ECATERINA IRIMIA – AUTOAREA CĂRȚII „ÎNCURAJAT DE UN GÂND” LANSATĂ LA BIBLIOTECA MUNICIPALĂ DIN RÂMNICU SĂRAT (23.01.2025)

AUTOAREA RECENZIEI: ECATERINA CHIFU

D-na Ecaterina Irimia ne oferă spre reflecție o altă carte cu titlul: „Încurajat de un gând”, publicată de editura Editgraph o „carte mozaic”, în stilul specific doar dumneaei. Eu încerc să descifrez conținutul ideatic al cărții, prin această recenzie. O numesc „carte mozaic”, deoarece adună în paginile ei descrieri, cum este cea de la început, file de jurnal personal, de proză scurtă, evocarea unor evenimente, viața unor personalități (Exemplu: Bicolae Bălcescu, Florica Cristoforeanu, Constantin Brâncuși, George Georgescu-grafician). Cartea redă fapte istorice, dar și cugetări, căci literatura spaiențială este pasiunea dumneaei. Toate acestea nu sunt expuse în ordine cronologică, dar cartea reflectă starea de spirit a autoarei, mai ales durerea și tristețea, fiind scrisă în perioada pamdemiei și multe pagini conțin reflecții asupra morții. Cartea are un motto, creația autoarei: De cele mai multe ori, / sinceritatea îi apropie pe oameni./ Încurajați de acest gând, / ei străbat mai ușor drumul vieții. (E.I) Concluzia este că doar în sinceritate putem duce o existență demnă, doar uniți, apropiați unii de alții, urcăm mai ușor cărările vieții. Acțiunile benefice se pot transforma în fapte demne de urmat, mai ales de tânăra generație. Impresionantă este coperta, o prelucrare a unui tablou al artistei plastice Gabriela Auer care a expus în 2014, la muzeul municipal din Râmnicu Sărat, tabloul reprezentând o floare de colț. Simbolistica acestei flori este multiplă: floare a iubirii, a purității. Ea se află pe bancnota românească de 50 de lei. Este numită și floarea doamnei, floarea reginei, floare de stâncă, albumiță, siminic. Ea are petale alungite, dispuse ca o stea, pe care este un puf argintiu care o apără de vânt. Are și o legendă mistică: la nașterea Mântuitorului, steaua luminoasă care îi călăuzea pe magi ar fi căzut în Carpați și s-a transformat în mii de steluțe devenite flori. Din 1931, ea este ocrotită de lege. Eu cred că a fost aleasă de autoare ca simbol al iubirii și purității, fiindcă avem nevoie de aceste calități, ca să suprviețuim într-o lume debusolată. Iată ce a scris: Floarea de colț, mireasă solitară crescută pe vârf de munte, îmbăiată doar de roua dimineții, al tău nume-l fredonează adierile de vânt…. ”

Dorința de a oferi învățătură din experiența acumulată se observă din prima pagină. Exemplu: Timpul micșorează tot ce este neînsuflețit; ciudat este însă că, și ființele și plantele care, neîndoielnic, cresc după ce nu le-ai văzut o vreme îndelungată, îți par mai mici, chiar dacă știi bine că ele au crescut. Bineînțeles, că toate aceste diminuări ale dimensiunilor sunt doar aparențe datorate creșterii făpturii tale sau creșterii înțelegerii tale. Timpul devorează totul, timpul preface totul. Timpul schimbă orice.

Timpul este cel care hotărăște când și cum să fie apreciată opera acestei scriitoare neobosite care pune talentul său în slujba celor mulți. Această scurgere ireversibilă a timpului care transformă totul este tema predilectă a autoarei: Uneori lăsăm totul în seama timpului, judecător imparțial al lucrurilor.

Și adevărul este o altă temă abordată care revine și în această carte ca și în cele anterioare: Filozofia nu ne dă adevărul, ci ne învață cum să-l descoperim și este destul. Mai precis, există mari adevăruri și nu adevăr. Adevărul vindecă răul pe care-l cauzează. Adevărul și dreptatea vor învinge minciunile și alte piedici.

Respectul pentru adevăr, pentru o viață morală este esențial într-o lume agitată și controversată: Ce înseamnă un om moral? Sau, mai mult chiar, ce înseamnă o femeie morală? Frumusețea sau urâțenia unui caracter nu depinde numai de faptele omului, ci și de gândurile și de pornirile lui.

Dar ideea unicității și diversității lumii vii este un lait-motiv și în această carte, autoarea fiind fascinată de frumusețea ce o oferă lumea văzută de la fereastra casei, cu pomi, roade, flori, insecte, păsări, străzile, grădinile, câmpiile etc

Oamenii sunt diferiți cum au constat și alți scriitori ca Thomas Hardy în romanul.„Tess d’Urberville”. Citez: Cu cât ești mai înțelept, cu atât îți dai mai bine seama că pe lume există mulți oameni deosebiți. Oamenii de duzină nu observă nicio deosebire între semenii. Lor.

Între oameni trebuie să existe înțelegere și dragoste, subliniaeză Ecaterina Irimia: Ce mult își doresc oamenii să trăiască în bună înțelegere! E așa de bine când este și puțină dragoste! Sufletul încărcat de partea frumoasă a gândurilor, înnobilează pe om, dând strălucire chipului său.

Relaționarea benefică dintre oameni se poate realiza pe căi simple: Gesturi deosebit de simple, care par a fi neînsemnate și mărunte prin discreția lor, ușor se pot transforma în „punți de legătură” întinse între oameni și folosite spre binele din sufletul lor.

Cultivarea idealurilor de bine, frumos, adevăr, creativitate, înțelegere, pace este scopul acestei cărți: Încurajați de un gând, oamenii merg pe drumul vieții la braț cu optimismul, încrezători în puterea dată de forța creativității care guvernează tot universul.

Pledoaria pentru pace este valabilă în zilele noastre: Încurajat de un gând, pot spune: pacea contribuie din plin la liniștea și prosperitatea oamenilor, războiul năruie în câteva clipe, toată măreția lumii.

Puterea gândurilor pune în mișcare acțiunile noastre. Abia la final ni se dezvăluie semnificația titlului cărții. Citez: Încurajat de un gând, trec mai ușor peste valurile vieții, uneori tumultoase și neplăcute. Încurajat de un gând, m-am transformat în truditorul ideilor mele. Dorința autoarei de a vedea „adevărul și dreptatea” ca bază a existenței noastre o face să spere că ele vor fi repere ale realității, ale unei posibile vieți fericite: Încurajat de un gând, încerc să cred că într-o zi va veni vremea când adevărul și dreptatea vor deveni realitate, nu simple cuvinte vânturate fără niciun rezultat…. Încurajat de un gând, fiecare om își va găsi drumul care să-l reprezinte.

Referirea la propria persoană autoarea o face în pagini de confesiune sinceră: Încurajat de un gând, încerc să-mi mențin starea de sănătate,
să-mi fac viața mai frumoasă, atât cât este dat unui om fără prea multe pretenții.

Oamenii își găsesc rațiomamente, argumente pentru a-și continua viața, pentru a-și găsi fericirea: Încurajat de un gând, în urma unui raționament, păstrându-și demnitatea, omul poate renunța la orgolii care n-au făcut decât să-i macine sănătatea…

Sentimentul iubirii este dominant în carte: Pentru cei tineri, iubirea este cel mai frumos sentiment, ea le înflorește viața în suflete, luminează prin puterea ei solară cele mai frumoase inspirații și marile lor gânduri.

Frazele cu rezonanță de cugetare profundă, rodul propriei experiențe și a lecturilor apar mereu în cuprinsul acestei cărți: Știința nu este un scop, ci un mijloc, curat, folositor și umaniar. Îngrijind de propășirea neamului nostru, ne îndeplinim datoria către omenire. Dacă cei chemați să crească generațiile tinere și-ar propune același lucru, ar schimba fața lumii, îmblânzind pe oameni în raporturile lor, împuținând nefericirile și înfrățind pe cei care vrăjmășesc fără să știe de ce. Mare dreptate a avut divinul Iisus ca să-Și presare sfintele Sale propovăduiri cu: „Adevăr, adevăr grăiesc vouă”. Adevărul nu atât pentru adevăr, ci pentru că adevărul e singurul mijloc de a crește un popor.

Amintirile frumoase dau năvală în mintea autoarei și dumneaei redă aceleași imagini încântătoare care apar și în alte cărți: Am străbătut drumul de la poala plantației de salcâm, crescută la marginea unei câmpii întinse cât putea cuprinde privirea unui om. Salcâmii aveau coroanele încărcate cu florile albe sub formă de ciorchine și atârnau greu. Parfumul răspândit de bogăția florilor, deosebit de plăcut, îmbălsăma aerul aducând albinele de la mari depărtări. Descrierea de la început este mai sumbră, nu mai apare exuberanța din cartea Podoaba naturii și mângâierea vieții”, acum autoarea este mai meditativă: Odată cu înserarea, cerul devenise o cupolă riguros geometrică. Pe boltirea de catifea albastră, stelele, unele de un argintiu sclipitor, altele cu luciri galbene, calde, conturau cu o precizie de neînțeles arcadele perfecte și infinite ale înaltului.

Contemplația este preocuparea principală a unei pictorițe ce vrea să surprindă frumosul din natură: … încep să privesc absentă soarele care coboară spre asfințit, aprinzând flăcări uriașe, purpurii, pe bolta cerească. Văd miile de culori ce împodobesc cerul…

Autoarea parafrazează un vers eminescian: Lumea asta e cum este și ca dânsa suntem noi. Citez din cartea doamnei Ecaterina Irimia aceste rânduri care îndeamnă la autovindecare:

Lumea e cum ești. Omul trist este dușmanul lui însuși. Impresiile trebuie să se șteargă una după alta, una pe alta. Cine se gândește mereu la o nenorocire e mereu nenorocit. Numai bolnavii suferă continuu de aceeași impresie. Dacă tu nu te vei ierta și iubi, cum să te ierte și să te iubească alții?

Deși doamna scriitoare afirmă că prietenii dumneaei sunt cărțile, iată ce gânduri frumoase are despre prietenie: Spre deosebire de dragoste, care se diminuează cu trecerea vremii, prieteniile se întăresc în timp. Orice s-ar întâmpla, prietenia este dintre toate pe care ni le-a dat Dumnezeu, aceea care întreține, ca un foc viu, cele mai frumoase și mai generoase sentimente de care este capabilă ființa umană. Nu contează cât sacrificăm pentru a o cultiva. Într-o zi vom realiza că tot ce-am investit a meritat.

Adesea, un eveniment poate să schimbe cursul vieții unui om și autoarea susține că nimic nu este întâmplător în lume: Uneori, un eveniment neînsemnat poate schimba cursul vieții noastre, dacă bineînţeles avem norocul să ne dăm seama de prezența lui, să renunțăm fără șovăire la preocupările noastre dinainte și să ne orientăm cu hotărâre într-una nouă.

Îndemnul la cultivarea adevăratelor valori încă din copilărie revine și în această carte, doamnă ingineră punând mare accent pe educație: Copilăria este vremea când se învață cartea și respectul. Părinții și profesorii să îndemne copiii și adolescenții să citească. Numai citind, vor ști ce se întâmplă în lume, vor deveni mai cultivați, mai buni, vor fi de folos țării, vor trăi cum se cuvine, vor respecta omul și realizările lui. Necitind, viața omului este un întuneric al minții. Cultivarea adevăratelor valori prin lectură este o altă pledoarie strălucită în carte: Bucurie mare este deschiderea unei cărți. Astfel, vei afla ce-au gândit alții. Închizând-o, vei afla și ce gândești tu. Chiar dacă o carte este un sfătuitor rece, ea este sigur, un prieten.

D-na scriitoare-pictoriță pune în lumină rolul scriitorului în societate: Rolul scriitorului este: să pacifice pe oameni, să le dea soluții de viață, să-i îndrume, să-i abată din calea păcatului, să le arate căile virtuții, să-i scoată din îndoială.

Cugetări apărute din experiența de pictoriță și din lecturi sporesc farmecul acetei cărți: „Femeia capătă un farmec deosebit atunci când devine o parte integrantă a naturii și încetează de-a fi ca de obicei un simplu obiect așezat acolo din întâmplare. Este o cugetare a scritoarei Isabel Allinde.

Ecaterina Irimia a reiterat dragostea dumneaei pentru Florica Cristoforeanu, cântăreață de operă româncă, înzestrată cu multe calittăți: talent, muncă asiduuă, perseverență, dragoste de România. Apreciează muzeografii ce au amenajat o cameră didicată marei cântărețe la muzeul municipal din Râmnicu Sărat: A însufleți un spațiu amenajat în memoria cântăreței lirice Florica Cristoforeanu, este de o mare importanță pentru memoria ei pe care, bine facem că ne îngrijim să o păstrăm, noi cei de astăzi, care încercăm să o înțelegem în toată simplitatea ei, dar și în complexitatea plină de strălucire a rolurilor din marile opere muzicale cărora a știut ca nimeni altcineva, să le dea viață la cotele cele mai înalte.

Iată cum o caracterizează pe marea cântăreață de operă și operetă: Trăirile interioare făceau ca Florica Cristoforeanu să se identifice cu personajul din operă sau operetă. Măiestria interpretărilor sale stârnind aplauzele unui public avizat din sălile de spectacol mereu pline până la refuz. Ropotul aplauzelor au încurajat-o, au ajutat-o să-și desăvârșească arta cântatului pe care a slujit-o, ani la rând, cu devotament, dăruire și cu mare pasiune.

Și-a iubit țara în mod constant, România în care s-a născut. Steagul acestei țări l-a purtat adesea pe marile scene ale lumii. Gestul ei de a merge adesea la mormântul lui Nicolae Bălcescu, revoluționarul de frunte de la 1848, nu face decât să ne impresio-neze până la lacrimi în fiecare clipă de aducere aminte..

Dumneaei concluzionează citând din prefața cărții POVESTEA NEȚII MELE, scrisă de FLORICA CRISTOFOREANU: Putem spune fără reținere că pasiunea este imboldul în a realiza lucruri c-un impact spectaculos care bucură suflete sensibile la frumos.

Florica Cristoforeanu trăia la intensitate maximă fiecare notă muzicală care pătrundea în sufletul celor care o priveau și o ascultau în sălile pline de spectatori.

Dar artele se unesc, dialoghează între ele, pentru a crea frumusețe: Fericirea ce se scurge de pe clapele pianului, e gândul că ceea ce a trecut o să se întoarcă, și că lăsându-te în voia melodiei care fuge, nu înseamnă să te pierzi fără putință de întoarcere.

Dumneaei amintește și de opera altor creatori ca George Georgescu, cunoscut la vernisarea expoziției de grafică, el fiind și cioplitor în piatră. Expoziția a avut loc la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” și s-a intitulat „Flori Cantacuzine, 2021”. Frumusețea acelor sculpturi a determinat-o să exclame: „Fă, Doamne, din piatră, floare!”

Talentul de prozatoare îl descoperim în descrirea de la începutul cărții a unei zile de primăvară cu cer cenușiu, apăsător, în povestiri ce redau viața unor membri ai familiei sau simple cunoștințe, cum ar fi D-l L. Ana și Radu, ș.a. În carte, totul este redat în mod gradat, până se ajunge la o tensiune ce ne emoționază. Sugerez ca aceste texte să fie publicate într-un volum de proză scurtă, iar cele ce sunt pagini de jurnal intim să facă obiectul altei cărți iar citatele din alte cărți într-o carte cu titlul „Note de lectură”, ca să nu fie derutat lectorul. Astfel de povestiri sunt doar puncte de plecare pentru a emite alte judecăți de valoare, alte cugetări care să fie lecții, îndemnuri demne de urmat. De exemplu, după povestirea „Ana și Radu” apar aceaste cugetări care sunt o pledoarie pentru viață: În fiecare clipă avem prilejul să surprindem neantul, și totuși continuăm a trăi nepăsători, ne bucurăm sau ne supărăm pentru lucruri neînsemnate. Cei mai inteligenți își găsesc o scuză: cultul energiei….Viața e minunată, numai noi suntem de vină că o urâțim. Cât timp voi avea un copac verde și parfumat în față, voi putea fi fericit.

Îndemnul la o viață activă este evident: Să facem mișcare, să fim activi, să mâncăm rațional, să gândim frumos și să ne merităm zborul cu milioane de kilometri pe oră prin spațiul vast. E gratis, e minunat, e o singură dată…Viața e un dar sublim de care trebuie să ne bucurăm în fiecare clipă ca și când am fi martorii unui miracol. Există în noi dureri mari de tot, care te îmbătrânesc, îți impun un punct de vedere asupra celor din jur, te obligă la o anumită perspectivă.

Autoare emite alte raționamente: După un raționament simplu, practic, mai rea decât moartea celui mai apropiat dintre apropiați, nu poate fi decât propria ta moarte. Poate că și asupra ei ar trebui o dată să ne concentrăm… Răpește fiecărei zile tot ce-ți poate oferi ea din ceea ce are mai frumos!

Scrisă în timpul pandemiei, când aripile morții pluteau peste lume, când oamenii umblau cu frunțile încrețite de îngrijorare și privirea pierdută, această carte are multe pagini despre acest subiect. Nu voi da citate, să nu întristez auditoriul/lectorii doar câteva: După ce-ți lipsește posibilitatea de a te mișca, de a te deplasa, când nu mai vezi oameni, mai ales pe cei la care ții, îți rămâne totuși bucuria de a respira, de a ști că trăiești, de a avea amintiri, de a ști ceva și aceste bucurii îți umplu viața… Ești pierdut abia în clipa când nu mai ai tăria să apelezi la tine însuți, când nu mai crezi în tine, când ieși din timp, te abandonezi lui.

Autoarea crede în triumful vieții: Da, viața e plăcută. Tot trecutul, durerile, dezamăgirile n-au importanță, că singura bucurie reală e faptul că deschidem ochii pentru a lua cunoștință de sine și pentru a trece într-un alt ciclu, a urma drumul hărăzit de fantezia nelimitată a naturii. …. Noblețea spiritului, constă în trăirea a tot ce este pur și frumos, există și are dreptul să existe și cine știe, dacă nu tocmai în faptul acesta se află rațiunea de a fi a omenirii.

Cartea are și texte dramatice, reflecțiile autoarei se succed unele după altele crescendo: Dar vei îndura și groaznicul chin al celor lipsiți de nădejde. Te vei zbate rătăcit, copleșit, în nesiguranță. Vei striga „ajutor” din toate puterile și nu-ți va răspunde nimeni, vei întinde brațele, vei cere să fii alinat, iubit, mângâiat, mântuit, și nu va veni nimeni.

Schimbarea este legea universală după care se conduce lumea cum subliniază autoarea:

Fiecare răsărit de soare e altfel și fiecare amurg e altfel, după cum altfel e fiecare zi și altfel e fiecare noapte. După cum altfel e fiecare clipă. Fiecare element al naturii apre cu strălucirea sa în carte, de la firul de iarbă, la stelele de pe cer, de la gâze, la Dunărea albastră.

Și peste toate triumfă iubirea cu lumina ei strălucitoare: Pentru cei tineri, iubirea este cel mai frumos sentiment, ea le înflorește viața în suflete, luminează prin puterea ei solară cele mai frumoase inspirații și marile lor gânduri.

Dar, lupta pentru viață este o datorie a fiecărui om: Aceasta mi se pare că e taina și frumusețea cea mai mare a vieții. Că oricât ar suferi trupul și sufletul, rămân îmbrățișate. Trupul nu vrea să se despartă de suflet și sufletul nu vrea să se despartă de bunăvoie de trup.

Pledoria pentru viață este și aici în prim plan, ca și în cartea „Viața marele adevăr” Citez: Obiceiul de a învăța să iubești, e totul în viață și înclinația spre învățătură e un adevărat har.

Parafrazându-l pe Miron Costin, cronicarul care a scris Biruit-a gândul să mă apuc de lucru… autoarea ne mărturisește că doar puterea gândului transformat în acțiune poate fi forța motrice care ne dirijează viața: Încurajat de un gând trec mai ușor peste valurile vieții, uneori tumultoase și neplăcute. Încurajat de un gând m-am transformat în truditorul ideilor mele. Muncesc să le îmbogățesc și să le șlefuiesc.

Aceste rânduri sunt dezvăluiri din laboratorul de creație al autoarei, care ni se confesează, conștientă de valoarea muncii sale: Această îndeletnicire nu cere răsplată imediată. Timpul este cel care hotărăște când și cum să fie apreciată. Încurajați de un gând, oamenii merg pe drumul vieții la braț cu optimismul, încrezători în puterea dată de forța creativității care guvernează tot.

Sfera se lărgește și autoarea emite judecăți de valoare cu referire la toți oamenii: Încurajat de un gând, omul înțelege, tot mai bine, că lupta pentru supremație nu va înceta niciodată. Împământenită, diversitatea formelor ei, de la o zi la alta, se acoperă cu idei tot mai sofisticate… Ce mult își doresc oamenii să trăiască în bună înțelegere! E așa de bine când e și puțină dragoste! Sufletul încărcat de partea frumoasă a gândurilor, înnobilează pe om, dând strălucire chipului său.

Cartea se încheie pe un ton optimist: Încurajat de un gând, încerc să cred că într-o zi va veni vremea când adevărul și dreptatea vor deveni realitate, nu simple cuvinte vânturate fără niciun rezultat.

Cum am spus și în alte eseuri, gândul bun, cuvântul bun și fapta bună sunt căile demne de urmat pentru o viață frumoasă, petrecută în sănătate, omul îndeplinindu-și misiunea cu care a venit pe pământ. Citez: Încurajat de un gând, fiecare om își va găsi drumul care să-l reprezinte… Încurajat de un gând, în urma unui raționament, păstrându-și demnitatea, omul poate renunța la orgolii care n-au făcut decât să-i macine sănătatea… Încurajat de un gând, aspectelor neplăcute ale vieții, omul le dă o motivație care să le facă suportabile ceva mai ușor… Încurajat într-o activitate, omul prinde aripi. Perseverența îl ajută să se ridice deasupra pământului, iar într-o bună zi, lin, el va pluti în aer…

Responsabilitatea pentru cele scrise în carte îi revine autoarei Ecaterina Irimia, eu am transmis idei și sentimente, pentru a le face cunoscute, deorece cartea nu apare în librării, nici pe internet.

Cărțile dăruite nouă de autoare dovedesc încă o dată spiritul generos al doamnei Ecaterina Irimia, creatoare, căci nu este doar o făuritoare de cuvinte alese, ci și dăruitoare de cuvinte ce păstrează taina înțelepciunii transmisă cu dragoste nouă, lectorilor.

Am realizat această recenzie nu doar ca să-mi fac datoria de membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România care face jurnalism cultural, ci, și ca să fac o bucurie unei scriitoare care se dorește a fi iubită de cititori din lumea întreagă. Eu am ajutat-o să-și realizeze visul, recenzia aceasta ca și celelalte fiind cunoscută de iubitori de literatură din lumea întreagă, după publicarea în reviste online internaționale.

Prof. Ecaterina Chifu, membră UZPR

by

Referinţă Bibliografică

ECATERINA IRIMIA – AUTOAREA CĂRȚII „ÎNCURAJAT DE UN GÂND” LANSATĂ LA BIBLIOTECA MUNICIPALĂ DIN RÂMNICU SĂRAT (23.01.2025)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 11 februarie 2025