviuri şi recenzii", Editura “Naţiunea”, Bucureşti. August 2017 – mi-a apărut cartea cu titlul: “Despre Spritualitatea Răsăriteană Autentic Ortodoxă ca Trăire în Iisus Hristos - Fundamente, Realităţi, Perspective şi Trăsături - Mic ghid sau îndrumător apologetic, dogmatic şi moral”, la Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa. Septembrie 2017 – a apărut cartea cu titlul: “Biserică, stat, societate în regimul comunist (1945-1989): intoleranţă şi deznaţionalizare în Harghita şi Covasna (1940-1972)”, autori: Stelian Gomboş şi Ioan Lăcătuşu, la Editura “Eurocarpatica” din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Mai 2018 – a apărut cartea cu titlul: “Certitudini, repere şi valori pentru omul contemporană” la Editura “Avrig&London”, din oraşul Avrig, judeţul Sibiu. Iunie 2018 – a apărut cartea – culegere de eseuri, cu titlul: “România în şi din noi!”, la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Iunie 2020 – a apărut cartea cu titlul: “Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie – Centrul vieţii creştine” scrisă, împreună cu Pr. Dr. Ioan Mircea Ghitea şi publicată la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Noiembrie 2020 – a apărut cartea cu titlul: “Gânduri printre rânduri răzleţe” publicată de Editura “Teocora”, sub egida Ascociaţei Civilizaţia Ortodoxă din România (ASCIOR) Buzău. Iunie 2021 – a apărut cartea cu titlul: “Teologie şi Spiritualitate în viziunea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians şi Ioan Gură de Aur. Tradiţie, înnoire, propovăduire şi mărturisire contemporană”, publicată la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Telefon: 0745/265661 e-mail: stelian_gombos@yahoo.com steliangombos@hotmail.com steliangombos@gmail.com https://steliangombos.wordpress.com/ https://www.facebook.com/stelian.gombos