Compozitoarea Dora Cojocaru s-a născut la Baia Mare este absolventă a Academiei de Muzica „Ghe. Dima“ din Cluj-Napoca unde mai târziu a obținut titlul de doctor în muzică, perfecționându-se la Facultatea de muzică (Hochschule für Musik) din Köln. Trăiește și activează în Montreal ca profesoară de muzica și compozitoare.
Corina Kiss: Ce anume te-a determinat să compui?
Dora Cojocaru: La început a fost un fel de „hobby”, eu eram buna și la literatură, dar și la desen, îmi plăcea practic să creez ceva nou în orice domeniu artistic. Pe la 14 ani am primit un premiu de compoziție pentru o piesa prezentata la „Ursulețul de aur”, un concurs de muzică ușoară pentru copii, care se organiza anual la Baia Mare. Profesoara mea de pian de atunci mi-a sugerat să lucrez cu compozitorul Liviu Borlan, care mi-a devenit un important mentor.
C.K.: La început ai fost influențată de un anumit compozitor?
D.C.: Primul meu profesor a fost desigur, un exemplu pentru mine. După care am început să studiez partituri, iar mai tarziu, la conservator, sub îndrumarea compozitorului Cornel Țăranu, m-am familiarizat cu muzica secolului XX. Bartok, Stravinski, Liviu Glodeanu – au fost pentru mine o revelație.
C.K.: Cum începi să compui o lucrare?
D.C.: Încerc să mi-o imaginez mental în mare, să schițez un proiect în general, apoi lucrez la detalii. Rezultatul final poate fi oarecum diferit de imaginea de la început, dar ideea de baza rămâne. Cred ca e un proces cu care sunt obișnuiți cei mai multi dintre compozitori.
C.K.: Care este instrumentul preferat pe care îl integrezi des în compozițiile tale? De ce?
D.C.: Îmi place foarte mult clarinetul, pentru sunetul extrem de complex, registrul larg (mai ales dacă interpretul are posibilitatea să schimbe pe parcursul piesei diferite tipuri de clarinete), versatilitatea tehnica și nu in ultimul rând, pentru faptul că am avut în preajma clarinetiști excepționali cu care am avut posibilitatea să lucrez (ca de exemplu, clujeanul Ioan Goila).
C.K.: Folosești elemente populare românești dintr-o zonă anume?
D.C.: Da, uneori folosesc ca sursă de inspirație muzica tradițională din Maramureș, unde m-am născut.
C.K.: Crezi că publicul înțelege muzica nouă, mesajul muzical de astăzi?
D.C.: Sunt în dificultate să răspund la aceasta întrebare. Depinde de public. Exista un „mare public” ți un public specializat, care este educat și interesat de muzica nouă. Unul dintre rolurile concertelor de muzică nouă este tocmai acela de a obișnui publicul cu muzica zilelor noastre. Tocmai de aceea, filarmonicile, fundațiile muzicale, teatrele, radiourile, au un rol foarte important in promovarea muzicii noi.
C.K.: Ce compui –creezi acum?
D.C.: Am o comanda pentru un ansamblu mai special: pian la patru mâini, vioară și trompetă. Este din partea fundației Music4Romania din SUA, care se străduiește să facă proiecte artistice și educative în România, mai ales în sprijinul copiilor de la orfelinate.
C.K.: In România ți s-au acordat două premii importante și anume: Premiul Societăți Române Mozart și Premiul Uniunii Compozitorilor. Care au fost motivele acestor premii deosebite?
D.C.: Motivele trebuie să fi fost aprecierea lucrărilor premiate de către specialiști. Premiul S.R.Mozart a fost pentru un cvartet de coarde inspirat din muzica lui Mozart și interpretat în p.a.de Cvartetul Transilvan din Cluj. Premiul Uniunii Compozitorilor pentru muzicologie a fost pentru o carte despre creația lui Gy.Ligeti, publicată ulterior în două ediții în România. Insuși Gy.Ligeti mi-a trimis o scrisoare de apreciere, care m-a emoționat și onorat.
C.K.: Iți mulțumesc pentru interviul acordat!
D.C.: Cu mare plăcere, mi-a plăcut concizia!
Dr. Corina Kiss
Germania-Düsseldorf
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..