ȚAPUL ȘI MĂGARUL

Era odată un măgar cuminte

Și liniștit, și tare cumpătat,

Și receptiv la orice rugăminte,

Și primul săritor la ajutat.

Iar tot acolo, în vecinătate

Un țap obraznic viața și-o trăia –

Fără de griji, în plină libertate,

Care știa din plin a profita.

Ei se-ntâlneau ades pe șesul mare

Cuminți vecini – cu iarbă se hrăneau:

Măgarul și cu țapul pe-o cărare

Mergeau la adăpat, ori se plimbau.

Dar iată că-ntr-o zi, după o ploaie,

Când șesul era apă și nămol,

Se plânse țapul: – Un picior mă doare

Și nu mai pot ajunge la ocol!

Tot șchiopătând, rugă atunci măgarul

Cu ochi-n lacrimi și cu tulburare:

– Măi frate, simt pe pielea mea calvarul,

Mă du, te rog, acasă în spinare!

Se pare că de piatra din cărare

Copita mi-am strivit până la os

Și-abia de mă pot ține pe picioare,

Nu mă lăsa la greu, te rog frumos!

Măgarul nici nu puse la-ndoială

A țapului cuvinte – îl crezu,

Sărmanul nu știa că-i amăgeală

Și că vecinul lui se prefăcu.

Așa că-l aburcă frumos în spate

Și îl purtă spre casă, întristat

De suferința bunului său frate,

Care ofta întruna, deprimat.

Așa l-a dus măgarul vreo trei zile,

Pân’ la izvor, la șes și înapoi.

Sperând că țapul se va face bine

Cu iarba cea mustoasă din zăvoi.

Dar țapul șmecher, cățărat în spate,

Crăpa de râs, rânjind câte-un oftat,

Privind cum prin noroiul de la sate

Măgarul se îngloadă repetat.

Dar într-o zi, privindu-se-n băltoacă,

Ca în oglindă, ce văzu măgarul?

Un țap fudul cum râde pe la spate

Și îl tot strâmbă, că e prost, sărmanul…

Înțelegând că totul e o farsă,

Iar țapu-i nesimțit și profitor,

Porni măgarul trist cale întoarsă,

Pe-un mal de râu cu val amețitor.

El, fără să cuvânte, intră-n apă

Și-n valuri tot mai mari se cufunda.

– Ne înecăm, strigă de frică țapul,

Măgarule, eu nu pot înota!

Măgarul se făcu că nu-l aude,

Și se-afundă în valuri pân’ la bot:

– Am auzit că apa asta-i o minune

Și poate vindeca aproape tot!

Dar dacă valul ăsta nu m-a ține,

Măcar voi fi cu sufletu-mpăcat

Că pentru un prieten bun ca tine,

Eu m-am jertfit, iar tu te-ai vindecat!

„Îneacă-te, cum vrei, dar fără mine”,

În gând își zise țapul, vrând să sară…

Numai că valurile îi păreau străine,

Iar malurile rău se-ndepărtară…

Văzând că nu mai are vreo ieșire,

Atinse c-un picior un val spumos,

Apoi țipă el, palid de uimire:

– M-am vindecat, acum sunt sănătos!

Abia atunci spre mal porni măgarul

Pe-afurisit din spate aruncând –

Când speriatul țap atinse malul,

Fugi ca aghiuță, scăpărând…

Morala:

Când bunătatea stă în față cu prostia,

Iar cel viclean profită și înșală,

Se va sfârși curând „prietenia”,

Căci relele ieși-vor la iveală.

Autor Diana Sava Daranuța

Ilustrație de Diana Sava Daranuța

by

Referinţă Bibliografică

Diana Sava Daranuța: ȚAPUL ȘI MĂGARUL/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 decembrie 2024