De ce te uiți cu ochii goi
când deseori îți cer
să-mi dai din infinitul clipelor
din când în când doar una
pe care s-o trăiesc
simțind că-i veșnicia?
Te-am întrebat de-atatea ori
ce porți în suflet pentru mine
dar ți-a fost greu să te aduni
blocat rămas ai fost în clipa
ce mie mi-ai fi dăruit -o
în infinit de n-o scăpai.
Și-a fost ca tu în infinit
să-ncepi călătoria
din infinitul stelelor
îmi licărește una
din ea îmi pare că privești
e prea târzie clipa.
Din infinitul clipelor
culeg pentru-al meu suflet
nu c-ar fi ultima, și vreau
intens să-i simt trăirea
ca viața, acuma spre final,
să fie o bucurie.
21 aprilie 2026, Georgeta TUDOR

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..