Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » IN MEMORIAM » DESTINE LITERARE „PREMIUL PENTRU POEZIE”: ARISTIȚA BUCIU STOIAN –  D R A G O S T E A

DESTINE LITERARE „PREMIUL PENTRU POEZIE”: ARISTIȚA BUCIU STOIAN –  D R A G O S T E A

Din păcate, s-a stins așa cum a și trăit, ca un fulger (după furtună… o mare de liniște mortificatoare), la finele anului 2017, buna noastră prietenă din Drobeta Turnu Severin, poeta ARISTIȚA BUCIU STOIAN – fire caldă, blândă, surprinsă mereu cu zâmbetul de buze, în ciuda frământărilor sufletești ori neputințelor trupești pe care le avea. Simțeam de fiecare dată când ne auzeam la telefon o bucurie proprie imensă, aceea de a putea dărui omului aflat la celalalt capăt al firului, o speranță. Deoarece îi plăceau foarte mult poeziile în metro clasic, toată viața ei scriind doar poezii de această factură, îi recitam la telefon câteva poezii, de care se minuna, ca auzindu-le prima dată. Îmi spunea: „George, cine a scris poeziile astea? Sunt așa de melodioase și de grave!”. Iar eu răspundeam: „Aristița ai devenit deja un clasic, dacă nici măcar versurile tale nu le recunoști!”. Aristița, mai mirată: „George, sincer, nu le-am recunoscut. Poeziile mele, recitate de tine, sună așa de frumos!”. De fiecare dată îmi spunea că dacă mă aude la telefon, cu siguranță își încarcă bateriile și va mai trăi încă trei luni, așa încât îmi făcusem un obicei din a o suna, doar ca să mă asigur că Aristița e… încă VIE! Îi trimisesem un CD, cu câteva dintre poeziile scrise de ea, recitate de mine, și îmi spunea că ori de câte ori îi era rău, asculta CD-ul și se înzdrăvenea pe loc. Probabil că aprecierea sinceră făcută de cineva (o voce la telefon) îi aducea alinare, era deja un placebo.

Îi era rău, îi era foarte rău în ultima vreme, am regăsit-o tot la telefon, internată în spital, cu o voce stinsă, se observa că nu îi era bine deloc. S-a bucurat să mă audă, mi-a recunoscut vocea de la prima silabă rostită, a repetat întruna că dacă am sunat, va mai trăi încă… Așa a și făcut, a mai trăit. Datorită unor probleme de sănătate familială pe care le-am traversat, trecuseră deja trei luni de când nu am mai auzit-o la telefon pe Aristița. Nerăbdător, am pus mâna pe telefon, am sunat, iar de la capătul celălalt, o voce străină mi-a spus că Aristița împlinește o lună de cât a plecat spre lumea de dincolo. Era una dintre nurorile familiei. O lacrimă mi-a înfierbântat obrazul, o durere intensă m-a cutremurat, dar imediat am simțit cum înlăuntrul meu crește o lumină care rostește cu glas tare: „Mulțumesc, pentru că m-ai sunat! De acum, voi trăi veșnic!”. Atunci, am înțeles că oamenii sunt, dincolo de vorbele sau de faptele lor, niște energii fabuloase, care nu dispar, ci doar se transformă, că iubirile sau temerile vieților noastre se prelungesc și dincolo, către eternitate. Că prietenii de suflet nu pot fi uitați niciodată, că amintirea lor e o dulce și asumată vină. Dumnezeu să te ierte, draga mea prietenă! Să-ți fie cărarea plină de flori și de aromele raiului, pe care atât de mult îl iubești! Vei rămâne mereu în sufletul meu, ca un lăstar al unei primăveri fără de sfârșit! TE IUBESC!!!

Despre poezia Aristiței am scris ori de câte ori am avut ocazia, i-am publicat și câte o carte la editura Armonii Culturale, am promovat-o prin includerea în toate proiectele antologice valoroase Armonii Culturale (MERIDIANE LIRICE, 2013) și o voi face cu plăcere și de acum înainte. Deși a fost apreciată pe plan local, Aristița nu a fost promovată la adevărata sa valoare, fiind prea puțin (re)cunoscută la nivel național. Eforturi deosebite pentru promovarea poetei – și îi mulțumesc pe această cale – a făcut DĂNUȚ DEȘLIU, directorul editurii Dandes Press, care i-a publicat Aristiței ultimele titluri de carte. Spre frumoasă aducere aminte a poetei, redau mai jos, un scurt fragment critic, reprezentativ pentru lirica poetei severinene, pe care le-am scris la una dintre cărțile sale, în 2014. Citindu-l, Aristița spunea că nimeni, niciodată, nu a mai scris atât de frumos despre ea (CU DRAG, DRAGA MEA PRIETENĂ!).

*

*     *

Fremătând de neliniște – dar împărtășind o adâncă stare de liniște, prevestind întunericul – dar strălucind în lumină, picurându-se în lacrimi – dar aducând bucurie, blândă ca o mănăstire –  dar furtunoasă ca o pădure hibernală, poezia Aristiței Buciu-Stoian uimește, emoționează, încântă, creează dependență, prin adăugarea pe șiragurile simțirii a noi și noi stări, ce pot fi asemănate cu boabele desculțe de rouă pe o miriște de vară, înainte de răsăritul soarelui sau târziu în crepuscul. Aparent paradoxală, stările alternând cu vivacitate și repeziciune cum  într-o învolburată cascadă montană, în ea regăsindu-se omul în toate ipostazele sale existențiale – copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea, senectutea – lirica poetei severinene este un cântec destinat sufletului încărcat de noblețe, Omului care are harul de a simți și a-și însuși toate stările poetice manifestate. Într-unul dintre interviurile sale, poeta spunea că: nu oricine are capacitatea de a desluși tainele poeziei și asta fiindcă poezia a devenit un apanaj ”elitist”, cu exprimări ”savante”, care, în ultimă instanță, cu greu pot ajunge la sufletul muritorului de rând. Am scris dintotdeauna poezie, ca și cum aș fi făcut-o doar pentru mine, ca și cum aș vorbi cu mine, fără să oblig pe cineva să mă înțeleagă. Vibrez, însă, la citirea unei poezii în metro clasic și lăcrimez pentru fiecare gând care, deși este al meu, îmi doresc să poată deveni al oricui

Indiferent de ce și cui i se adresează, autoarea scrie o poezie șarmantă, în care se întrevăd frumusețile nebănuite ale sufletului: pragul sacru al casei părintești, leagănul copilăriei, dragostea infinită către țară, admirația față de Om, natura îmbrăcată în pasteluri emoționante, dar și teme și motive meditativ-melancolice, care diversifică sau, mai bine spus, completează universul poetic. O febrilă căutare a sinelui, o eternă stare de neliniște, din care țâșnesc întrebătoare amurguri, angoasante temeri față de iminența finalității, toate acestea făcând din poezia Aristiței o fierbinte rugă rostită în noapte, sub oblăduirea stelei către a cărei lumină visează. Un întreg cumul de elemente, stări și forțe benefice, care dau contur cert unui destin poetic împlinit. Și, dacă ar fi să nominalizăm la premiu doar una dintre trăsăturile esențiale ale poeziei Aristiței Buciu-Stoian, atunci aceea ar fi DRAGOSTEA, căci – așa după cum spunea marele Gabriel Garcia Marquez – Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea...

Gheorghe A. Stroia

Membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe

Facebooktwitterby feather