Cineva scria recent într-o postare: „Că nu se mai citește este regretabil; că nu se citește nici Constituția este de-a dreptul îngrijorător.”
Aceasta este, însă, doar o problemă de fațadă. În spațiul public, cititorul autentic a dispărut. Îl mai găsim doar acolo unde lectura este obligatorie – în școli sau biblioteci –, adică unde oamenii citesc prin constrângere, pentru a-și însuși cunoștințele necesare studiului. De asemenea, „cititorii” mai apar artificial, mânați de rigorile lansărilor de carte: invitații speciale pe linie de breaslă, oameni adunați cu arcanul de la diferite instituții sau persoane venite strict pentru a se băga în seamă și a linguși personalitățile momentului.
Vedem o sală plină la lansarea volumului unui politician de rang înalt? Acolo nu se ascunde interesul pentru literatură, ci dorința celor din aceeași tabără de a se întâlni și de a discuta dedesubturile politicii de partid. Pentru ceilalți, prezența este doar un exercițiu de imagine și o tentativă de afirmare în interiorul breslei. Cartea devine un simplu pretext pentru a te apropia de cineva situat pe o treaptă înaltă a ierarhiei politice, universitare, economice sau juridice. În rest, evenimentele culturale au devenit o rutină cu un număr redus de participanți, veniți tot pentru a fi notați la capitolul „prezență” în viața de zi cu zi. Cititori care să vină din proprie inițiativă nu mai există. Succesul acestor întâlniri gravitează exclusiv în jurul intereselor de breaslă, al invitațiilor formale și al lingușelilor, fără ca volumul prezentat să reprezinte o miză reală. Se mai spune că evenimentul cu pricina a avut un succes răsunător. Nostim de tot să auzi așa ceva când la întrunirea respectivă n-au venit decât invitați și cei din interiorul breslei sau unii pe post de ”outsider”, adică băgător de seamă sau de lingușitor pe lângă cineva, în rest nici țipenie de simplu cititor.
În 99% din cazuri, lumea participă la astfel de evenimente din motivele menționate mai sus, nu pentru cartea în sine. Cartea în sine, chiar evenimentul în ansamblu, în procentajul menționat mai sus nu este un motiv de atracție ci aspectul că ce și cine este autorul. Dacă autorul sau moderatorul deține o funcție importantă, sala se umple – evident, pentru ca participanții să fie văzuți în compania elitei. Dacă autorul este doar un funcționar de duzină sau un scriitor fără titluri oficiale, nu vin mai mult de 15-20 de persoane. Am asistat la o lansare unde în sală erau doar 8 oameni, fără a-i socoti pe cei 4-5 de la prezidiu și pe soția autorului.
Când spun „simpli cititori”, mă refer la acele persoane care nu au scris cărți și nu activează în domeniul publicistic, făcând abstracție de statutul lor material sau de funcție. Situația nu este de râs, ci de-a dreptul îngrijorătoare, ba chiar tragică. Îmi permit să afirm că cel care va mai zări, în următorii trei-patru ani, un cetățean citind o carte pe o bancă în fața blocului, în parc, în mijloacele de transport sau oriunde în spațiul public, va putea fi declarat pe bună dreptate „Detectivul acestui timp”.
Scena din tren este definitorie: un bărbat aflat pe scaun, aproape de o femeie care citea, a strigat glumeț: „Vine nașul!”. Speriată, femeia a ascuns repede cartea în geantă, ca și cum s-ar fi simțit rușinată să fie surprinsă în ipostaza de cititor. Este o realitate tristă că mulți dintre cei care încă mai cumpără cărți o fac tot dintr-o formă de constrângere sau dintr-o plictiseală acută, neavând altă ocupație pentru a-și omorî timpul. Iar după ce achită volumul la casă, îl ascund grăbiți, ca nu cumva să fie văzuți cu așa ceva pe stradă și luați în derâdere.
Degradarea culturală se vede și la colț de stradă. Recent, un grup de tineri a zărit un bătrân care parcurgea cu atenție un pliant publicitar al unui supermarket. Unul dintre ei a comentat ironic: „Uite-l și pe ăla, a rămas tot la plugul de lemn tras de boi! N-are și el 100 de lei să-și cumpere un telefon la mâna a doua, ca să vadă acolo ce informații vrea”.
În astfel de condiții, este evident că simplul cititor a dispărut din spațiul public. Cei care mai citesc o fac doar în intimitatea locuinței lor, ascunși de privirile lumii. Într-o epocă în care calculatoarele, laptopurile și telefoanele sunt la tot pasul și oferă acces instantaneu la orice informație, să fii văzut cu o carte în mână înseamnă să riști să fii luat în derâdere. Cine să se mai încumete astăzi să iasă cu o carte la vedere în spațiul public – dincolo de zidurile școlilor sau ale bibliotecilor unde studiul este obligatoriu? Aproape nimeni. Poate doar cei care nu conștientizează la ce ironii se expun…
Situația poate deveni și mai absurdă: va veni o vreme în care, dacă doi oameni se vor afla în public și unul va dori să citească, celălalt va trebui să stea la pândă pentru a da semnalul de alarmă: „Atenție, șase! Vine cineva!”. Iar cititorul va ascunde grăbit volumul, ca nu cumva să fie stigmatizat.
Nicidecum nu am scris aceste rânduri ca să fac haz de necaz. Cum aș putea coborî la un asemenea nivel, când eu însumi sunt autorul a 15 cărți de poezii și eseuri?
Având nenumărați prieteni nu doar în peisajul literar, ci și în diverse alte medii sociale, am auzit chiar și persoane cu studii superioare susținând o ipoteză tulburătoare: „Veți vedea, domnule, că în viitorul apropiat cărțile vor deveni precum opincile – folosite doar acolo unde se mai păstrează o tradiție folclorică sau de către artiști cărora statutul le îngăduie o asemenea excentricitate. În rest, nimeni nu va mai purta o carte în mână, așa cum nimeni nu mai poartă opinci pe stradă în era modei rafinate și a comunicării digitale. Vei fi ironizat pe față sau pe la spate ori de câte ori vei fi văzut cu o carte, cu excepția spațiilor sacre din instituțiile de cultură sau de învățământ. Vom asista la simpozioane, prezentări de volume și festivaluri literare la care vor participa strict cei invitați. Orice altă prezență va fi considerată o apariție bizară, dacă nu chiar umilitoare. Cel care nu are un statut bine ’înfiletat’ în structura breslei sau vine fără invitație va părea doar un intrus, un ’outsider’ lipsit de sens și de rost în comunitatea celor care organizează evenimentul.”
Vasile Dan MARCHIȘ
poet, eseist, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..