Cică undeva se revine de la o procedură tehnologică de vârf la ce a mai fost cândva… Ce se întâmplă? Dau faliment firmele producătoare de hârtie? Nu-și mai pot vinde marfa? Să se reprofileze! Să producă din celuloză ambalaje de tot felul. Se impune cumva, de undeva, un „regim” special legat de utilizarea hârtiei? Nu spune nimeni că nu trebuie supravegheați elevii de clasa întâi care învață scrisul de mână pe foi de hârtie – hai să zicem și în clasa a doua. Însă ar fi nu doar bizar, ci de-a dreptul absurd să pui liceenii sau studenții să scrie cu creionul pe hârtie în era tehnologiei de vârf. Ar fi de toată pomina să vezi așa ceva în licee și facultăți! Dacă cineva nu știe să scrie după ce a trecut de clasa a cincea, n-are decât să meargă la meditații în privat, unde profesorul să-i ghideze mâna; nu-l oprește nimeni. Să te întorci la scrisul pe hârtie nu este exact ca și cum ai trece înapoi la plugul de lemn tras de boi, deși avem tractoare și utilaje moderne care ară zeci de hectare zilnic, în loc de câțiva ari munciți cu trudă și sudoare? Aici fac aluzie la calculatoare, laptopuri și telefoane mobile, cu care se pot scrie și copia sute de pagini în câteva secunde. Documentele se pot distribui electronic, fie prin e-mail, fie prin alte rețele, ajungând instantaneu pe monitoarele mari din clase sau direct pe dispozitivele elevilor, de pe care se poate citi de câte ori dorești un anumit text sau se poate copia în cel mai scurt timp orice lucrare. Aceste instrumente sunt folosite astăzi peste tot, nu doar în interiorul instituțiilor. Nu interzice nimeni scrisul de mână acolo unde nu există posibilitatea de a achiziționa un calculator cu imprimantă. Însă în instituții cu elevi de liceu sau studenți, să mai scrii cu creionul pe foi de hârtie este de-a dreptul ridicol.