Toţi elevii care au harul deosebit al scrisului pot debuta în volum, într-o acţiune culturală fără precedent în lumea literară a şcolii româneşti.
Puteţi trimite creaţii literare proprii (poezie şi proză) despre cele patru anotimpuri ale anului: Primăvară, Vară, Toamnă şi Iarnă. Nu este obligatoriu să aveţi creaţii literare despre toate anotimpurile.
Primim materiale de la voi, pe adresele de email ale publicaţiilor Apollon (ro.tv.kalin@gmail.com) şi Editurii Ro.cart (sfo.cart2016@yahoo.com)
Se vor edita 4 (patru) volume (poezie şi proză), fiecare volum referindu-se la un singur anotimp.
Selecţia creaţiilor literare, ce vor fi publicate în volum, va fi realizată de un colectiv de scriitori membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Textele se trimit în limba română, până pe data de 10 mai 2016, maximum 25 pagini în document word, A4, caracter de 12, Times New Roman, la 1 rând, obligatoriu cu diacritice, având corectura făcută de profesorul coordonator şi vor însoţite de: o fotografie a autorului, numele şi prenumele, unitatea de învăţământ, clasa, numele şi prenumele profesorului coordonator.
Cele patru volume, care alcătuiesc Antologia “CAVALCADA ANOTIMPURILOR” , vor fi lansate într-un cadru festiv la Bucureşti – România şi la sediul Organizaţiei Mondiale a Copiilor Talentaţi de la Geneva – Elveţia, în data de 1 Iunie 2016, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
VĂ DORIM SUCCES!

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..