Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » MARTURISITORI » Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Despre Cruce, martiriu şi suferinţă în viaţa, opera, gândirea şi activitatea Părintelui Arhimandrit Ioan Negruţiu de la Mănăstirea Timişeni, judeţul Timiş (1915 – 2003)…

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Despre Cruce, martiriu şi suferinţă în viaţa, opera, gândirea şi activitatea Părintelui Arhimandrit Ioan Negruţiu de la Mănăstirea Timişeni, judeţul Timiş (1915 – 2003)…

Moto: Părintele Arhimandrit Ioan Negruţiu face parte din generaţia care „a hotărât să-şi pună viaţa pentru apărarea credinţei şi sufletului românesc”, generaţie care a fost „martirizată de comunişti după înstăpânirea lor deplină în România” („Martiri ai temniţelor româneşti”, Editura Gutenberg, Bucureşti, 2008).

Introducere

Reconstituirea profilului său duhovnicesc, teologic şi intelectual numai pe baza puţinelor documente păstrate în arhiva Centrului Eparhial din Timişoara şi a sumarelor informaţii publicate până acum este destul de dificilă, atât timp cât nu sunt cunoscute momentele dramatice ale suferinţelor, privaţiunilor şi umilinţelor trăite în temniţele comuniste. În acest scop, o documentare riguroasă în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ar fi mai mult decât necesară.
Născut la 9 iulie anul 1915, în localitatea Borşa, comuna Săcădat, judeţul Bihor, din părinţii Simion şi Floarea, agricultori, Ioan Negruţiu s-a confruntat, de la vârsta cea mai fragedă, cu greutăţile vieţii pământeşti. Potrivit propriei mărturisiri, încă de la naştere, a fost firav şi bolnav, aşa încât pe la vârsta de trei luni i s-a pregătit sicriul. Dumnezeu a avut însă un plan cu el şi i-a rânduit să-L slujească, să propovăduiască Evanghelia şi să arate oamenilor „cărarea Împărăţiei”. Rămaşi orfani de mamă şi apoi de tată, cei cinci copilaşi ai familiei Negruţiu au crescut sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi sub oblăduirea plină de dragoste a surorii mai mari. „Locuinţa de la marginea satului nu era deloc înstărită: „Într-o seară am găzduit un cerşetor orb. Am împărţit cu dânsul ţolul cu care ne înveleam; dacă Vasile Voiculescu ar fi scris povestirea cu supa de bolovan, am fi avut şi noi cu ce să ne cinstim oaspetele care, surprins de o sărăcie şi mai lucie, se va ruga cu lacrimi la miez de noapte”, povestea părintele unor apropiaţi.”
Clasa I primară a frecventat¬-o în satul natal, însă, din pricina sărăciei, a mers la şcoală numai la începutul şi la sfârşitul anului şcolar. Învăţătoarea a observat calităţile copilului Ioan şi, împreună cu soţul său, care era directorul şcolii, l-a înscris la un orfelinat din Oradea, unde a beneficiat de bursă. Studiile secundare le-a urmat în cadrul seminariilor teologice din Edineţ (Basarabia) şi „Sfântul Andrei” din municipiul Galaţi, pe care l-a absolvit în anul 1934.
Între anii 1934 şi 1938 a studiat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar apoi a urmat cursurile Seminarului Pedagogic Universitar, pe care le-a absolvit în anul 1942. În acelaşi an a fost hirotonit diacon şi preot celib de către Episcopul martir Nicolae Popoviciu al Oradiei, care l-a numit profesor la şcolile confesionale din oraşul Beiuş. Aici a activat din anul 1945 şi până în anul 1948, când a fost arestat şi închis în beciurile Securităţii din Oradea. Procesul a fost judecat la Cluj Napoca, Părintele Ioan Negruţiu fiind condamnat ca „duşman al poporului” la 10 ani de muncă silnică (op. cit., p. 141). După ispăşirea pedepsei, a fost eliberat, dar nu peste mult timp a fost arestat din nou. În total, a făcut şaisprezece ani de închisoare la Aiud, Cluj, Gherla, Jilava şi Canal.
În anul 1957, aflat la Canal, Părintele Ioan Negruţiu a avut un vis care l-a urmărit, prin semnificaţia lui adâncă, în toţi anii de suferinţă de mai târziu. „Urca cu mare greutate Golgota. Obosit, plin de sudoare, târându-se pe pietrele colţuroase, ajunse în vârful Căpăţânii, la picioarele celor trei cruci. Abia ridicându-şi ochii, cu teamă şi cutremur, spre cei trei crucificaţi, rămase uimit şi cuprins de tulburare, neînţelegând ceea ce vede. Numai Domnul Iisus Hristos era pe Crucea Sa; cei doi tâlhari nu erau prezenţi.
– Doamne, strigă Părintele Ioan, ai rămas singur pe Cruce! Nimeni nu este lângă Tine să Te însoţească în această răstignire care nu se mai termină?
– Nimeni, Ioane, îi răspunde Domnul Iisus Hristos de pe Cruce.
– Doamne, iartă-mă dacă îndrăznesc să Te rog să mă primeşti şi pe mine pe una din cruci, să fiu şi eu cu Tine! Să nu mai fii singur!
– Ioane, te primesc! Suie-te! Întinde-ţi mâinile pe cruce!
– Doamne, pe care să mă sui, pe cea din stânga sau pe cea din dreapta Ta? Pentru osândă sau pentru mântuire?
– Ioane, acum înţelesul nu mai este ca în Vinerea Răstignirii. Suie-te pe care vrei. Pe cruce să fii, lângă Mine!
Ridicându-se din genunchi, se îndrepta spre una din cruci. Dar trecând pe lângă picioarele Mântuitorului, se lovi uşor cu cotul de genunchiul Lui însângerat. Un fior îl străbătu din creştet până în tălpi şi se trezi în sudoare şi suspinând. Mântuitorul, iubindu-l, îl chema alături de El, în jertfa de ispăşire”. A doua zi a fost eliberat, dar nu a făcut decât câţiva paşi de la ieşirea pe poartă şi a fost preluat de o dubă a Securităţii, care l-a dus în lagăr. Visul s-a împlinit şi părintele a purtat mai departe crucea suferinţei.
Nu peste mult timp, părintele Ioan a refuzat propunerea Patriarhului Iustinian Marina de a fi scos din lagăr, preferând să pătimească în continuare, pentru a-i întări pe fraţii de suferinţă (cf. Ionuţ Băiaş şi Costel Condurache, „Părintele Ioan Negruţiu – deţinutul care a refuzat să fie scos din lagăr”, http://www.hotnews.ro/ştiri-arhiva-1043334-serial-sfinţii-închisorilor-ioan-negruţiu-deţinutul-care-refuzat-fie-scos-din-lagăr-htm).
Trimis, cu domiciliu forţat, la Rubla, în Bărăgan, Preotul martir Ioan Negruţiu a avut puterea să transforme o casă părăginită în biserică şi să o târnosească. Din păcate, misiunea începută aici a fost întreruptă brutal în anul 1958, când a fost arestat din nou, condamnat şi închis la Aiud. Asupra sa fuseseră găsite mai multe scrisori, între care se aflau şi unele poezii ale poetului Radu Gyr, alt „veteran” al închisorilor comuniste.
După decretul din anul 1964, Părintele Ioan Negruţiu a fost eliberat şi a avut posibilitatea de a-şi valorifica talanţii cu care l-a înzestrat Dumnezeu atât pe tărâm pastoral ca preot paroh, duhovnic şi predicator iscusit, dar şi în administraţia bisericească. Astfel, din anul 1965 şi până în anul 1967 a funcţionat ca preot paroh la Parohia Cihei din Bihorul natal, secretar şi inspector eparhial la Episcopia Oradiei (1968-1971), profesor şi director la Seminarul Teologic Special de la Curtea de Argeş (1971-1976), inspector general patriarhal şi membru al Consistoriului Central Bisericesc (1976-1979) şi redactor principal al revistei „Mitropolia Banatului” (1979-1981).
La data de 1 ianuarie anul 1982, Părintele Ioan Negruţiu a fost transferat din postul de redactor principal la editură în postul de Preot duhovnic la Mănăstirea Timişeni Şag, judeţul Timiş. Lucrarea sa duhovnicească în acest aşezământ monahal situat la marginea Timişoarei a devenit rapid cunoscută, predicile elevate, bine documentate, din care nu lipseau citate culese din Sfinţii Părinţi şi din operele unor mari filosofi ai lumii, şi mai ales calităţile sale de duhovnic smerit la cugetare şi blând sporind numărul credincioşilor, foarte mulţi tineri venind aici să se îmbogăţească sufleteşte şi să primească hrană spirituală.
Părintele Arhimandrit Ioan Negruţiu a ostenit zeci de ani în ogorul Bisericii, a format multe generaţii de slujitori ai altarelor, a semănat cuvântul lui Dumnezeu, cu multe chinuri, mai ales în detenţie, îndeosebi prin exemplul vieţii sale, dar nu a lăsat lucrări teologice, cu excepţia dialogului avut cu Părintele Ioanichie Bălan, publicat în cunoscutele „Convorbiri duhovniceşti”, şi a tezei de licenţă: „Concepţia creştină despre martiriu în primele trei secole”, notată cu 9,00, adică menţiunea „cum laudae”. Mărturiile sale, atâtea câte s-au păstrat, despre suferinţele îndurate în temniţele comuniste, sunt, însă, foarte importante. Iată doar câteva: „Se mutaseră în aceste lagăre şi temniţe – spunea părintele – mii şi zeci şi sute de mii de oameni, dintre cei mai buni pe care îi avea ţara. Toate instituţiile de bază ale societăţii noastre erau bine reprezentate. Academia Română, Universitatea, facultăţile, inclusiv cea de Teologie; fostele guverne, împreună cu armata, clerul şi călugării, şcolile şi întreprinderile, muncitorii şi ţăranii nedispuşi să-şi vândă sufletele satanei… Scopul era bine definit: exterminarea lentă a insului prin anularea personalităţii şi degradarea totală a fiinţei umane prin nimicirea chipului lui Dumnezeu în om, prin îndobitocirea lui.
Aşadar, Părintele Arhimandrit Ioan Negruţiu a făcut parte din rândul celor 1.725 de clerici ortodocşi, între care 31 de ierarhi, unii scoşi din scaun şi morţi în împrejurări obscure (Irineu Mihălcescu, Nicolae Popoviciu ş.a.), care au suferit la Canal, în închisori, deportări şi lagăre. Din pricina asprului regim de detenţie suferit mai bine de 16 ani, sănătatea Preotului Ioan Negruţiu s-a deteriorat tot mai mult până când, în anul 1996, a căzut la pat şi, timp de şapte ani, a fost îngrijit de maici în modesta chilie de la mănăstire, fiind vizitat de toţi cei ce l-au cunoscut, l-au preţuit şi îndrăgit. S-a stins din viaţă, născându-se în viaţa cea cerească şi veşnică a Împărăţiei Cerurilor şi a Preasfintei Treimi, la data de 22 octombrie anul 2003 şi a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Timişeni, judeţul Timiş.

„Părinte, nu ştim cum să vă mulţumim că ne-aţi salvat Biserica! Ortodoxia noastră a amuţit aici. Altarele româneşti s-au mutat în închisori!” – Patriarhul României Iustinian Marina
Scurtă prezentare a operei, gândirii şi viziunii Părintelui Arhimandrit Ioan Negruţiu despre cruce, suferinţă, jertfă şi martiriu
În volumul al doilea al seriei de Convorbiri duhovniceşti, Părintele Ioanichie Bălan îl prezintă astfel pe Părintele Arhimandrit Ioan Negruţiu: „S-a născut în satul Borşa – Bihor, în anul 1915. A absolvit Seminarul Teologic la Galaţi, în anul 1934, iar în anul 1938 a luat licenţa în Teologie la Universitatea din Bucureşti (1940 – 1942) şi a fost mulţi ani profesor la liceul din oraşul Beiuş, până în anul 1948. Apoi a lucrat ca inspector eparhial la Episcopia Oradiei, profesor şi director la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeş (1971 – 1976), inspector general patriarhal (1976 – 1979) şi redactor principal la revista Mitropolia Banatului (1979 – 1981). În anul 1981 a fost numit duhovnic la Mănăstirea Timişeni – Timişoara” .
Părintele Ioan Negruţiu: Despre celulele „devenite altare”
Tot din acelaşi volum reţinem următoarele mărturii: „Se mutaseră în aceste lagăre şi temniţe mii şi zeci şi sute de mii de oameni, dintre cei mai buni pe care îi avea ţara. Toate instituţiile de bază ale societăţii noastre erau bine reprezentate. Academia Română, Universitatea, facultăţile, inclusiv cea de Teologie; fostele guverne împreună cu armata, clerul şi călugării, şcolile şi întreprinderile, muncitorii şi ţăranii nedispuşi să-şi vândă sufletele satanei… Numai Bunul Dumnezeu ştie numărul şi numele victimelor aduse ca nişte oi spre junghiere, după cum spune proorocul, şi trecute prin rigorile torturilor, aplicate de călăi cu înaltă calificare, prin proba cumplitelor răngi, a focului, a varului nestins, a înfometării, a frigului, a terorii şi a umilinţelor de tot felul.
Scopul final era bine definit: exterminarea lentă a insului prin anularea personalităţii şi degradarea totală a fiinţei umane prin nimicirea chipului lui Dumnezeu în om, prin îndobitocirea lui.
Armele de apărare ale mucenicilor erau: credinţa în Dumnezeu, întărită prin rugăciune şi psalmi, prin recitări din Sfintele Evanghelii pe care unii le cunoşteau pe de rost, prin rostirea Sfintei Liturghii de către preoţi, prin postul de bună-voie întărit cu cel impus de călăi, prin milostenii faţă de cei mai slabi, prin smerenie şi îndelungă răbdare, prin meditaţii religioase; prin memorări de poezii potrivite situaţiei, cele mai multe creaţii ale poeţilor consacraţi, veterani ai închisorilor: Nichifor Crainic, Radu Gyr şi alţii; prin învăţare de limbi străine, prin îmbogăţirea cunoştinţelor, folosind scrisul cu acul: pe pereţi, pe pingele, pe centuri, ca şi prin comunicările dintre celule prin alfabetul Morse etc.
Toate acestea alcătuiau o întreagă Pravilă a Claustraţilor, rânduită pentru realizarea purificării prin suferinţă, a catharsis-ului creştin, folosind metodele consacrate de veacuri ale marilor asceţi şi mucenici creştini, spre a se pune temelie nepieritoare Împărăţiei Cerurilor pe pământ, inclusiv în celulele temniţelor devenite altare de jertfă pentru Hristos.”
Părintele Ioan Negruţiu: Despre mucenicie
„Scriitorii epocii martirice, în general, au socotit martiriul ca măsură – etalon a tuturor virtuţilor creştine. Viaţa duhovnicească, de toate zilele, a oricărui creştin era considerată cu atât mai desăvârşită, cu cât se asemăna mai mult cu martiriul. Origen, de pildă, spune că «Oricine face mărturisire pentru adevăr, prin cuvinte, prin fapte sau prin alte forme, poate să se numească pe bună dreptate martir». La fel, Tertulian îi numeşte «martiri propuşi», «martyres designati», pe cei care erau doar pregătiţi spre a deveni martiri, iar Sfântul Ciprian îi numeşte ca atare pe cei condamnaţi la muncă silnică pe viaţă în minele de metale. În acelaşi context, Sfântul Metodie de Olimp, vorbind despre fecioarele creştine, spune: «Ele sunt adevărate martire, nu pentru că ar fi îndurat într-un timp scurt căznirile trupului, ci pentru că toată viaţa lor au luptat şi nu s-au îngrozit de lupta lor olimpică, susţinută cu râvnă pentru curăţia lor» (Convivium 7, 3). Şi, în sfârşit, Sfântul Ciprian al Cartaginei aminteşte undeva că există nenumărate cununi martirice ale vremurilor de pace («habet et pax coronas suas»).
De aceea, nu este de mirare că şi marele dascăl al şcolii alexandrine, Clement Alexandrinul, căutând să definească tipul de om creştin ideal, numit de el «gnosticul creştin», spune că acesta nu este altceva decât un martir în viaţă şi în trăire, un martir răstignit pentru lume, şi lumea pentru el».
Dar, cele mai multe «cununi martirice ale păcii» din acea vreme, au împodobit capetele nenumăraţilor asceţi, vieţuitori ai pustiei, care se nevoiau cu postul, cu rugăciunea şi cu privegherea, zi de zi, noapte de noapte, fără încetare, considerându-se şi ei răstigniţi pentru lume, şi lumea pentru dânşii. Unii dintre aceştia s-au învrednicit şi de moartea martirică; iar alţii, nespus de mulţi, în frunte cu Pavel Tebeul, Antonie cel Mare şi Pahomie, sporind numărul mare al «anahoreţilor» ce-şi lăsau averile, împărţindu-le la săraci şi retrăgându-se în pustie în timpul nesfârşitelor persecuţii ale lui Diocleţian, neputându-se împărtăşi de martiriu din binecuvântate pricini, şi l-au răscumpărat prin îmbrăţişarea ascezei creştine, care însemna un martiriu, nu numai de câteva zile sau ceasuri, ci de o viaţă întreagă. Aceştia sunt cei ce au pus temelie, peste veacuri, monahismului creştin care, odată cu încetarea persecuţiilor, a luat misiunea atât de grea, dar şi de sublimă a martiriului. Prin ei, martirul atlet devine martirul monah, îmbrăcând, peste armura atletică, mantia călugărească” .

Despre condamnarea Părintelui Ioan Negruţiu
„După decretul de graţiere din anul 1964, când am fost şi eu eliberat ca toţi ceilalţi, unul dintre foştii mei elevi de la Beiuş, care ajunsese procuror militar chiar la Tribunalul care mă judecase, a venit să mă caute, ca neapărat să stea cu mine de vorbă. Şi m-a găsit, şi după ce m-a îmbrăţişat, mi-a spus: «Uite, soarta m-a făcut să ajung procuror chiar la Tribunalul la care ai fost judecat. Am asistat la procesul tău, eram student pe atunci, şi n-am putut să-mi explic nicidecum cum de ţi s-a dat o pedeapsă atât de mare. Şi m-am dus, de cum mi-am luat în primire postul, direct la arhivă, am căutat dosarul, l-am citit şi îţi spun eu, Procurorul Republicii Socialiste România, că n-am găsit fapte nici măcar pentru un minut de arest, că realmente n-ai făcut nimic!»” .
„Oricine ajunge la Mine poate să stea pe orice cruce…”
„În luna iulie, când împlineam anul de când eram cu domiciliul obligatoriu, m-am culcat într-o noapte mai târziu, aveam foarte mult de lucru în parohie, şi după ce am adormit, spre dimineaţă, m-a trezit un vis, un vis cum n-am mai avut şi cred că nu voi mai avea niciodată. Mi-a apărut în vis Domnul nostru Iisus Hristos. Eu mă găseam la poalele muntelui Golgota şi aveam de gând să ajung sus, poate voi găsi Crucea Domnului. N-am fost niciodată la locurile sfinte, şi urcând greu Golgota, eram cu capul în jos, când am ridicat capul deja ajunsesem fără să-mi dau seama chiar în faţa Crucii Domnului Iisus Hristos. Era singur pe cruce, crucile tâlharilor erau goale şi Iisus era încă viu. A deschis ochii, m-a privit, m-au trecut fiori, şi am întrebat: «Doamne, ai rămas singur? Nici tâlharii nu mai sunt cu Tine? Şi ei Te-au părăsit? Porunceşte-mi, Iisuse, dacă sunt vrednic de aceasta, să mă răstignesc şi eu pe o cruce alături de Tine! Pe care vrei să mă aşez? Pe cea din dreapta sau pe cea din stânga?» Şi Iisus mi-a răspuns: «Nu mai au semnificaţia pe care au avut-o oarecând crucea din dreapta sau crucea din stânga. De acum încolo, oricine ajunge la Mine poate să stea pe orice cruce, şi pe cea din dreapta, şi pe cea din stânga». Şi am dat să mă apropii de cruci şi I-am atins fluierele picioarelor cu mâna. Erau reci ca gheaţa, şi un fior deosebit de puternic m-a pătruns şi m-am trezit. Mi-am dat seama că este semn de la Domnul nostru Iisus Hristos, că în ziua aceea va trebui să încep o nouă Golgotă. Şi m-am gândit să fug… Mi-am făcut rugăciunea în genunchi, mi-am făcut un mic bagaj de mână cu care mă gândeam să înaintez spre gara cea mai apropiată şi să înaintez unde m-o ajuta Dumnezeu. Când a fost gata tot şi era să ies pe uşă şi să plec, am auzit zgomot de motor de maşină. M-am uitat de după perdea şi am văzut că în curtea mea intra maşina Securităţii din Galaţi…”
Părintele Ioan Negruţiu a ales să ducă o viaţă de mucenicie. Visul pe care l-a avut este reprezentativ nu doar pentru viaţa sa, ci pentru întregul sobor de clerici care, atunci când fiara roşie a încercat să sufoce credinţa creştină, au avut curajul de a-L mărturisi pe Iisus Hristos… Un mare sobor, format din preoţi de mir sau preoţi de mănăstire, tineri şi mai puţin tineri, însufleţiţi de iubirea de Dumnezeu şi iubirea de neam. Datorită lor, aşa cum a spus Patriarhul Justinian, „altarele româneşti s-au mutat în închisori!”. Cu ei s-a împlinit cuvântul Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri…!” (Matei 10, 32).
Încheiere

În altă ordine de idei, acum în încheiere voi recunoaşte şi mărturisi faptul că ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Arhimandrit Ioan Negruţiu a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceste personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă, cu toate că ar trebui să ne aducem aminte „de mai marii noştri”!…
În ultima vreme am vorbit de toţi aceşti mari Părinţi ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinţi, căci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost ca nişte sfinţi. Aşa i-am simţit, aşa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noştri Evanghelia, pentru că ne-au învăţat creştinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniţi, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristaţi, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalţi. Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii pe Părintele Arhimandrit Ioan Negruţiu – cel care a ajuns, în urmă cu nouă ani, alături de marii săi îndrumători, slujitori şi înaintaşi, iar pentru rugăciunile lui să ne miluiască şi să ne mântuiască şi pe noi toţi. Amin!…
Eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Arhimandrit Ioan Negruţiu – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre monahale româneşti, autentice şi mărturisitoare din aceste răzvrătite vremuri, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!…
Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!…
Aşadar, cei alungaţi din turnurile babilonice pot bate la porţile cetăţii noului Ierusalim – cel bisericesc şi ceresc ce „nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, făclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23).
Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, trebuie să fie una de referinţă în domeniul istoriei şi a spiritualităţii autentice, care ar trebui să se afle la îndemâna tuturor celor ce cred că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui”!…

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!…

Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/

Facebooktwitterby feather

Despre Stelian GOMBOS

CURRICULUM VITAE GOMBOŞ STELIAN TITUS Date Naţionalitatea: română personale: Data naşterii: 8 iulie anul 1977 Locul naşterii: Oradea – Bihor Obiective: Să îmi folosesc pregătirea acumulată în timpul studiilor şi să acumulez experienţă, răspunzând provocărilor pozitive Studii: 1992 –1996 - Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Oradea 1996 - 2000 - Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Oradea 2000 - 2001 - Masterat Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Oradea 2003 - 2006 – Doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea „Aristotel” din Thessalonic – Grecia 2008 – 2012 – Doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. 2012 – 2013 – Doctorand, prin transfer, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Craiova. 2006 - Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Managementul Informaţiilor în instituţiile publice” 2007 - Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Comunicarea intra şi inter instituţională în entităţile publice” 2008 – Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Transparenţa decizională şi liberul acces la informaţiile de interes public” 2008 – Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) „Carol I” Bucureşti – Colegiul Naţional de Apărare (CNAP) – Curs post-universitar de „Introducere în securitatea naţională” 2008 – Ministerul Afacerilor Externe – Institutul Diplomatic Român (IDR) – Curs post-universitar despre „România - relaţiile internaţionale şi integrarea ei în Uniunea Europeană”. 2009 - Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) „Carol I” Bucureşti – Facultatea de Comandă şi Stat Major – Masterat despre „Securitatea şi Apărarea Naţională”. 2010 – Şcoala Naţionala de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) – Masterat despre „Comunicare şi relaţii publice”. 2011 – Cursul european „Utilizarea calculatorului în şapte module – ECDL complet” – Bucureşti. 2013 – Cursul „Teorie şi practică diplomatică” la Şcoala Paleologu de „Studii umaniste şi diplomatice”. 2013 – Doctor in Teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Craiova. 2014 – Cursul „Retorica adaptată la context” la Şcoala Paleologu de „Studii umaniste şi diplomatice”. 2017 – 2021 – Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti. 2021 – 2022 - Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti – Cursuri de Master în domeniul „Carieră Judiciară”. Activitatea profesională: 2000 – 2003 - Profesor de religie la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea 2002-2003 – Preparator la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Oradea 2005 – până în prezent – Consilier (superior) la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României din Bucureşti. 2014 – 2018 - Epitrop – consilier la Biserica parohială „Sf. Ier. Nicolae şi Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din cartierul bucureştean Titan. 2014 – decorat, de către Patriarhia Română, personal de către Părintele Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, cu ordinul comemorativ “Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi conferit cu medalia jubiliară, închinată “Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. 2017 – până în prezent – Membru în cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR). 2017 – până în prezent – Membru al Asociaţiei Creştine “Lăcaşuri Ortodoxe” din România. 2017 – până în prezent – Membru al Fundaţiei Creştine “Arsenie Boca” din România. 2019 – până în prezent – Vicepreşedinte – Aria sector 4 şi Primvicepreşedinte – Aria Bucureşti în cadrul Ascociaţei Civilizaţia Ortodoxă din România (ASCIOR). 2017 – până în prezent – Membru în Departamentul Centrului de Cercetări Teologice, Interculturale şi Ecumenice “Sf. Ioan Casian”din cadrul Universităţii “Ovidiu” din Constanţa. 2019 - Decorat, de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, personal de către PS Părinte Episcop Iustin, cu ordinul comemorativ şi medalia jubiliară "Iustinian Arhiepiscopul". 2022 – până în prezent – Vicepreşedinte al Asociaţiei – Societăţii Cultural Patriotice „Avram Iancu” din România – Filiala „Avram Iancu” Bucureşti. Limbi străine: Engleză - mediu Franceză - mediu Greacă - avansat Profil personal: Persoană receptivă, dinamică, spirit de echipă, abilitate în comunicare şi negociere Permis de conducere-categoria B Cunoştinţe PC-Microsoft Office Hobby – uri: Literatura, excursiile, muzica, sportul Activitatea publicistică: În revistele: „Studii Teologice”, „Orizonturi Teologice”, „Revista Teologică”, „Glasul Bisericii”, „Ortodoxia”, „Lumina”, „Tabor”, „Altarul Banatului”, „Mitropolia Olteniei”, „Altarul Reîntregirii”, „Telegraful Român”, „Teologia”, „Legea Românească”, „Lumea Credinţei”, „Renaşterea”, „Buna Vestire”, „Porunca iubirii”, „Rost”, „Credinţa Străbună”, „Vatra Veche”, „Armonii Culturale”, „Lumină Lină”, „Constelaţii Diamantine”, „Semne”, „Moldova Literară”, „Epifania”, „Învierea”, „Didahia”, „Apostolia”, „Argeşul Ortodox”, „Ortodoxia Maramureşeană”, „Grai Românesc”, „Biserica Ortodoxă”, „Geopolitica”, „Familia Ortodoxă” şi „Familia Română”. Mai 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Smerită încercare întru desăvârşirea începutului” – la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Octombrie 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Smerite încercări şi începuturi” – la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Noiembrie 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „De la începuturi la profunzimi” - la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Iulie 2009 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Despre Biserică şi Stat între curs şi discurs” – la Editura „Top Form” din municipiul Bucureşti. Octombrie 2010 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Euharistia – calea către Iisus Hristos, Dumnezeu” – la Editura „Agnos” din municipul Sibiu. Octombrie 2010 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Vorbire şi convorbire cu oameni aleşi” – la Editura „Top Form” din municipul Bucureşti. Aprilie 2011 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Dumnezeiasca Euharistie – centrul vieţii liturgice şi duhovniceşti a creştinului” – la Editura „Emia” din municipiul Deva, judeţul Hunedoara. Decembrie 2011 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Din cuvântul înţeleptului – la ceas de sfat şi sfătuire...” – la Editura „Bunavestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor. Septembrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Armonii culturale şi spirituale contemporane”, la Editura „Armonii Culturale” din municipiul Adjud, judeţul Vrancea. Septembrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Armonii sacre în lumea contemporană”, la Editura „Armonii Culturale” din municipiul Adjud, judeţul Vrancea. Octombrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Oameni şi cuvinte. Portrete şi descrieri”, la Editura „Top Form” din municipiul Bucureşti. Aprilie 2013 – a apărut cartea cu titlul: „Omul subiect actual al dragostei lui Dumnezeu” – volum omagial, închinat Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae; autori: Stelian Gomboş şi Cristian Şerban, la Editura „Cristimpuri” din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova. Mai 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „O remarcabilă personalitate a vieţii bisericeşti şi naţionale – Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei”, la Editura „România în Lume” din Bucureşti. Iunie 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „De vrei să te mântuieşti cu întrebarea să călătoreşti...”, la Editura „Bunavestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor. Septembrie 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Frânturi de învăţături şi cunoştinţe: culegere de eseuri, meditaţii şi reflecţii asupra unor teme, subiecte şi cărţi”, la Editura „Aureo” din municipiul Oradea, judeţul Bihor. Iunie 2014 – mi-a apărut cartea (lucrarea de doctorat) cu titlul: „Sfânta Euharistie – Taina Nemuririi. Rolul ei în creşterea duhovnicească a credincioşilor”, la Editura „Mitropolia Olteniei” din municipiul Craiova, judeţul Dolj. Septembrie 2014 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Câteva spicuiri, sugestii şi recomandări…”, la Editura „România în Lume” din Bucureşti. Mai 2015 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Minunat este Domnul Dumnezeu în tot lucrul mâinilor Sale - Culegere de articole, eseuri şi studii teologice", la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Octombrie 2015 - mi-a apărut cartea cu titlul: „Împărtăşiri spirituale…”, Colecţia „Scrisul de azi”, Editura „Singur” din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. Martie 2016 - mi-a apărut, cea de-a douăzecea carte, cu titlul: „Smerite şi sincere împărtăşiri”, la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Noiembrie 2016 – cartea cu titlul: "Câteva sincere mărturisiri şi smerite împărtăşiri din rodul îmbelşugat şi tezaurul binecuvântat al Cuvântului - Culegere de articole, eseuri, studii, interviuri şi recenzii", Editura “Naţiunea”, Bucureşti. August 2017 – mi-a apărut cartea cu titlul: “Despre Spritualitatea Răsăriteană Autentic Ortodoxă ca Trăire în Iisus Hristos - Fundamente, Realităţi, Perspective şi Trăsături - Mic ghid sau îndrumător apologetic, dogmatic şi moral”, la Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa. Septembrie 2017 – a apărut cartea cu titlul: “Biserică, stat, societate în regimul comunist (1945-1989): intoleranţă şi deznaţionalizare în Harghita şi Covasna (1940-1972)”, autori: Stelian Gomboş şi Ioan Lăcătuşu, la Editura “Eurocarpatica” din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Mai 2018 – a apărut cartea cu titlul: “Certitudini, repere şi valori pentru omul contemporană” la Editura “Avrig&London”, din oraşul Avrig, judeţul Sibiu. Iunie 2018 – a apărut cartea – culegere de eseuri, cu titlul: “România în şi din noi!”, la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Iunie 2020 – a apărut cartea cu titlul: “Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie – Centrul vieţii creştine” scrisă, împreună cu Pr. Dr. Ioan Mircea Ghitea şi publicată la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Noiembrie 2020 – a apărut cartea cu titlul: “Gânduri printre rânduri răzleţe” publicată de Editura “Teocora”, sub egida Ascociaţei Civilizaţia Ortodoxă din România (ASCIOR) Buzău. Iunie 2021 – a apărut cartea cu titlul: “Teologie şi Spiritualitate în viziunea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians şi Ioan Gură de Aur. Tradiţie, înnoire, propovăduire şi mărturisire contemporană”, publicată la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Telefon: 0745/265661 e-mail: stelian_gombos@yahoo.com steliangombos@hotmail.com steliangombos@gmail.com https://steliangombos.wordpress.com/ https://www.facebook.com/stelian.gombos