Din seria „Pro Memoria”

Împlinirea a şapte ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Profesor Dr. Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu…

Cuprins fiind întodeauna de respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe clipe, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Părintele nostru Profesor de Morală – Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna” din Sibiu – acum, în aceste momente, cu prilejul împlinirii a şapte ani de la adormirea sa în Domnul, la venerabila vârstă de optzeci şi trei de ani, petrecuţi în spiritul şi duhul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului nostru românesc!…
În mintea şi în inima mea personalitatea Preacucerniciei Sale se conturează şi se identifică prin câteva trăsături şi calităţi distincte, şi anume: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul său faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa lui, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cerea; prin cultura teologică şi nu numai cu care era înzestrat datorită muncii şi tenacităţii sfinţiei sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el de-a lungul întregii vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul său de dişciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!…
De asemenea, a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspira foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!…
În ultima vreme a ajuns la o vârstă, respectabilă şi venerabilă, la care probabil, s-a gândit tot mai mult la ce a fost în urmă, făcându-şi tot felul de bilanţuri, cu gândul şi intenţia de a-şi încheia activitatea, didactică, pastoral şi apologetic – misionară, însă, atât eu personal i-am sugerat şi l-am încurajat permanent, cât şi mulţi alţi cunoscuţi, ucenici şi admiratori, să nu renunţe definitiv, la toate aspectele activităţii sale care a fost, întotdeauna, foarte folositoare multor oameni – studenţi, tineri, slujitori ai altarelor sau credincioşi ai Bisericii noastre dreptmăritoare, însă constatăm acum cu toţii că momentele şi perioadele de suferinţă din ultimii ani de viaţă au învins, în cele din urmă!…
Cugetând la activitatea şi la personalitatea Preacucerniciei Sale, care a fost foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…
M-aş bucura să ştiu că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce este şi înseamnă (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect, pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorind din toată inima ca Dumnezeu să îl ierte şi să-l odihnească, să-l numere cu drepţii, în Împărăţia Sa cea Cerească, Sfântă şi Veşnică!…
Şi acum, după această scurtă introducere, în ultimii ani având eu mai multe drumuri la Sibiu, inclusiv la vestita şcoală teologică – Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna”, m-am hotărât, luându-mi (şi) inima în dinţi, să vorbesc cu Părintele Profesor Ilie Moldovan, o gazdă primitoare şi plină de îngăduinţă, în cadrul unui succinct interviu, despre Euharistie şi Mântuire, despre necesitatea existenţei acesteia într-un mod cât se poate de indispensabil, pe drumul nostru către îndumnezeire şi, iată ce ne-a răspuns, în cele ce urmează, din prea multa-i sa dragoste şi experienţă, pe care vreau să-l supun atenţiei, în cele ce urmează, cu adâncă preţuire şi recunoştinţă, întru amintirea şi pomenirea Părintelui Profesor Ilie Moldovan:

Dragostea de Sfânta Euharistie înseamnă Dragostea de Dumnezeu şi de a Sa Împărăţie!…

1. – Este perceput Iisus Hristos ca fiind „ieri, azi şi în veci Acelaşi” în lumea de astăzi, în condiţiile secularizării la care, din păcate, suntem cu toţii părtaşi, într-o mai mică sau mai mare măsură?!…
– Hristos este Acelaşi, noi însă nu. Trebuie să ne apropiem mai mult de El, în sensul real, euharistic, prin învăţătura Bisericii, prin Sfintele Taine şi prin trăirea creştinească în sânul familiei şi peste tot acolo unde locuim şi ne desfăşurăm activitatea, să simţim că trăieşte în noi Dumnezeu. La toate acestea se poate ajunge cu ajutorul catehizării de care suntem încă foarte mulţi, lipsiţi.
2. – Ce credeţi că înţeleg oamenii de astăzi prin noţiunea de Euharistie şi cum vedeţi raportarea lor la acest termen teologic care reflectă o realitate duhovnicească foarte mare, de fapt, cea mai mare?!…
– Mai întâi trebuie explicat termenul Euharistie, pentru a înţelege şi conştientiza credincioşii importanţa termenului şi a faptului pe care el îl conţine, care este ceva obligatoriu şi indispensabil mântuirii.
3. -Mai vedeţi, astăzi, o raportare personală şi autentică a credincioşilor la Sfânta Euharistie, cu alte cuvinte la Sfânta Liturghie ca fiind „Taina tainelor”?!…
– În anul 1986, cu prilejul vizitei sale în România, Patriarhul Ierusalimului – Diodor, după participarea sa la mai multe Sfinte Liturghii a concluzionat că este impresionat de numarul mare de credincioşi participanţi, dar că este foarte trist pentru faptul că a văzut foarte puţini s-au nu a văzut nici un credincios care să se împărtăşească!… Nu este voie să existe Liturghie fără Împărtăşanie!… În acest sens, de pildă, Părintele Ioan de la Recea îmi mărturisea, plin de emoţie că „Mie nu mi-a lipsit liturghia şi împărtăşania nici chiar în puşcărie, unde am cusut pe partea din spate a maieului Sfântul Antimis, vinul îl aducea un medic într-o sticluţă de vin tonic, pâinea şi apa o reţineam din hrana şi din alimentele primite şi aşa mai departe”… Găsirea unei explicaţii la toată această situaţie ne duce cu gândul la existenţa tainei lui Dumnezeu!… Astăzi încă nu prea ştim (cum) să ne raportăm la Sfânta Împărtăşanie dar suntem în drum spre, căci Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu de aici, cu alte cuvinte este vorba de îndumnezeirea prin har, care se face încă din această viaţă.
4. – În altă ordine de idei, care vedeţi a fi termenul corect de abordare a acestei probleme: – acela de deasă împărtăşanie, rară împărtăşanie, cu vrednicie, fără, cu pregătire sau fără, ori continuă împărtăşanie?!… Care este, cu alte cuvinte, poziţia Sfinţilor Părinţi cu privire la această problemă?!…
– Răspunsul meu este: Continuă Împărtăşanie, iar cât priveşte vrednicia, noi preoţii sfărâmăm Sfintele Sfintele, după cum citim în rugăciunea de după Epicleza Euharistică ce zice: „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte” – argument pentru continua împărtăşanie. În ce priveşte vrednicia, aceasta este un dar de la Dumnezeu şi nicidecum meritul nostru!… Motivele invocării nevredniciei, cu canoanele, să ştiţi că sunt din lipsa de dragoste şi să se mai ştie că Liturghierul care cuprinde rugăciunile de taină speciale pe care le citesc preoţii, trebuie să fie concrete, vii, personale iar nu doar teoretice şi abstracte în idei!…
5. – Care este diferenţa de curente, de opinii sau de abordare referitor la practica împărtăşirii credincioşilor la slavi, români şi greci şi de ce asistăm la evidenţierea acestor deosebiri de abordare a aceluiaşi fenomen, dacă pot să mă exprim cu aceste cuvinte?!…
– Este o greşală de preţuire a lui Iisus Hristos, că dacă îL iubeşti cu adevărat nu te cramponezi în aceste deosebiri, din moment ce este vorba de unul şi acelaşi lucru, în fond de acelaşi text liturgic – cu acelaşi conţinut!… Este dureros că există aceste deosebiri şi, drept urmare, să ne străduim ca acolo unde ne aflăm noi, să fie desfiinţate, deoarece nu este mai importantă tâlcuirea lingvistică şi cea tipiconală decât receptarea Harului Divin!…
6. – Este lumea bisericească contemporană suficient de conştientă de valoarea şi supremaţia acestei Sfinte Taine, care nu abordează o simplă practică liturgică ci pe ea se sprijină, de fapt, toată viaţa noastră eclesiologică, soteriologică şi, îndeosebi, cea eshatologică?!…
– Este deplin corigentă din păcate, de la A la Z, de la Ortodoxie la Catolicism şi de la Α la Ω!…
7. – Avem noi, astăzi, bine structurată şi articulată o teologie a Sfintelor Taine şi, în special, a Sfintei Liturghii?!…
– Din nefericire lipseşte evlavia cu privire la trăirea în Iisus Hristos, permanentă, şi numai Bunul Dumnezeu poate remedia lucrul acesta!…
8. – Din punct de vedere moral – duhovnicesc cum ne raportăm noi la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, în condiţiile în care, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii se împărtăşesc foarte puţini oameni, gândindu-mă, aici, la situaţia de la noi din ţară?!…
– Ar trebui să ne raportăm printr-o durere adâncă şi prin începutul unei râvne a mântuirii ce are în centrul ei tocmai pe Cel care ne mântuie. Dacă El este Centrul, atunci haideţi să mergem cu toţii la El!… La Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă. Ferice de cel care, indiferent ce vârstă şi în ce rost al vieţii se află, se întoarce la trăirea cu Iisus Hristos, fiindcă prin aceasta el se face apostol şi pentru alţii!… Ca o concluzie aş susţine că, pentru a scoate asemenea apostoli trebuie să ajungem la sacrificiul apostolic şi misionar de reunire a Bisericilor şi de revenire la trăirea primilor apostoli, astfel încât, Sfânta Euharistie trebuie să fie şi temeiul unităţii creştine a reunirii Bisericilor, a mişcării ecumenice autentice, încununată fiind de strădania îndumnezeirii de pe pământ către cer!…
9. – Cine ar trebui să-şi asume vina sau responsabilitatea pentru abordarea, de multe ori, destul de superficială a acestei probleme fundamentale a spiritualităţii noastre?!…
– Să nu căutăm vinovaţi ci să mergem încrezători cu convingerea că Dumnezeu ne poate ierta de păcatul delăsării duhovniceşti, şi rugându-ne ca El să ne ia de mână, ca prin potir să ajungem acolo unde am fost, în paradis!… Aşadar, Iisus Hristos prin Euharistie ne reîntoarce la El, unde datorită comuniunii euharistice vom ajunge la comuniunea (cea veşnică) cu El.
10. – Mai este, astăzi, relaţia părinte duhovnicesc – fiu duhovnicesc una sinceră, profundă, într-un cuvânt, autentică?!…
– Mai rar, dar este. Să ne rugăm să se îndesească, să se întărească!…
11. – Care ar fi soluţia sau modalitatea îndreptării acestei stări de fapt, a acestei situaţii de compromis?!…
– Implorând Providenţa Divină să privească spre noi cu ochi milostivi şi povăţuitori, convinşi fiind că se aplică şi aici cuvântul Scripturii care zice că „Fără de Mine nu puteţi face nimic”.
12. – Credeţi că lucrările de învăţătură ortodoxă, „catehismele” noastre prezintă corect lucrurile cu privire la această problemă sau sunt destul de scolastice?!…
– Suntem chemaţi să scoatem scolasticul de aici!… Toată învăţătura catehetică are o comoară de izvoare, mult folositoare, cu toate că unele au fost schimbate în conţinutul lor şi care astfel, nu au făcut altceva decât să servească modernismului ispitit. În general, Catehismele sunt foarte bune dar şi în ele se strecoară, uneori, păreri subiective.
13. – Este nevoie, cumva, de o (re)catehizare a credincioşilor noştri cu privire la această problemă a Bisericii şi nu numai, adică asistăm, cumva, la o „evoluţie” istorică a acestei probleme?!…
– Repet, numai Providenţa Divină va face lumină în privinţa cursului creştinismului nostru, care nu se poate concepe decât urcând din nou, spre culmile desăvârşirii!…
14. Vedeţi cumva, o stare de revigorare a acestei situaţii, sunteţi optimist, în acest sens?!…
– Da, bineînţeles, nu cred, ci sunt convins că Dumnezeu Care a creat Biserica şi pe om, cu promisiunea că pe Aceasta „Nici porţile iadului nu o vor birui” nu va întârzia această revigorare până la sfârşit, ci cu mijlocirea Maicii Domnului „Biserica cea Vie” se va reface Ierusalimul pământesc şi abia apoi se va contopi cu cel ceresc, când va fi „un cer nou şi un pământ nou”.
15. – Acum în încheierea acestui interviu v-aş ruga, Preacucernice Părinte Profesor, să desluşiţi câteva concluzii urmate de câteva sfaturi!…
– Dacă dorim ca Dumnezeu să îndrepte mila Sa spre noi şi Biserica Lui, să fim creştini ai milei şi ai iertării şi să trăim mai mult în Iisus Hristos Euharistic şi-n evlavie la Maica Domnului şi aşa, pururea cu Domnul vom fi până la sfârşitul veacurilor!…

– Acestea fiind zise, acum la împlinirea a şapte ani de la trecerea sa în veşnicele lăcaşuri, ne rugăm cu toţii, într-un cuget şi o simţire profundă, ca Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!…

Cu multă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/

by

Referinţă Bibliografică

Din seria „Pro Memoria”- Împlinirea a şapte ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Profesor Dr. Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 februarie 2019