După şase săptămâni de aşteptare, mi-a venit rândul la profesorul Ben Gaon, marele specialist. M-a primit frumos, am luat loc într-un fotoliu şi i-am dat amănunte despre supărarea mea.
– De la o vreme, i-am spus, nu ştiu de ce, mă scol în fiecare dimineaţă la ora cinci. Serviciul meu începe abia la opt, călătoria cu autobuzul îmi ia maximum un sfert de oră, sandviciurile le fac de cu seară, mă bărbieresc o data la două zile, nu am nici un motiv să mă trezesc atât de devreme dar, ca un făcut, la cinci fix fac ochi.
– Poate se aude gălăgie de la vecini!? s-a interesat doctorul.
– Nu se aude nimic, am răspuns. Vecinii de sus sunt plecaţi de vreun an în Spania, cei de dedesubt merg în vârful picioarelor, cel din dreapta se culcă la miezul nopţii şi se scoală la amiază, iar cel de vizavi e atît de discret incât nici nu-l cunosc.
– Şi cel din stânga?
– Cel din stâga sunt eu!
– Ai avut necazuri cu bursa? a vrut să ştie specialistul.
– Habar n-am ce-i aia bursă, am recunoscut.
– Poate te deranjează copiii?
– Da’ de unde… Abia reuşesc eu să-i trezesc la şapte fără un sfert. La fel şi pe nevastă-mea. Numai eu mă scol la cinci… Îmi vine să înebunesc…
– Eşti un caz interesant, domnule! a clătinat din cap profesorul. Ia întinde-te pe canapeaua asta şi destinde-te. Spune ce vezi?
– Vă văd pe dumneavoastră. Un cap mare cu chelie…, o aluniţă pe nas.
– Nu aşa… Uită-te la cercurile astea concentrice! Ce vezi?
– Nişte cercuri concentrice…
– Şi la ce te duce gândul?
– La ce mă duce gândul!? La…, la geometrie…
– Nu îţi apar imagini din copilărie? Nu întrezăreşti icoana primei iubiri? Nu-ţi sugerează un supermarket?
– Nu… Nu văd nici o icoană şi nici un magazin…
– Ciudat! Priveşte acum panoul acesta cu pătrăţele. Ce vezi?
– Nişte pătrăţele…
– Acum gândeşte-te bine: au ele vreo legătură cu nişte necazuri la servici? Eşti pasionat de fotbal? Îţi vine să te ridici şi să alergi la bancă? Ce simţi acum când stai întins?
– Acum simt că parcă aş trage un pui de somn, dar mă jenez.
– Asta e! Te jenezi! Eşti un tip hipersensibil! Ai complexe! Iubeşti pe cineva în taină?
– Iubesc pe cine iubesc de douăzeci de ani.
– Înţeleg… Şi nu ai curajul să-i mărturiseşti iubirea care te macină… De aia ţi-ai pierdut somnul.
– Păi, de ce să-i tot mărturisesc. I-am spus o dată, acum douăzeci de ani şi gata!! Ce atâta vorbărie, nu mă macin de loc.
– Complicat, foarte complicat, a mormăit profesorul. Şi zici că la cinci fix? Ai o fixaţie, probabil. Ce-ţi spune dumitale cifra cinci?
– Mie personal? Nimic!
– Uite ce este, domnule, a ridicat vocea specialistul. Aşa nu se poate. Ce-i aia că nu joci la bursă, că nu ai necazuri la servici, că nu te macină nici un complex? De ce te scoli la ora cinci?
– Nu ştiu, dom’ profesor, pe cuvânt dacă ştiu…Poate din cauză că mă culc devreme…
– Dar la ce oră te culci?
– La nouă seara.
– Asta-i bună! s-a luminat somitatea. Păi, atunci e simplu: n-ai decât să te culci cu două ore mai târziu şi gata! Ie-te-te…
Am plătit consultaţia şi am plecat. Mare lucru să fii profesor! Păi, atâta lucru ştiam şi eu fără ajutorul lui. Dar poate-mi spune cineva cum să nu mă culc devreme când eu mă trezesc la ora cinci?!
Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
7 mai 2015
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..