DRAGULUI MEU POET

Ce lume-ai mai creat, ce poezie

(Ne)fericitul meu contemporan,

Astfel ca ea fantastică să fie

Şi renăscând cu fiecare an

În ce mister ai mai pătruns eretic

Cu ce minune te-ai mai combinat

Ca să obţii într-un miraj estetic

Un univers de neimaginat

Tu mă uimeşti de fiecare dată

Când un spectacol fascinant prezinţi

Cu lumea ta fecund transfigurată

Şi sentimente-atâta de fierbinţi

Ce forţă-ascunse Demiurgu-n tine

Atât de liber să dispui de ea

Ca, înălţat în sferele divine,

Să nu mai am habar de nimenea

Poet iubit, eşti un pericol public

Atât de eclatant şi necesar

Incât mă onorează să-ţi fac public

Portretul tău de mag cu-atâta har

***

SUSPENDAT ÎNTRE LUMI

De şapte ani nu văd, n-aud, nu merg,

Nu-s nici printre  cei vii, nici cu cei morţi

A mai rămas aici un aisberg

Cu care  nu ştii cum să te comporţi

De şapte ani trăiesc în lumea mea

Cu muzica ce-o cânt, păstrată-n creier

Sunt conştient că nimeni nu mă vrea

Doar eu mă zbat  noi spaţii să cutreier

Atâta suferinţă-aduc în jur

Că nici soţia nu mă mai suportă

Doar Cel de Sus m-ajută să îndur

Şi neştiut  să fierb ca-ntr-o retortă

Sunt şapte ani, deci şapte veşnicii

De când de lumea asta mă desparte

Un morb, dar te aştept şi tu să vii

Să mergem împreună mai departe.

***

A Z I L A N T A

De câţiva ani bărbatul mi-a murit

Şi singură pe lume am rămas

Cei doi copii, în stil cam aburit,

Şi-au rostuit o nişă de pripas

Oloagă sunt şi-a merge nu mai pot

Cu bătrâneţea n-am cum să mă lupt

Aşa că s-a găsit un bun nepot

Să-mi oblojească biet destinul rupt

Cu greu m-a internat într-un azil

Şi recunosc că mi-e destul de greu

Să fiu tratată chiar ca un copil

Dar, iată că mă ţine Dumnezeu

Când o să vrea, o să mă ia la El

Doar dorul de copiii-nstrăinaţi

Mă afectează grav, în chip şi fel,

În rest,  nu sufăr c-o să mă uitaţi.

***

LA CĂMINUL DE COPII

Ne-au îngrijit bunicii pân-acum

Că tata şi cu mama au plecat

Să-şi caute de lucru-n zări de fum

Pe care nici măcar nu le-am aflat

Dar nici bunicii nu au mai putut

Să ne-ntreţină cu avutul lor,

Şi am ajuns la un cămin ştiut

In zona noastră ca folositor

E bine-aici, mâncăm, jucăm, dormim

Cu alţi copii abandonaţi ca  noi

Doar de părinţi ni-e dor şi suferim

Cum nu vă-nchipuiţi, ca doi eroi

Şi nu ştim cât vom îndura aici

Părinţii ne dau semne-atât de rar

Ne-am despărţit de ei atât de mici

Şi parcă timpul trece în zadar.

O, Doamne, mare este mila Ta

Ajută-ne,-mpreună iar să fim

Şi- ţi garantăm că de ne-om regrupa

Ne vom reface un destin sublim.

***

CRIMĂ ŞI PEDEAPSĂ

Mi-am omorît soţia (iubita)-ntr-un prostesc

Moment de furibundă gelozie

Ca, drept urmare, azi să ispăşesc

Ani grei de ocnă, fir-ar ea să fie

În loc de fericire, azi îndur

Coşmarul unei vieţi desfigurate

Într-un regim sever, extrem de dur,

Lipsit de cea mai mică libertate

O clipă de suspans mi-a trebuit

Să curm o viaţă, mie-atât de dragă

Şi să petrec ani grei, nenorocit

Orice descreierat ca să mi-o tragă

De nu m-aş fi născut, acum eram

Atom în vidul ce ne înconjoară

Dar s-a-ntâmplat ca pentru-ntregul neam

Să ispăşesc, ruşine şi povară.

***

DOMINIC DIAMANT

by

Referinţă Bibliografică

DOMINIC DIAMANT: EMPATICE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 decembrie 2015