Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » Din seria „Pro Memoria”- Împlinirea a şapte ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Profesor Dr. Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu…

Din seria „Pro Memoria”- Împlinirea a şapte ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Profesor Dr. Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu…

Din seria „Pro Memoria”

Împlinirea a şapte ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Profesor Dr. Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu…

Cuprins fiind întodeauna de respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe clipe, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Părintele nostru Profesor de Morală – Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna” din Sibiu – acum, în aceste momente, cu prilejul împlinirii a şapte ani de la adormirea sa în Domnul, la venerabila vârstă de optzeci şi trei de ani, petrecuţi în spiritul şi duhul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului nostru românesc!…
În mintea şi în inima mea personalitatea Preacucerniciei Sale se conturează şi se identifică prin câteva trăsături şi calităţi distincte, şi anume: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul său faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa lui, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cerea; prin cultura teologică şi nu numai cu care era înzestrat datorită muncii şi tenacităţii sfinţiei sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el de-a lungul întregii vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul său de dişciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!…
De asemenea, a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspira foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!…
În ultima vreme a ajuns la o vârstă, respectabilă şi venerabilă, la care probabil, s-a gândit tot mai mult la ce a fost în urmă, făcându-şi tot felul de bilanţuri, cu gândul şi intenţia de a-şi încheia activitatea, didactică, pastoral şi apologetic – misionară, însă, atât eu personal i-am sugerat şi l-am încurajat permanent, cât şi mulţi alţi cunoscuţi, ucenici şi admiratori, să nu renunţe definitiv, la toate aspectele activităţii sale care a fost, întotdeauna, foarte folositoare multor oameni – studenţi, tineri, slujitori ai altarelor sau credincioşi ai Bisericii noastre dreptmăritoare, însă constatăm acum cu toţii că momentele şi perioadele de suferinţă din ultimii ani de viaţă au învins, în cele din urmă!…
Cugetând la activitatea şi la personalitatea Preacucerniciei Sale, care a fost foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…
M-aş bucura să ştiu că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce este şi înseamnă (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect, pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorind din toată inima ca Dumnezeu să îl ierte şi să-l odihnească, să-l numere cu drepţii, în Împărăţia Sa cea Cerească, Sfântă şi Veşnică!…
Şi acum, după această scurtă introducere, în ultimii ani având eu mai multe drumuri la Sibiu, inclusiv la vestita şcoală teologică – Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna”, m-am hotărât, luându-mi (şi) inima în dinţi, să vorbesc cu Părintele Profesor Ilie Moldovan, o gazdă primitoare şi plină de îngăduinţă, în cadrul unui succinct interviu, despre Euharistie şi Mântuire, despre necesitatea existenţei acesteia într-un mod cât se poate de indispensabil, pe drumul nostru către îndumnezeire şi, iată ce ne-a răspuns, în cele ce urmează, din prea multa-i sa dragoste şi experienţă, pe care vreau să-l supun atenţiei, în cele ce urmează, cu adâncă preţuire şi recunoştinţă, întru amintirea şi pomenirea Părintelui Profesor Ilie Moldovan:

Dragostea de Sfânta Euharistie înseamnă Dragostea de Dumnezeu şi de a Sa Împărăţie!…

1. – Este perceput Iisus Hristos ca fiind „ieri, azi şi în veci Acelaşi” în lumea de astăzi, în condiţiile secularizării la care, din păcate, suntem cu toţii părtaşi, într-o mai mică sau mai mare măsură?!…
– Hristos este Acelaşi, noi însă nu. Trebuie să ne apropiem mai mult de El, în sensul real, euharistic, prin învăţătura Bisericii, prin Sfintele Taine şi prin trăirea creştinească în sânul familiei şi peste tot acolo unde locuim şi ne desfăşurăm activitatea, să simţim că trăieşte în noi Dumnezeu. La toate acestea se poate ajunge cu ajutorul catehizării de care suntem încă foarte mulţi, lipsiţi.
2. – Ce credeţi că înţeleg oamenii de astăzi prin noţiunea de Euharistie şi cum vedeţi raportarea lor la acest termen teologic care reflectă o realitate duhovnicească foarte mare, de fapt, cea mai mare?!…
– Mai întâi trebuie explicat termenul Euharistie, pentru a înţelege şi conştientiza credincioşii importanţa termenului şi a faptului pe care el îl conţine, care este ceva obligatoriu şi indispensabil mântuirii.
3. -Mai vedeţi, astăzi, o raportare personală şi autentică a credincioşilor la Sfânta Euharistie, cu alte cuvinte la Sfânta Liturghie ca fiind „Taina tainelor”?!…
– În anul 1986, cu prilejul vizitei sale în România, Patriarhul Ierusalimului – Diodor, după participarea sa la mai multe Sfinte Liturghii a concluzionat că este impresionat de numarul mare de credincioşi participanţi, dar că este foarte trist pentru faptul că a văzut foarte puţini s-au nu a văzut nici un credincios care să se împărtăşească!… Nu este voie să existe Liturghie fără Împărtăşanie!… În acest sens, de pildă, Părintele Ioan de la Recea îmi mărturisea, plin de emoţie că „Mie nu mi-a lipsit liturghia şi împărtăşania nici chiar în puşcărie, unde am cusut pe partea din spate a maieului Sfântul Antimis, vinul îl aducea un medic într-o sticluţă de vin tonic, pâinea şi apa o reţineam din hrana şi din alimentele primite şi aşa mai departe”… Găsirea unei explicaţii la toată această situaţie ne duce cu gândul la existenţa tainei lui Dumnezeu!… Astăzi încă nu prea ştim (cum) să ne raportăm la Sfânta Împărtăşanie dar suntem în drum spre, căci Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu de aici, cu alte cuvinte este vorba de îndumnezeirea prin har, care se face încă din această viaţă.
4. – În altă ordine de idei, care vedeţi a fi termenul corect de abordare a acestei probleme: – acela de deasă împărtăşanie, rară împărtăşanie, cu vrednicie, fără, cu pregătire sau fără, ori continuă împărtăşanie?!… Care este, cu alte cuvinte, poziţia Sfinţilor Părinţi cu privire la această problemă?!…
– Răspunsul meu este: Continuă Împărtăşanie, iar cât priveşte vrednicia, noi preoţii sfărâmăm Sfintele Sfintele, după cum citim în rugăciunea de după Epicleza Euharistică ce zice: „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte” – argument pentru continua împărtăşanie. În ce priveşte vrednicia, aceasta este un dar de la Dumnezeu şi nicidecum meritul nostru!… Motivele invocării nevredniciei, cu canoanele, să ştiţi că sunt din lipsa de dragoste şi să se mai ştie că Liturghierul care cuprinde rugăciunile de taină speciale pe care le citesc preoţii, trebuie să fie concrete, vii, personale iar nu doar teoretice şi abstracte în idei!…
5. – Care este diferenţa de curente, de opinii sau de abordare referitor la practica împărtăşirii credincioşilor la slavi, români şi greci şi de ce asistăm la evidenţierea acestor deosebiri de abordare a aceluiaşi fenomen, dacă pot să mă exprim cu aceste cuvinte?!…
– Este o greşală de preţuire a lui Iisus Hristos, că dacă îL iubeşti cu adevărat nu te cramponezi în aceste deosebiri, din moment ce este vorba de unul şi acelaşi lucru, în fond de acelaşi text liturgic – cu acelaşi conţinut!… Este dureros că există aceste deosebiri şi, drept urmare, să ne străduim ca acolo unde ne aflăm noi, să fie desfiinţate, deoarece nu este mai importantă tâlcuirea lingvistică şi cea tipiconală decât receptarea Harului Divin!…
6. – Este lumea bisericească contemporană suficient de conştientă de valoarea şi supremaţia acestei Sfinte Taine, care nu abordează o simplă practică liturgică ci pe ea se sprijină, de fapt, toată viaţa noastră eclesiologică, soteriologică şi, îndeosebi, cea eshatologică?!…
– Este deplin corigentă din păcate, de la A la Z, de la Ortodoxie la Catolicism şi de la Α la Ω!…
7. – Avem noi, astăzi, bine structurată şi articulată o teologie a Sfintelor Taine şi, în special, a Sfintei Liturghii?!…
– Din nefericire lipseşte evlavia cu privire la trăirea în Iisus Hristos, permanentă, şi numai Bunul Dumnezeu poate remedia lucrul acesta!…
8. – Din punct de vedere moral – duhovnicesc cum ne raportăm noi la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, în condiţiile în care, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii se împărtăşesc foarte puţini oameni, gândindu-mă, aici, la situaţia de la noi din ţară?!…
– Ar trebui să ne raportăm printr-o durere adâncă şi prin începutul unei râvne a mântuirii ce are în centrul ei tocmai pe Cel care ne mântuie. Dacă El este Centrul, atunci haideţi să mergem cu toţii la El!… La Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă. Ferice de cel care, indiferent ce vârstă şi în ce rost al vieţii se află, se întoarce la trăirea cu Iisus Hristos, fiindcă prin aceasta el se face apostol şi pentru alţii!… Ca o concluzie aş susţine că, pentru a scoate asemenea apostoli trebuie să ajungem la sacrificiul apostolic şi misionar de reunire a Bisericilor şi de revenire la trăirea primilor apostoli, astfel încât, Sfânta Euharistie trebuie să fie şi temeiul unităţii creştine a reunirii Bisericilor, a mişcării ecumenice autentice, încununată fiind de strădania îndumnezeirii de pe pământ către cer!…
9. – Cine ar trebui să-şi asume vina sau responsabilitatea pentru abordarea, de multe ori, destul de superficială a acestei probleme fundamentale a spiritualităţii noastre?!…
– Să nu căutăm vinovaţi ci să mergem încrezători cu convingerea că Dumnezeu ne poate ierta de păcatul delăsării duhovniceşti, şi rugându-ne ca El să ne ia de mână, ca prin potir să ajungem acolo unde am fost, în paradis!… Aşadar, Iisus Hristos prin Euharistie ne reîntoarce la El, unde datorită comuniunii euharistice vom ajunge la comuniunea (cea veşnică) cu El.
10. – Mai este, astăzi, relaţia părinte duhovnicesc – fiu duhovnicesc una sinceră, profundă, într-un cuvânt, autentică?!…
– Mai rar, dar este. Să ne rugăm să se îndesească, să se întărească!…
11. – Care ar fi soluţia sau modalitatea îndreptării acestei stări de fapt, a acestei situaţii de compromis?!…
– Implorând Providenţa Divină să privească spre noi cu ochi milostivi şi povăţuitori, convinşi fiind că se aplică şi aici cuvântul Scripturii care zice că „Fără de Mine nu puteţi face nimic”.
12. – Credeţi că lucrările de învăţătură ortodoxă, „catehismele” noastre prezintă corect lucrurile cu privire la această problemă sau sunt destul de scolastice?!…
– Suntem chemaţi să scoatem scolasticul de aici!… Toată învăţătura catehetică are o comoară de izvoare, mult folositoare, cu toate că unele au fost schimbate în conţinutul lor şi care astfel, nu au făcut altceva decât să servească modernismului ispitit. În general, Catehismele sunt foarte bune dar şi în ele se strecoară, uneori, păreri subiective.
13. – Este nevoie, cumva, de o (re)catehizare a credincioşilor noştri cu privire la această problemă a Bisericii şi nu numai, adică asistăm, cumva, la o „evoluţie” istorică a acestei probleme?!…
– Repet, numai Providenţa Divină va face lumină în privinţa cursului creştinismului nostru, care nu se poate concepe decât urcând din nou, spre culmile desăvârşirii!…
14. Vedeţi cumva, o stare de revigorare a acestei situaţii, sunteţi optimist, în acest sens?!…
– Da, bineînţeles, nu cred, ci sunt convins că Dumnezeu Care a creat Biserica şi pe om, cu promisiunea că pe Aceasta „Nici porţile iadului nu o vor birui” nu va întârzia această revigorare până la sfârşit, ci cu mijlocirea Maicii Domnului „Biserica cea Vie” se va reface Ierusalimul pământesc şi abia apoi se va contopi cu cel ceresc, când va fi „un cer nou şi un pământ nou”.
15. – Acum în încheierea acestui interviu v-aş ruga, Preacucernice Părinte Profesor, să desluşiţi câteva concluzii urmate de câteva sfaturi!…
– Dacă dorim ca Dumnezeu să îndrepte mila Sa spre noi şi Biserica Lui, să fim creştini ai milei şi ai iertării şi să trăim mai mult în Iisus Hristos Euharistic şi-n evlavie la Maica Domnului şi aşa, pururea cu Domnul vom fi până la sfârşitul veacurilor!…

– Acestea fiind zise, acum la împlinirea a şapte ani de la trecerea sa în veşnicele lăcaşuri, ne rugăm cu toţii, într-un cuget şi o simţire profundă, ca Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!…

Cu multă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/

Facebooktwitterby feather

Despre Stelian GOMBOS

CURRICULUM VITAE GOMBOŞ STELIAN TITUS Date Naţionalitatea: română personale: Data naşterii: 8 iulie anul 1977 Locul naşterii: Oradea – Bihor Obiective: Să îmi folosesc pregătirea acumulată în timpul studiilor şi să acumulez experienţă, răspunzând provocărilor pozitive Studii: 1992 –1996 - Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Oradea 1996 - 2000 - Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Oradea 2000 - 2001 - Masterat Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Oradea 2003 - 2006 – Doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea „Aristotel” din Thessalonic – Grecia 2008 – 2012 – Doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. 2012 – 2013 – Doctorand, prin transfer, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Craiova. 2006 - Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Managementul Informaţiilor în instituţiile publice” 2007 - Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Comunicarea intra şi inter instituţională în entităţile publice” 2008 – Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Transparenţa decizională şi liberul acces la informaţiile de interes public” 2008 – Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) „Carol I” Bucureşti – Colegiul Naţional de Apărare (CNAP) – Curs post-universitar de „Introducere în securitatea naţională” 2008 – Ministerul Afacerilor Externe – Institutul Diplomatic Român (IDR) – Curs post-universitar despre „România - relaţiile internaţionale şi integrarea ei în Uniunea Europeană”. 2009 - Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) „Carol I” Bucureşti – Facultatea de Comandă şi Stat Major – Masterat despre „Securitatea şi Apărarea Naţională”. 2010 – Şcoala Naţionala de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) – Masterat despre „Comunicare şi relaţii publice”. 2011 – Cursul european „Utilizarea calculatorului în şapte module – ECDL complet” – Bucureşti. 2013 – Cursul „Teorie şi practică diplomatică” la Şcoala Paleologu de „Studii umaniste şi diplomatice”. 2013 – Doctor in Teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Craiova. 2014 – Cursul „Retorica adaptată la context” la Şcoala Paleologu de „Studii umaniste şi diplomatice”. 2017 – 2021 – Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti. 2021 – 2022 - Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti – Cursuri de Master în domeniul „Carieră Judiciară”. Activitatea profesională: 2000 – 2003 - Profesor de religie la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea 2002-2003 – Preparator la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Oradea 2005 – până în prezent – Consilier (superior) la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României din Bucureşti. 2014 – 2018 - Epitrop – consilier la Biserica parohială „Sf. Ier. Nicolae şi Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din cartierul bucureştean Titan. 2014 – decorat, de către Patriarhia Română, personal de către Părintele Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, cu ordinul comemorativ “Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi conferit cu medalia jubiliară, închinată “Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. 2017 – până în prezent – Membru în cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR). 2017 – până în prezent – Membru al Asociaţiei Creştine “Lăcaşuri Ortodoxe” din România. 2017 – până în prezent – Membru al Fundaţiei Creştine “Arsenie Boca” din România. 2019 – până în prezent – Vicepreşedinte – Aria sector 4 şi Primvicepreşedinte – Aria Bucureşti în cadrul Ascociaţei Civilizaţia Ortodoxă din România (ASCIOR). 2017 – până în prezent – Membru în Departamentul Centrului de Cercetări Teologice, Interculturale şi Ecumenice “Sf. Ioan Casian”din cadrul Universităţii “Ovidiu” din Constanţa. 2019 - Decorat, de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, personal de către PS Părinte Episcop Iustin, cu ordinul comemorativ şi medalia jubiliară "Iustinian Arhiepiscopul". 2022 – până în prezent – Vicepreşedinte al Asociaţiei – Societăţii Cultural Patriotice „Avram Iancu” din România – Filiala „Avram Iancu” Bucureşti. Limbi străine: Engleză - mediu Franceză - mediu Greacă - avansat Profil personal: Persoană receptivă, dinamică, spirit de echipă, abilitate în comunicare şi negociere Permis de conducere-categoria B Cunoştinţe PC-Microsoft Office Hobby – uri: Literatura, excursiile, muzica, sportul Activitatea publicistică: În revistele: „Studii Teologice”, „Orizonturi Teologice”, „Revista Teologică”, „Glasul Bisericii”, „Ortodoxia”, „Lumina”, „Tabor”, „Altarul Banatului”, „Mitropolia Olteniei”, „Altarul Reîntregirii”, „Telegraful Român”, „Teologia”, „Legea Românească”, „Lumea Credinţei”, „Renaşterea”, „Buna Vestire”, „Porunca iubirii”, „Rost”, „Credinţa Străbună”, „Vatra Veche”, „Armonii Culturale”, „Lumină Lină”, „Constelaţii Diamantine”, „Semne”, „Moldova Literară”, „Epifania”, „Învierea”, „Didahia”, „Apostolia”, „Argeşul Ortodox”, „Ortodoxia Maramureşeană”, „Grai Românesc”, „Biserica Ortodoxă”, „Geopolitica”, „Familia Ortodoxă” şi „Familia Română”. Mai 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Smerită încercare întru desăvârşirea începutului” – la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Octombrie 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Smerite încercări şi începuturi” – la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Noiembrie 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „De la începuturi la profunzimi” - la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Iulie 2009 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Despre Biserică şi Stat între curs şi discurs” – la Editura „Top Form” din municipiul Bucureşti. Octombrie 2010 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Euharistia – calea către Iisus Hristos, Dumnezeu” – la Editura „Agnos” din municipul Sibiu. Octombrie 2010 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Vorbire şi convorbire cu oameni aleşi” – la Editura „Top Form” din municipul Bucureşti. Aprilie 2011 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Dumnezeiasca Euharistie – centrul vieţii liturgice şi duhovniceşti a creştinului” – la Editura „Emia” din municipiul Deva, judeţul Hunedoara. Decembrie 2011 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Din cuvântul înţeleptului – la ceas de sfat şi sfătuire...” – la Editura „Bunavestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor. Septembrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Armonii culturale şi spirituale contemporane”, la Editura „Armonii Culturale” din municipiul Adjud, judeţul Vrancea. Septembrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Armonii sacre în lumea contemporană”, la Editura „Armonii Culturale” din municipiul Adjud, judeţul Vrancea. Octombrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Oameni şi cuvinte. Portrete şi descrieri”, la Editura „Top Form” din municipiul Bucureşti. Aprilie 2013 – a apărut cartea cu titlul: „Omul subiect actual al dragostei lui Dumnezeu” – volum omagial, închinat Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae; autori: Stelian Gomboş şi Cristian Şerban, la Editura „Cristimpuri” din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova. Mai 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „O remarcabilă personalitate a vieţii bisericeşti şi naţionale – Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei”, la Editura „România în Lume” din Bucureşti. Iunie 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „De vrei să te mântuieşti cu întrebarea să călătoreşti...”, la Editura „Bunavestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor. Septembrie 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Frânturi de învăţături şi cunoştinţe: culegere de eseuri, meditaţii şi reflecţii asupra unor teme, subiecte şi cărţi”, la Editura „Aureo” din municipiul Oradea, judeţul Bihor. Iunie 2014 – mi-a apărut cartea (lucrarea de doctorat) cu titlul: „Sfânta Euharistie – Taina Nemuririi. Rolul ei în creşterea duhovnicească a credincioşilor”, la Editura „Mitropolia Olteniei” din municipiul Craiova, judeţul Dolj. Septembrie 2014 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Câteva spicuiri, sugestii şi recomandări…”, la Editura „România în Lume” din Bucureşti. Mai 2015 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Minunat este Domnul Dumnezeu în tot lucrul mâinilor Sale - Culegere de articole, eseuri şi studii teologice", la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Octombrie 2015 - mi-a apărut cartea cu titlul: „Împărtăşiri spirituale…”, Colecţia „Scrisul de azi”, Editura „Singur” din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. Martie 2016 - mi-a apărut, cea de-a douăzecea carte, cu titlul: „Smerite şi sincere împărtăşiri”, la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Noiembrie 2016 – cartea cu titlul: "Câteva sincere mărturisiri şi smerite împărtăşiri din rodul îmbelşugat şi tezaurul binecuvântat al Cuvântului - Culegere de articole, eseuri, studii, interviuri şi recenzii", Editura “Naţiunea”, Bucureşti. August 2017 – mi-a apărut cartea cu titlul: “Despre Spritualitatea Răsăriteană Autentic Ortodoxă ca Trăire în Iisus Hristos - Fundamente, Realităţi, Perspective şi Trăsături - Mic ghid sau îndrumător apologetic, dogmatic şi moral”, la Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa. Septembrie 2017 – a apărut cartea cu titlul: “Biserică, stat, societate în regimul comunist (1945-1989): intoleranţă şi deznaţionalizare în Harghita şi Covasna (1940-1972)”, autori: Stelian Gomboş şi Ioan Lăcătuşu, la Editura “Eurocarpatica” din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Mai 2018 – a apărut cartea cu titlul: “Certitudini, repere şi valori pentru omul contemporană” la Editura “Avrig&London”, din oraşul Avrig, judeţul Sibiu. Iunie 2018 – a apărut cartea – culegere de eseuri, cu titlul: “România în şi din noi!”, la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Iunie 2020 – a apărut cartea cu titlul: “Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie – Centrul vieţii creştine” scrisă, împreună cu Pr. Dr. Ioan Mircea Ghitea şi publicată la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Noiembrie 2020 – a apărut cartea cu titlul: “Gânduri printre rânduri răzleţe” publicată de Editura “Teocora”, sub egida Ascociaţei Civilizaţia Ortodoxă din România (ASCIOR) Buzău. Iunie 2021 – a apărut cartea cu titlul: “Teologie şi Spiritualitate în viziunea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians şi Ioan Gură de Aur. Tradiţie, înnoire, propovăduire şi mărturisire contemporană”, publicată la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Telefon: 0745/265661 e-mail: stelian_gombos@yahoo.com steliangombos@hotmail.com steliangombos@gmail.com https://steliangombos.wordpress.com/ https://www.facebook.com/stelian.gombos